Ortodoxia virtuală

Aş vrea să vorbesc acum puţin despre noua modă printre ortodocşi ( deşi e destul de veche 😛 ) şi anume ortodoxia virtuală.  Ce înţeleg eu prin asta? Înţeleg filme ortodoxe, bloguri ortodoxe, înregistrări cu marii duhovnici ortodocşi, înregistrări de conferinţe ortodoxe, cărţi online ortodoxe etc.

Să încep în primul rând cu aceşti doi termeni: „Ortodoxie” şi „virtualitate”. Aici apare o contradicţie. De ce spun asta? Când spun Ortodoxie, spun Biserică iar când spun Biserică spun Hristos. Când spun virtualitate spun diavolul. Monahul Steinhardt spunea în „Jurnalul fericirii” că diavolul lucrează cu virtualitatea. El nu poate oferi nimic concret şi de aceea el dă virtualitate având ca suport creaţia lui Dumnezeu. Exemple sunt uşor de dat: Dumnezeu a făcut mâncărurile să aibă gust bun iar diavolul a băgat aici lăcomia pântecelui, relaţiile dintre soţ şi soţie sunt binecuvântate de Dumnezeu dar diavolul a adus aici curvia. Totuşi niciodată nu a lucrat diavolul aşa de tare ca acum când virtualitatea e ridicată la nivel de idol. În ziua de azi se poate face tot ce alte dăţi nici nu  îndrăzneam să visăm.  Toată auto-idolatria şi toate fanteziile ascunse în sufletul nostru sunt azi reprezentate  prin virtualitate. Noi suntem înconjuraţi de virtualitate ( începând cu filmele şi terminând cu ştirile de la TV şi panourile cu reclame din jur ). Spunea păr. Rafail Noica: „Noi nici nu ne imaginăm cât trăim în închipuire”. Virtualitatea are la bază  pe „dacă” sau „cum ar fi” pe când Hristos are la bază pe „este” şi „acum”. Vedem că Hristos întotdeauna ne spunea să nu pierdem timpul gândindu-ne la ce va fi ci să trăim prezentul. Hristos e al prezentului şi la urma urmei tot ce vrea El e să ne trezească la realitate din închipuirea ( virtualitatea ) noastră.

Un semn ce arată că trăim vremuri apocaliptice cred că este şi faptul că diavolul cu virtualitatea lui a pătruns în Biserică. Pentru că el pătrunzând în Biserică ( mă refer la cea exterioară şi nu la cea duhovnicească unde nu are cum să pătrundă că e plin de har acolo ) îi face pe membrii ei să privească şi să trăiască superficial Tainele infinite ale Bisericii. Şi când spun asta mă refer că prin virtualitate se poate pune accent doar pe partea exterioară a Ortodoxie şi nu pe trăirea ei.

Să luăm întâi filmele ortodoxe. În cel mai bun caz aceste filme pot fi psihologice ( că duhovniceşti în nici un caz – apropo de duhovnicesc… oamenii înţeleg azi duhovnicesc altceva decât înainte în sensul că dacă le spui ceva ce ar conţine pe Dumnezeu şi probleme duhovniceşti e duhovnicesc indiferent câtă sminteală poate provoca şi mă refer aici la judecarea aproapelui etc. ). Şi ce devine astfel sfântul sau viaţa în Hristos ? Un moralism superficial care se închină unui Dumnezeu din cer. Părerea mea e că oricine care are o trăire cât de cât adâncă a Ortodoxiei va putea spune cu mâna pe inimă că încă nu a apărut o secvenţă de film care să exprime viaţa duhovnicească. Şi e şi normal. Toţi care citesc cărţi spun că atunci când aceste cărţi sunt transpuse în filme e groaznic. Ce să spunem despre duhovnicie care e şi mai adâncă decât cărţile? Şi cu ce ne ajută filmele? Doar la apariţia unui sentimentalism superficial ( de genul că acum sunt gata să mor pentru Hristos, să mă rog, să mă nevoiesc iar peste câteva ore mi-a dispărut tot cheful ).

