Autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainiene

Image

Recent au început să apară noi schimbări în problema spinoasă a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainiene.

Recent sinodul Bisericii Ortodoxe Grecești a decis să recunoască autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainiene (link) iar apoi Biserica Ortodoxă Rusă a răspuns prin scoaterea din comuniune a arhiepiscopului grec Ieronim (link) după ce deja nu-l mai pomenește pe patriarhul ecumenic.

Acum Patriarhul Alexandriei Teodor a zis că va recunoaște autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainiene la care Patriarhia Moscovei a întrerup comuniunea și cu acesta (link).

Un lucru bun din acest scandal ar fi că Arhiepiscopiile Ortodoxe Ruse din Apus au intrat sub conducerea Patriarhiei Moscovei drept răspuns la tot acest scandal declanșat de Patriarhul Ecumenic (link).

Din fericire Patriarhia României a ținut să fie neutru pe această problemă și să încurajeze de a fi respectate Sfintele Canoane (link). Am putea spune că a reacționat în modul cel mai bun posibil.

Indiferent cât se victimizează grecii și ceilalți susținători ai Patriarhiei Ecumenice e clar că acest gest a fost unul strict geopolitic. Patriarhia Ecumenică care ține de SUA a încercat să dea un răspuns Rusiei pentru ocuparea Peninsulei Crimeea. Ce ne salvează pe noi de a nu face greșeala și a recunoaște autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainiene este faptul că avem o situație destul de similară cu rușii în ce privește Mitropolia Basarabiei.

De ce spun că e un lucru bun faptul că PF Daniel nu recunoaște autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainiene? Am găsit acum ceva timp o profeție într-o carte ce a apărut acum mulți ani: Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum. Acolo Sfântul Lavrentie de la Cernigov (1868-1950) zicea despre Ucraina:

„Kievul nu a avut niciodată patriarh. Patriarhii au fost și au trăit totdeauna la Moscova. Feriți-vă de Biserica Autocefală Ucraineană”. Părintele Kronid de la Lavra Pecerskaia l-a contrazis pe părintele, spunându-i că ucrainenii care singuri se sfințesc și uniații au dispărut din Ucraina. Părintele însă cu tristețe i-a răspuns: „Diavolul va intra în ei și ei cu mare putere diavolească se vor uni împotriva Bisericii Ortodoxe. Dar sfârșitul lor va fi rușinos, iar cei ce îi vor urma vor fi pedepsiți de Cel de sus”.

Să îi dea Dumnezeu înțelepciune PF Daniel să nu facă un astfel de gest! Iar asta o spune o persoană care e pro-occidental.

Sf. Liturghie în diferite Tradiții creștine

Sfânta Liturghie împreună cu Sfânta Scriptură aș spune că reprezintă baza creștină. Nici o Biserică nu poate fi numită creștină dacă nu are aceste 2 lucruri de bază: Sf. Scriptură unde Hristos este dăruit omului prin cuvânt și Sf. Liturghie unde Hristos este dăruit omului Euharistic.

În una din zilele trecute (23 octombrie) am avut bucuria să particip la Sf. Liturghie a Sf. Ap. Iacob, ruda Domnului. A fost o binecuvântare această participare și regret că această Sf. Liturghie nu se mai practică azi decât la unele biserici odată pe an. Această Sf. Liturghie este o legătură mai puternică cu primele veacuri creștine și pierderea acesteia e și o pierderii a Bisericii Ortodoxe. În plus, altfel vorbești cu eterodocși când le zici că participi la Sf. Liturghie a Sf. Ap. Iacob decât atunci când le vorbești de Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare sau a Sf. Ioan Gură de Aur (niște nume care nu reprezintă mai nimic pentru majoritatea creștinătății din lumea aceasta).

Am atașat aici o listă cu Sf. Liturghii din diferite tradiții creștine: Ortodoxă, Catolică, Coptă, Siriacă, Etiopiană, Armeană, Anglicană și Luterană. Bineînțeles că atunci când mai găsesc alte Sf. Liturghii voi mai adăuga la această listă.

Dincolo de diferențele dogmatice, Sf. Liturghie e centrul vieții creștine și are cel puțin o însemnătate culturală arătând modul în care cultura creștină s-a dezvoltat de-a lungul secolelor.

Despre rea-voință, necunoștință și simplitate

https://i1.wp.com/nini.qsl.ro/nini/sites/default/files/P126055.JPG

Zilele trecute mi s-a ivit prilejul de care am și profitat pentru a face o vizită la Biserica Armenească din București. De mult timp eram curios să vizitez o biserică care să nu fie nici ortodoxă, nici catolică așa că singura mea opțiune a rămas biserica armenească.

Ajuns la biserică am fost curios și să cumpăr o carte care să vorbească despre istoria, dogmele și tradițiile Bisericii Armene mai ales că eram la curent cu faptul că Bisericile Vechi-Orientale (monofiziții, miafiziții și nestorienii) încep tot mai mult să susțină că și ei ai aceleași dogme ortodoxe ca și noi.

