Viaţa de mănăstire (2)

[Monahul] […] Trăieşte cu tăcere, cu rugăciunea minţii, cu asceză, cu ascultare. Trebuie să moară pentru toate, ca să trăiască în Hristos. Se trezeşte cu ardoare, îşi face canonul, aleargă la slujbe, la ascultări. O singură grijă are: cum să-I placă lui Dumnezeu, cum să-I slujească lui Dumnezeu, cum să se slăvească numele lui Dumnezeu prin el.

Pentru ca să sporească cineva în mănăstire, trebuie să se lupte fără a fi silit de nimeni. Toate cu bucurie şi bunăvoinţă, nu de nevoie. Monah nu este acela care se sileşte să facă ceva mecanic şi este plin de nelinişti. Tot ce face, face numai din iubire dumnezeiască , nu punându-şi în minte iadul şi moartea. Monahismul nu trebuie să fie o fugă negativă, ci o fugă a dragostei dumnezeieşti, a adorării dumnezeieşti.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s