O altă problemă constă din blogurile ortodoxe ( e destul de paradoxal că vorbesc anti-bloguri ortodoxe pe un blog 😛 ). Toată lumea are blog ortodox sau umblă şi comentează pe astfel de bloguri. Înainte Părinţii fugeau de vorba multă deoarece considerau că multe păcate fac prin ea ( şi în epistola Sf. Ap. Iacov se spune despre cât rău face limba ) pe când azi se vorbeşte continuu ( e drept că nu se vorbeşte ci se scrie 😛 ). Nu mai există tăcere ci cât de multă gălăgie. Spunea şi maica Siluana Vlad că nouă azi ne este frică de tăcere şi singurătate aşa că vrem tot timpul să auzim ceva, chiar şi muzică duhovnicească. Pe de altă parte dacă ne uităm la aceste bloguri vedem care subiecte sunt „fierbinţi” şi care sunt mai „reci”. Probleme ce implică scandal sunt foarte vizitate ( ex: ecumenism, căderi ale ierarhilor sau ale preoţilor, apocalipsa, cipuri etc. ) pe site-urile ortodoxe pe când cele ce conţin cuvinte duhovniceşti sunt destul de puţin vizionate. Te uiţi la o postare despre un ierarh ce s-a rugat cu un protestant că sunt peste o sută de comentarii şi vezi un articol al unui sfânt despre smerenie că are un umil 2-3 comentarii ( dacă are comentarii ). Şi cred că dacă am putea vedea statisticile am vedea că şi vizitele sunt mai multe la articole despre scandal decât cele duhovniceşti. Aşa că mă întreb: ce folos au aceste bloguri? Tot ce provoacă ele sunt certuri şi panică. Dar noi suntem orbi şi spunem că facem pentru binele omenirii ( aşa şi cum Iuda era îngrijorat de săraci şi de asta a făcut scandal la femeia ce a „stricat” mirul pe Hristos ).

De ce oare articolele duhovniceşti nu sunt foarte vizitate? Oare nu din cauză că parcă acolo ce e scris e mort? Mă uit de exemplu la mine. Să zicem că îmi cumpăr o carte despre o problemă duhovnicească. Când o citesc parcă simt harul cărţii pe când citind-o pe Internet mă plictisesc groaznic ( de asta le mulţumesc la cei de pe razbointrucuvant când mai intru pe site-ul lor că mai sublinează cu roşu câte o frază pe care o citesc şi eu că în rest n-aş avea răbdare să citesc tot 😛 ). Totuşi când e vorba de scandal citim mii şi mii de pagini dacă ar fi. Asta trădează şi felul în care înţelegem noi Ortodoxia. Noi căutăm în Ortodoxie spectaculosul fără să ne dăm seama că în „plictiseala” Ortodoxiei se ascunde o lume cerească. Pe de altă parte sunt foarte, foarte multe cărţi şi articole duhovniceşti. Şi tot citim şi citim încât rămânem cu impresiile. Oare cineva care a citit toate Filocaliile ( cum am făcut-o şi eu ) şi tot felul de cărţi duhovniceşti cu sfaturi cât a aplicat în viaţa reală? Oare a aplicat 0,01%? Era o povestioară frumoasă în Pateric ( chiar m-a amuzat deşi exprima un adevăr ) cu un avva ce avea uneori momente de răpiri cereşti. Acest avva era şi copist aşa că într-o zi îi cere un frate să copieze o Biblie. Părintele se apucă de treabă dar în unele zile cădea în aceste răpiri cereşti aşa că unele fragmente din Biblie uita să le scrie şi în alte părţi nu punea punctuaţie. Când vine fratele îi dă Biblia. Acesta observă că lipsesc unele fragmente şi vrea s-o şi corecteze şi îl întreabă despre respectivele bucăţi din Biblie. Iar avva îi spune: tu fă întâi ce scrie acolo şi îţi spun apoi restul. Oare câţi din noi împlinim un singur verset din Sfânta Scriptură sau dintr-o carte sfântă? Revenind la subiect, un motiv pentru care cărţile virtuale sunt aşa de greu de citit este cred că este arătat de un fizician ortodox care a scris mult despre influenţa negativă a televizorului şi a calculatorului. Acesta spunea la un moment dat că monitorul aprins induce creierul într-o stare de „legumă” şi primeşte informaţia fără să o analizeze. Oare nu doar asta arată cât de drăcească e această virtualitate? Şi cum să vină harul dumnezeiesc atunci când noi suntem nişte legume şi voinţa ne este distrusă de acest monitor? Că doar harul vine doar unde e libertate deplină. Ba mai mult spune acest om că şi zgomotul monitorului/televizorului pe unii îi relaxează ca un drog. Ei nici nu se uită la TV dar simt nevoia să fie pornit. Ne complicăm atât de mult să facem posturi de mâncare şi facem mare scandal că mânâncă cineva carne în Postul Mare. Hai să nu ne mai uităm deloc la TV, să nu mai pierdem timpul cu navigarea pe Internet în Postul Mare şi apoi să facem scandal pe carne ( să nu se înţeleagă faptul că prin asta spun că e ok să mănânci carne în Postul Mare ci că noi tindem să neglijăm lucrurile mai importante şi anume postul duhovnicesc ).

