Alice şi Eugene (3)

   Tăcerile prelungi erau un lucru obişnuit lui Eugene. Relaţia dintre ei era astfel că nu simţeau nevoia întotdeauna să vorbească. „Petreceam ore întregi cercertând stelele”, îşi aminteşte Alison. „Îmi arăta constelaţiile, pe care le ştia pe de rost. Îl uimeau furnicile şi păsările”. Şi-l aminteşte odată cum stătea jos la marginea drumului privind un muşuroi de furnici, în timp ce ea se uita la el. „El iubea foarte mult marea. Priveam amândoi marea ore întregi în tăcere. Iubea noaptea şi plimbările lungi…

   Îmi vorbea despre multe dintre trăirile lui: simţea că nu-şi găseşte locul nicăieri – că nimeni nu-l înţelege. Şi eu simţeam acelaşi lucru – cred că dintre toţi, numai eu îl înţelegeam şi invers. Simţea că viaţa n-are nici un rost… În anii studenţiei, nesocotea oamenii, dar se şi temea de ei. Se simţea ocolit de oameni, mai ales de familia sa. Şi ei îl ocoleau cu adevărat, neputând să-l înţeleagă.”

   Înstrăinându-se până şi de părinţii pe care îi iubea, Eugene părea venit dintr-o altă lume şi dintr-un alt timp. Alison îşi aminteşte cum ura civilizaţia modernă şi mai ales progresul tehnologic. „Nu-i plăceau automobilele, electricitatea şi ceasurile”, zicea ea.

   Ca şi T. S. Elliot, Alison a intrat în Biserica Anglicană şi se socotea „anglo-catolică”. „Când eram mică eram foarte încăpăţânată”, spune ea. „Îi spuneam [ lui Eugene ] că nu trebuie să judece creştinismul după ceea ce vede el la diferitele persoane pe care le cunoştea, şi care îl puneau întru lucrare în chipuri foarte felurite. Simţeam că interesul lui pentr zen era un capriciu din vremea facultăţii, care nu era luat în serios”.

   Repetând binecunoscuta expresie a lui Nietzsche, Eugene îi spunea lui Alison că Dumneze a murit. „Credea şi faptul că Dumnezeu exista, dar că fusese ‘închis într-o cutie’ de către oameni”. Oamenii credeau într-o idee de Dumnezeu, pe care o născociseră ei înşişi, iar nu într-o realitate a lui Dumnezeu. Câteodată era foarte înverşunat. Eu cred că-şi dădea seama că era ceva în neregulă cu el şi că nu reuşea să-L găsească pe Dumneezu – căci a înlocuit cercetarea cu înţelegerea nemijlocită a adevărului, încercând să se retragă din viaţă şi să se ascundă”.

   Întotdeauna Eugene se enerva când Alison critica zenul şi râdea în gura mare ori de câte ori ea făcea vreo încercare de a-l converti la creştinism. Totuşi, îi punea multe întrebări despre deosebirea dintre protestantism şi catolicism. Fiind anglo-catolică, Alison, nu avea o părere bună despre protestanţi şi socotea în acelaşi timp că Biserica Romano-Catolică căzuse într-o mare greşeală din pricina papalităţii.

   Încercând să-l convertească pe Eugene, Alison l-a sfătuit să citească Fraţii Kamarazov de Dostoievski. Ea spunea că „încerca să-i arate că există şi o altă cale către Dumnezeu, pe care el nu o cunoştea”. Nu putea să nu vadă că Dostoievski avea aceleaşi concepţii filosofice ca şi Nietzsche – şi tot la fel de puternice – numai că dintr-un punct de vedere creştin. Afirmaţia lui Nietzsche potrivit căreia „nu este Dumnezeu – de aceea toate sunt îngăduite”, răsuna ca un ecou, în cuvintele aproape identice ale lui Ivan Kamarazov – scrise cu trei ani mai înainte în Rusia, de Dostoievski. Nietzsche l-a numit pe Dostoievski cel mai profund psiholog din literatura universală.

   Deşi avea discuţii aprinse cu Alison, fără îndoială că Eugene aprecia convingerile ei tinereşti şi treapta ei de credinţă, la care el nu reuşise să ajungă. Cu toate părerile lor opuse, amândoi aveau aceeaşi năzuinţă spirituală; şi aceasta era pricina pentru care Eugene putea să-şi deschidă sufletul în faţa ei ca în faţa nimănui altcuiva. Cu ceilalţi prieteni ai săi îşi împărtăşea preocupările intelectuale, însă fără acea năzuinţă mai adâncă – şi astfel, ceilalţi nu i-au putut înţelege niciodată adâncimea mai profundă a sufletului său. Mulţi ani mai târziu, când Eugene a spus că Alison „l-a înţeles”, ea l-a socotit ca pe cel mai ales compliment cu putinţă.