Am zis să iau o carte scrisă de armeni pentru ca să văd felul în care percep ei istoria Bisericii lor (știu că de obicei fiecare grupare când își susține punctul de vedere poate deveni uneori subiectivă așa că de obicei adevărul e undeva pe la mijloc) și am rămas surprins în mod plăcut pe de o parte iar pe de altă parte am simțit iarăși aceiași frustrare pe care o am când văd aceste rupturi în Creștinism.

Continuă lectura

Reflecție la nunta din Cana Galileii

Imagini pentru nunta din cana galileii

Auzisem în una din zilele trecute citindu-se din Sfânta Evanghelie episodul nunții din Cana Galileii și mi-a atras atenția mai mult ca alte dăți dialogul dintre Hristos și Maica Domnului (Ev. după Ioan, cap. 2 vers. 1-11).

La nunta din Cana Galileii Maica Domnului află că nu mai este vin așa că se duce la Hristos și Îi spune că nu mai este vin. Răspunsul lui Hristos pare destul de dur în modul în care a fost tradus dar din notele de subsol de înțelege că Acesta nu S-a adresat Maicii Sale în vreun mod irevențios (vezi traducerea ÎPS Bartolomeu a Sfintei Scripturi cu notele de subsol). Hristos îi spune că, până la urmă, nu e treaba Lor ci a celor ce au organizat petrecerea și că oricum nu este momentul să înceapă să facă minuni public. Iar ce se întâmplă în continuare mi se pare foarte interesant. Conform textului evanghelic, Maica Domnului nu-I mai spune nimic. Vorbește direct cu slugile și le spune să facă ceea ce le va porunci Hristos.

Din acest episod sunt niște lucruri interesante ce se pot extrage.

Continuă lectura

Călătoria mincinoșilor

Calatoria mincinosilor - Karen Maitland

Aș vrea să vorbesc azi despre un roman ce mi-a plăcut destul de mult și anume despre „Călătoria mincinoșilor” de Karen Maitland.

Consider acest roman ca făcând parte din acel gen de cărți care au la baza lor un mesaj profund creștin chiar dacă nu se vorbește despre Hristos deloc (cum e, de exemplu, „Stăpânul Inelelor” de Tolkien).

Cartea are ca subiect perioada în care ciuma a intrat în Anglia Evului Mediu și urmărește un grup de călători care fug de ciumă și de propriile lor secrete. Vorbind despre Evul Mediu, e clar că apare aici și Biserica (catolică) dar are o prezență majoritar negativă.

Romanul este unul întunecat, aș spune chiar gotic și tratează niște oameni pe care mulți credincioși tind să îi arunce într-o cutie numită „nu mă interesează”. Sunt oameni care nasc disprețul multora și pentru care propria lor existență e o problemă. Totuși autorul s-a descurcat de minune să îi umanizeze și să te facă să ajungi să îi iubești. În an același timp autorul (nu știu dacă e voit sau nu) reușește să prezinte într-un mod profund creștin efectele păcatelor din viața lor.

Continuă lectura

Sinodul din Creta și nepomenitorii (2)

După ce am mai studiat puțin argumentele celor ce se situează împotriva hotărârilor și discuțiilor de la Sinodul din Creta am hotărât să îmi modific puțin poziția prezentată în Sinodul din Creta și nepomenitorii.

În continuare consider că este o mare greșeală ceea ce fac nepomenitorii români și că este o înșelare a vrăjmașului. Ceea ce s-a schimbat a fost poziția mea față de Sinodul din Creta. Din păcate observ că s-a întâmplat așa cum zic eterodocșii despre noi: ortodocșii nu sunt capabili să se întâlnească și să se înțeleagă asupra vreunui lucru. Descopăr în mod neplăcut că acest „sinod” nu prea are de-a face cu Sinoadele Ecumenice. Și înțeleg frustrarea pe care o au unii față de noțiunea de „Sfântul și Marele Sinod”. A fost o caricatură din păcate ce s-a datorat, din nou, luptei pentru putere între diferiți episcopi ortodocși.

Continuă lectura

Părinți sfinți în România

schema-monk-optina

La începutul apropierii mele de Hristos și Biserica Sa citeam foarte mult despre diferiți părinți înduhovniciți. Erau părinții Cleopa, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu, Paisie Aghioritul, Porfirie Kavsokalivitul și mulți alții. Era o lume nouă ce mi se descoperea și doream foarte mult să întâlnesc astfel de părinți văzători cu duhul.

În timp am întâlnit astfel de părinți dar nu erau așa cum mi-i imaginam. Poate din cauza atâtor cazuri de întâmplări miraculoase cu acești părinți ce sunt scrise în cărți, te face să îți imaginezi că ți se vor întâmpla tot felul de minuni în momentul în care întâlnești un astfel de părinte.