În legătură cu conferinţele ortodoxe înregistrate şi părinţii înduhovniciţi înregistraţi ( iar unele transpuse în cărţi ) mi-e de ajuns să citez un cuvânt al păr. Rafail Noica: „Graiul viu era cândva caracteristic, poate, îndeosebi propovăduirii. Se căuta literal inspiraţia, însuflarea. Adică, în duh de rugăciune, cel ce propovăduia încerca să prindă ceea ce Duhul voia să împărtăşească celui sau celor de faţă. Aceasta implică neapărat o părtăşie, o comuniune în dragoste cu cei de faţă; trebuie să se simtă pulsul duhovnicesc al auditoriului, iar cuvântul face ecou stării lui de duh, receptivităţii, aşteptărilor lui, ba chiar se naşte din acestea. Gânduri vin, dispar, se ivesc, se mai pierd; mintea este uneori mai ageră, alteori se mai stinge. Frazele nu întotdeauna decurg în secvenţă riguros logică, ci se înfiripează mai ales acea părtăşie, acea comuniune, în care cuvântul se împărtăşeşte de la inimă la inimă ca energie de viaţă; în care cuvântul se trăieşte, adesea dincolo de conţinutul lui strict informativ. […] Mulţumită progresului tehonologiei postmoderne, un nou gen vine să se adauge acestora, pe care îmi vine să-l numesc genul magnetofonar. Aceasta ia naştere din uşurinţa cu care acea anume bâzdâganie îţi papagalizează fiecare ‘hm, hm’ şi ‘hapciu’ (uneori pierzându-se, în zgomote de fundal, cuvinte esenţiale), şi cu care ţi le redă, orişicând, cu pretinsă absolută exactitate; ceea ce şi înclină pe contemporanii noştri, pe lângă copiile aproape infinite ce se pot face şi înmulţi, să le transpună şi pe hârtie, aproape identic, şi astfel să scoată cărţi în toată regula, lipsite însă de regulile şi rigorile literaturii clasice. Rezultatul este o slovă scrisă cu oarecare efecte – şi pretenţii – de cuvânt viu, în realitate un fel de surogat de amândouă, o corcitură care se adeverează a fi nici – nici. […] A lăsa acest cuvânt în soarta magnetofonaricei îmi apare uneori ca ceva apropiat de un kamikazism duhovnicesc.” Se pierde mult din harul acelui părinte, din acel cuvânt prin aceste înregistrări şi cu ce rămânem? Cu superficialitate şi sfaturi date altora ce vrem să le aplicăm pentru noi ( cum sunt şi cărţile aşa-zise duhovniceşti care citează scrisori ale sfinţilor ). Nu se poate compara nici o conferinţă sau părinte înregistrat cu un părinte viu. Mulţi se uită la înregistrări cu mari duhovnici dar oare câţi îi vizitează? În momentul în care îi vezi pe viu pe aceşti oameni îţi dai seama cât de slabe sunt aceste înregistrări. Cât de superficiale.

