Alice şi Eugene (5)

   În timpul zilelor de Crăciun din 1959, Eugene a plecat să-şi viziteze părinţii în noua lor casă din orăşelul maritim Carmel, unde se retrăseseră de doi ani. Când era acolo, a invitat-o şi pe Alison să vină şi să stea trei zile.

   Eugene păstrase legătura cu Alison în timpul primilor ani din San Francisco, însă scrisorile pe care acesta i le scrisese erau atât de pesimiste, încât le-a ars pe toate. Când socotea că-l pierduse cu adevărat, a fost nespus de bucuroasă să afle că încetase „să izbească cu piciorul în ţepuşă” şi că se întorsese la Hristos. Fiind de-acum creştin, îi spunea că se ruga pentru ea în fiecare zi; dar în ulima vreme, ea îi spusese să aibă mai multă încredere în ea. Pe 17 august, ea i-a scris următoarele: „M-ai întrebat odată dacă pari distant, şi ţi-am răspuns că, da…. De ce nu vorbeşti niciodată despre tine?… Poate că răceala pe care o simţi faţă de oameni, se referă şi la mine?… Şi eu mă rog pentru tine în fiecare zi. Îţi sunt recunoscătoare pentru rugăciuni. Să nu spui că nu au putere. Simt că suferi, dar nu-mi spui.”

   Alison a sosit în orăşelul Carmel pe 27 decembrie. Vizita ei de neuitat a fost umbrită doar de relaţia încordată pe care a avut-o cu Esther. Alison nu suporta să vadă presiunile pe care le făcea mama lui, ca Eugene să devină ceea ce voia ea, adică „un om de succes” în lume. „De ce nu poţi fi şi tu ca fratele tău Franklin? El are deja benzinăria lui”, o auzea Alison pe Esther. La acestea, Eugene răspundea simplu: „El are mai multe probleme decât mine.”

   Carmelul, cu coastele sale stâncoase şi abrupte şi pădurile verzi prin care sufla vântul mării, era un loc minunat pentru plimbări lungi şi editative, care îi plăceau atât de mult lui Eugene. Împreună cu Alison petrecea multă vreme, plimbându-se de-a lungul plajei. „Îi plăcea mult coasta Carmelului”, îşi aminteşte Alison, „însă nu suporta felul de viaţă de acolo”. Carmelul fusese centrul unei mişcări avangardiste „beat”, unde se aflau cei deopotrivă cu Jack Kerouac şi Gary Snyder, dar în ultima vreme fusese acaparat de „noii îmbogăţiţi”, cu şirurile lor de magazine şi restaurante moderne. Într-o seară, s-au întors ca de obicei dintr-o lungă plimbare de iarnă. S-au aşezat în salonul bine încălzit al familiei Rose. Eugene, cu un aer meditativ, a pus la fonograf Ich Habe Genug. Mama lui, suspicioasă că s-ar putea întâmpla cine ştie ce în cameră, i-a pândit
pe geam; a văzut însă numai doi tineri care stăteau nemişcaţi, privind ţintă la podea şi ascultând o muzică cu un subiect despre moarte. Când s-a sfârşit cantata, Alison s-a ridicat, a închis fonograful, fără să scoată vreun cuvânt, ştiind că lui Eugene nu-i place să i se vorbească în astfel de momente. A plecat în camera ei, lăsându-l singur cu vuietul valurilor care se spărgeau de coasta carmeleză şi cu amintirea vie adusă de Bach, a unei alte lumi, care-i răsuna în urechi.

   Eugene îi vorbea foarte puţin lui Alison despre trecutul său. Mai târziu şi-a dat seama că el nu a pomenit nici măcar o dată de vreun prieten comun de la Pomona. Eugene intra acum într-o nouă viaţă, iar cea de dinainte se risipea treptat. I s-au lămurit multe lucruri. I-a mărturisit lui Alison că fiind fără Dumnezeu, obişnuia să bea atât de mult. Acum, găsindu-şi credinţa în El, nu mai avea nevoie de acele stări de intoxicare.