Continuă lectura

Cum ne sunt ascultate rugăciunile

Imagini pentru pray

Aș vrea să discut puțin despre rugăciune și felul în care acestea lucrează în viața noastră. Scriu acest articol deoarece am observat că mulți oameni caută rugăciuni să le rezolve o problemă sau alta și că sunt cazuri în care Ortodoxia noastră aduce mai mult a unui anumit păgânism decât a Creștinism.

Cu toții știm că sunt mai multe tipuri de rugăciune în care fiecare își are rolul lor: laudă, mulțumire și cerere. Totuși cele mai multe rugăciuni utilizate de oameni sunt rugăciunile de cereri. Chiar și rugăciunea inimii care e considerat aurul cel mai de preț al Ortodoxiei se bazează pe o cerere. E și normal asta deoarece noi suntem într-o stare decăzută, stricată și suntem deseori neputincioși.

Înainte de a vorbi de subiectul propriu-zis al articolului  – cum ne sunt ascultate rugăciunile – aș vrea să vorbesc puțin de rolul rugăciunii în viața noastră. Dacă ne vom uita peste cărțile de rugăciuni, peste cărțile de slujbe din diferite culte creștine vom vedea că nu sunt la fel. Citind rugăciunile respective se poate observa un anumit duh în rugăciunea ortodoxă care nu e același cu cel din rugăciunea catolică. Mi se pare important acest amănunt deoarece anumite persoane consideră dogmele diferitelor culte creștine nefiind importante și că ierarhia bisericească se opune unei unități creștine. Eu nu voi putea fi niciodată catolic sau protestant nu doar datorită dogmelor ci și duhului ce există în catolicism și protestantism. Duhul ce L-am găsit în Ortodoxie simt că este conformă imaginii pe care o am despre Hristos.

Continuă lectura

Sinodul din Creta și nepomenitorii

sinod-creta

Aș vrea să vorbesc în acest articol despre urmările Sinodului de la Creta referindu-mă în special la acești „nepomenitori” care au început o schismă în interiorul Bisericii (chiar dacă unii nu vor să recunoască asta).

Sinodul din Creta a fost precedat de multe scandaluri și a fost urmat de multe scandaluri. Și nu mă refer doar la ceea ce e în România ci și în alte țări. Lumea ortodoxă de azi este atât de prinsă în schisme și ruperi și ură încât eterodocșii zic despre ortodocși că nu sunt în stare să stea în aceiași cameră fără să se certe. Sinodul din Creta a fost cel mai bun exemplu pentru asta: pricina de unitate în lumea ortodoxă și de a da un mesaj comun a ajuns o pricină de certuri, scandaluri și tot felul de acuze.

În urma acestui Sinod, s-a construit în țara noastră 3 tabere: ultra-liberalii (care consideră că Sinodul din Creta a fost un mare succes), ultra-conservatorii (care consideră că Sinodul din Creta a fost o lepădare) și cei cu vederi moderate (care consideră că, deși au fost niște puncte ce trebuiau clarificate mult mai bine în Sinod, totuși e un început bun).

La momentul actual cei mai periculoși sunt ultra-conservatorii deoarece de aici apar schismaticii. Așa a fost în urmă cu un secol când s-a schimbat calendarul și așa e și astăzi.

Continuă lectura

Câteva cuvinte despre depresie

IMG_20180111_084819

Citind puțin din mail-ul cu răspunsuri la întrebări Quora am găsit undeva pusă problema depresie și a sinucigașilor ce m-a făcut să scriu acest mic articol. Vreau în acest articol să tratez experiența mea personală în ce privește depresia și să încerc să ofer câteva gânduri ce poate le vor fi de folos altora.

Probabil cei care dau importanță acestui subiect știu că depresia nu e doar o simplă tristețe ci e mai mult de atât: e o boală. Dar probabil puțini știu că depresia are două forme: una mai ușoară (cea de care suferă majoritatea populației de pe glob) și una mult mai severă (ce se exprimă prin dureri fizice, prin imposibilitatea de a mai dormi, de a te mai scula din pat, de a mai funcționa ca un om normal – și nu mă refer la modul figurativ ci la modul propriu: cei din această stare nu sunt capabili nici măcar să se ridice din pat și să facă un duș).

Eu voi trata cazul depresiei mai ușoare deoarece nu am avut ocazia – din fericire – să cunosc starea mai severă decât din cărți. Depresia, cum știu cei care o trăiesc, nu e o stare ce apare odată și a dispărut. E o stare ce e tot timpul acolo, ce tot așteaptă momentul să iasă la suprafață, ce nu te lasă să te bucuri cu adevărat de viață deoarece întotdeauna există în subconștientul tău și te oprește să te bucuri cu adevărat de viață. Oamenii depresivi au cunoscut momente mai plăcute dar ei nu pot spune că au cunoscut vreodată fericirea adevărată, acea fericire ce o aveau înainte de depresie și care îi făceau să se bucure de anumite lucruri din toată ființa lor.

Continuă lectura