   „Toată viaţa am dorit să mă iubească cineva”, spunea Alison. Lui Eugene îi era milă de ea, ca una ce era la fel de nefericită ca şi el. Plimbările lor lungi, tăcute, erau un fel de împărtăşire comună a suferinţei lor şi în acelaşi timp o mângâiere. Dragostea pe care o simţea pentru ea îi influenţa dezvoltarea spirituală, deşi schimbările produse de ea s-au făcut văzute numai după ani de zile.

   Alison îşi aminteşte de clipele fericite care au luminat esenţa tristă a relaţiei lor. „Odată ne plimbam noaptea prin parc şi am văzut stropitorile care udau noaptea parcul. Îmi plăcea la nebunie să alerg printre stropitori, aşa că am sărit gardul şi am alergat. El se distra întotdeauna când făceam vreo năzbâtie. Oricum, el niciodată nu ar fi făcut aşa ceva – avea demnitate!”
Alison avea şi oarecare îndreptăţiri când îl acuza pe Eugene că doar se „distra” cu zenul. Ea îşi aminteşte cum el „şi-a aruncat ceasul şi aspirinele (două ‘nevoi’ ale sale, care erau dispreţuite de zen).” Ca urmare a acestei „renunţări”, Alison a trebuit să-i dea aspirine şi să-i bată la uşă ca să-l trezească şi să-i spună când să meargă la ore.

   „Zenul l-a ajutat pe Eugene într-un fel negativ”, spunea Alison. „El a intrat în toată treaba asta cu gândul de a se cunoaşte pe sine, însă a aflat că era un păcătos. Cu alte cuvinte, l-a făcut să înţeleagă că avea nevoie de ceva, însă nu a primit un răspuns adevărat.”

   Alison l-a văzut în împrejurări care arătau desluşit că Eugene „înnebunea” şi încerca să „rupă lanţurile”, fără să-şi dea seama. Îşi aminteşte de o noapte în care discuţiile în contradictoriu dintre John şi Eugene au atins un punct culminant. John, Alison, Eugene şi alţi câţiva urcaseră pe muntele Baldy, înalt de 3000 de m, un alt loc unde se întâlneau prietenii. Se îmbătaseră cu toţii cu vin, în afară de Alison. „John plângea şi vorbea cu îngâmfare despre faptul că trebuia să renunţe la femei pentru Dumnezeu, iar Eugene privea toate astea cu toată scârba.”

   Apoi s-a întâmplat ceva neaşteptat. Eugene s-a ridicat în picioare şi a început să strige la John: „Nu este nici un Dumnezeu! Dumnezeul tău este o fabulaţie! Dacă Dumnezeu ar exista cu adevărat, nu i-ar chinui pe cei care-l urmează. Tu crezi într-un Dumnezeu care se distrează chinuind oamenii. Un asemenea Dumnezeu nu există!”

   În furia beţiei, Eugene a început să verse vin în capul lui John zicând: „Eu sunt Ioan Botezătorul!” Apoi, ridicând pumnul la cer, de acolo de pe vârful muntelui L-a blestemat pe Dumnezeu, provocându-L să-l arunce în iad. „Vedeţi? Nu s-a întâmplat nimic,” striga el în gura mare, uitîndu-se cu o privire sălbatică la Alison, care stătea mâhnită. Toţi ceilalţi au luat-o ca pe un fel de glumă, însă numai Alison a înţeles ce luptă cumplită ducea Eugene cu Dumnezeu. În disperarea sa, ar fi preferat să fie osândit pe vecie de mânia lui Dumnezeu, dacă L-ar fi cunoscut în chipul acesta – decât să rămână într-o stare neschimbată de nepurtare de grijă. Dacă Dumnezeu îl arunca în fundul iadului, putea să simtă măcar aşa pentru o clipă binecuvântată, atingerea lui Dumnezeu, şi să cunoască cu adevărat că putea fi atins.

   Alison a mai avut parte şi de alte manifestări ale zbuciumului şi goliciunii sale lăuntrice. „Se îmbăta din disperare. Nu cunoscusem niciodată pe cineva care să poată bea atât de mult. Bea până nu mai putea şi apoi plângea nemângâiat.” Însă numai Alison ştia de asta. Toţi ceilalţi ştiau că Eugene bea ca să se mai „relaxeze”.

   Uneori când se îmbăta, îl citea pe Nietzsche şi i se părea că se întăreşte. Era ciudat că acele cuvinte aveau un efect cu totul opus decât cel urmărit de autor. Împărtăşind răzvrătirea lui Nietzsche, Eugene simţea – ca şi el de altfel – că nu se răzvrătea doar împotriva unei idei sau a unui învechit sistem religios hărăzit „turmei”. Era o răzvrătire mult prea pătimaşă, prea esenţială şi prea personală pentru acest scop. Nietzsche lupta împotriva a ceva real, de care nu putea scăpa nici el şi nici Eugene.

   Deşi Eugene era cel mai înverşunat ateist din grupul ei de prieteni de la Pomona, Alison îl vedea ca fiind cel mai spiritualizat dintre ei. „Chiar şi când era ateu, o făcea cu toată convingerea”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s