Viaţa de mănăstire (4)

Mare şi înţelept lucru este ascultarea… Este taina vieţii duhovniceşti. N-o putem înţelege. Eu, însă, cu harul Domnului, am trăit-o. Ştiu ce lucru minunateste, ce desăvârşit şi lipsit de griji. Să asculţi de Dumnezeu, să te dăruieşti slăvirii lui Dumnezeu şi să asculţi de Bătrân! Ascultarea este foarte însemnată. Este o mare virtute, este smerenia însăşi. Ascultare cu bucurie, cu mulţumire. Chiar de-ar fi şi strâmb ceea ce cere Bătrânul. Şi asceastă ascultare are mare preţ.

Când îl ai şi îltrăieşti pe Bătrânul, îl iubeşti. Iar când Bătrânul te iubeşte şi el şi sunteţi de un suflet, atunci deveniţi una. Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor ( Matei 18, 20 ). Acolo este Hristos. În această stare nu există distanţe. Oriunde ne-am afla, suntem uniţi în Hristos, ne rugăm, şi astfel harul lui Dumnezeu ne cercetează şi ne întăreşte totdeauna. Astfel trăim unitatea înlăuntrul Bisericii. Avem simţirea că toţi suntem una. Aşa trăiau în trecut bătrânii şi ucenici.

Astea nu sunt basme. Le-am văzut şi eu de multe ori. Când m-am dus în Sfântul Munte, au trecut toate – şi lume, şi rude, şi stăpânitori ai lumii acesteia – toate au devenit ascultare de Bătrânul meu, au devenit rugăciune, au devenit bucurie. Străbătând Kavsokalivia, toate deveneau cer. Însă, îndată ce începeam să arăt puţină oboseală, mă năpădeau iarăşi aducerile aminte de părinţi şi de lume.

Aşadar, ascultarea de Bătrân este o mare virtute. Este totul. Trebuie să fi trecut prin ascultare ca să fii deplin, aşa încât să înfrunţi greutăţile oamenilor. Dacă nu ai smerenie, nu ai ascultare, atunci nu ai harul lui Dumnezeu. Dacă nu treci prin smerenie şi, deci, prin ascultare, o păţeşti foarte urât. Mare lucru este smerenia! Egoismul, mândria au născut neascultarea, şi astfel am plecat din Rai. Niciodată un egoist nu poate face ascultare. Vrea totdeauna să cerceteze ce i se spune, dacă este bine sau nu, dacă-i aşa sau altfel, şi împlineşte doar în parte. Sau face cum i se spune, dar cu obiecţii şi grăiri împotrivă, socotind că prin această purtare îşi dovedeşte libertatea. Însă omul află adevărata libertate în ascultare, în vreme ce robie este aceea care îl sileşte să nu asculte. Atunci când ascultă, intră în libertatea fiilor lui Dumnezeu.

Un cuvânt ce l-a spus o persoană înduhovnicită unui frate de mănăstire ce se plângea că ar prefera să pună accent pe rugăciune, pe vorbirea cu Hristos pe care Îl iubeşte atât de mult şi nu pe muncă şi că el este o fire mai rugătoare:

Noi îi arătăm lui Hristos că Îl iubim nu atunci când Îl slăvim aşa cum vrem noi ci atunci când facem ceea ce nouă nu ne place. Prin ascultare noi Îi arătăm cel mai tare cum Îl iubim pe Hristos iar cât despre dragostea de rugăciune nu-ţi fă griji că nu se va stinge dacă faci ascultare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s