   I-a povestit despre Biserica Ortodoxă şi despre schimbarea care se petrecuse în el. Odată chiar a spus: „Ortodoxia este mai bună decât Bach!” A rugat-o să meargă cu el duminică la o liturghie ortodoxă. Ea a fost de acord, dar a spus că voia să meargă şi la o slujbă anglicană, ca să se poată împărtăşi. Duminica aceea au petrecut-o mai mult în biserică. Au participat mai întâi la slujba anglicană, după care, Eugene i-a spus lui Alison, „N-a fost aşa de rău.” Apoi au participat la liturghia ortodoxă în Biserica rusă Sf. Serafim situată cam la 8 km de casa familiei Rose în zona litoralului, la Monterey. Într-adevăr, Alison a fost foarte impresionată de frumuseţea slujbei, totuşi era o problemă: în Biserica Ortodoxă nu există bănci, şi începuseră să o doară foarte tare picioarele stând alături de Eugene. Cu o mişcare uşoară a capului a încercat să se uite către nişte bănci aşezate lângă perete. Ca şi cum i-ar fi ghicit gândul, Eugene i-a şoptit foarte serios: „Acelea sunt pentru bătrâni şi infirmi!”

   A trebuit să rămână în picioare. După slujbă, ca s-o mai împace, a invitat-o să ia prânzul în oraş. În general, ea şi-l aminteşte că era „foarte atent” cu ea. Alison a văzut că în Biserica Ortodoxă toată lumea îşi făcea cruce de la dreapta la stânga, invers decât catolicii şi anglicanii.
   – De ce-ţi faci cruce invers? îl întrebă ea pe Eugene.
   – Dar tu de ce? îi întoarse el întrebarea cu un zâmbet.

   Văzând că Eugene se apropiase de Biserica Ortodoxă, Alison l-a întrebat de ce nu intră în rândul ei. „Lua decizii foarte greu”, spunea Alison. Îşi dădea seama că trecerea lui la ortodoxie va schimba, sau cel puţin aşa trebuia, să schimbe totul în viaţa lui şi de aceea nu dorea să ia lucrurile prea uşor. În plus, el era deocamdată străin într-o biserică plină de imigranţi, din care majoritatea ştiau foarte puţină engleză. Însă Alison a stăruit: „Nu poţi doar să te duci la biserică, fără să faci nimic pentru ea. Trebuie să te botezi sau să faci vreo mărturisire de credinţă ca membru al ei, ca să poţi lua Sfintele Taine.

   După 6 luni, în vara anului 1960, Eugene i-a făcut o vizită lui Alison în Long Beach, unde ea închiriase o locuinţă ieftină de la un imigrant ungur infirm şi fiica sa. Deja ea a văzut o schimbare la el. Era mult mai hotărât, socotea că era ortodox şi era conştient că era doar o chestiune de timp ca să poată deveni pe deplin ortodox. Totuşi, era încă nesigur de viitorul lui: „spunea că s-ar putea să se facă preot, cândva în viitor. Spunea că îşi dorea mult o soţie şi copii, dar nu putea face faţă problemelor pe care le implica o familie: bani, servici, maşină, etc. Nu credea că ar fi putut sta la un servici 8 ore pe zi. Detesta lumea universitară, căci simţea că oamenii aceia trăiesc într-o mică lume a lor, ruptă de realitate. Îşi cunoştea limitele. Ştia că nu e făcut pentru lume, însă pentru ce anume era făcut, nu ştia.”

   Eugene i-a spus toate acestea lui Alison, ca să-i explice de ce nu se putea căsători cu ea. „I-am spus că-mi voi lua un servici din care să ne întreţinem amândoi, însă mi-a răspuns că nu poate fi de acord cu aşa ceva; n-ar fi fost demn din partea lui.”

   După ani de zile, amintindu-şi de vizita lui Eugene la Long Beach, şi-a dat seama că a fost făcută cu un scop anume: „Ştia că nu se putea căsători cu mine, însă ţinea la mine. Aşa că venise să-şi ia rămas bun.” Alison crede că el ştia chiar de atunci că o vedea pentru ultima oară. Era foarte trist, mai ales la despărţire. Şi într-adevăr, deşi i-a mai scris, nu a mai văzut-o niciodată în această lume.

Anunțuri

2 gânduri despre „Alice şi Eugene (5)

  1. Impresionanta decizia lui de a nu se casatori ,dupa ce a intalnit ortodoxia.Deasemenea si neimplicarea in afacerile sau invatatura acestei lumi.A avut o gandire verticala.

    • Nu ştiu dacă decizia lui de a nu se căsători ţine de alegerea Ortodoxiei. Mai degrabă şi-a dat singur seama că nu ar fi în stare să întreţină o familie iar a fi întreţinut nu era demn de el ( după cum a şi spus ).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s