Şi totuşi… Voi relata tot un cuvânt al păr. Rafail Noica: „Şi totuşi… Duhul unde voieşte suflă, şi glasul Lui auzi, dar nu ştii de unde vine şi unde merge. […] Şi, de unde, cu cuvântul, adesea te uimeşti, ba chiar te îngrozeşti unde dai şi unde crapă; dar pe de altă parte, cu Duhul, chiar şi aceasta poate să lucreze surprinzător de constructiv.” Dumnezeu lucrează foarte, foarte mult cu pogorăminte ( de am putea înţelege asta şi noi şi să nu fim atât de „political corect” ) şi El lucrează chiar şi prin această virtualitate cum poate. Dar în momentul în care ne mulţumim cu virtualitatea numai Dumnezeu ştie ce mai poate face. Exemplu cel mai concret îl avem la botez. Biserica acceptă botezul prin stropire ca un pogorământ dar în momentul în care s-a ajuns să se facă asta la scară largă din lene deja au apărut probleme. Părerea mea personală e că dacă timpul petrecut pe orice articol de blog ( inclusiv timpul petrecut pentru acest articol ), pe orice film sau conferinţă duhovnicească dacă ar fi petrecut în rugăciune ar fi de mai mult folos.

Anunțuri

9 gânduri despre „Ortodoxia virtuală

  1. Traim intr-o lume virtuala.Acest subiect este de mare actualitate si ar trebui dezvoltat si completat,sunt multe de spus.
    Sa punem problema si altfel: a deveni cumva calculatorul(nu ne legam de tv deocamdata,e clar ca tv-ul trebuie eliminat) un obiect indispensabil?
    Ce am face daca nu am folosi calculatorul? Am folosi timpul ramas liber pentru Dumnezeu? Cred ca ar aparea alte tentatii.
    Lucrul bun care vine de la calculator este informatia si legatura cu alti „calculatoristi”.Traim intr-o lume reala in care e greu sa ai un prieten credincios,care merge la Biserica si sa aiba si aceleasi idei ca si tine.Si atunci ,inlocuiesti prietenul cu calculatorul.
    Lucrul rau este ca nu-ti ofera informatia de calitate,iti fura din trairea sincera,te duce intr-o lume putin virtuala.

    Solutia este una singura: sa renuntam la calculator,dar asta inseamna sa invatam sa traim in singuratate,ceea ce e destul de greu.
    Cel ce va obtine harul Sfantului Duh se va debarasa cu usurinta de lumea virtuala,si va cauta singuratatea.

    • În legătură cu faptul că nu ai prieteni credincioşi rezolvarea e următoarea: oare prietenul credincios de pe net nu e de la Dumnezeu? Oare dacă nu foloseşti calculatorul nu e Hristos să se descurce fără el ca să te apropie de El şi eventual să-ţi dea în cale prieteni credincioşi?

  2. 1.Prietenul de pe net iti ofera si el un pic de lume virtuala,nu poate inlocui un prieten fata in fata.

    2.Desigur ca e posibil sa iti dea Dumnezeu un prieten(nu-ti trebuie mai multi),dar trebuie sa ai multa rabdare…Si se pare ca nu avem rabdare si socializam pe net.

    Pentru mine un prieten inseamna mult mai mult decat cateva intalniri si discutii.Un prieten ar trebui sa aiba aceleasi aspiratii ca si ale mele.Altfel poate fi periculos,sa te atraga in zona lui de influenta.
    Eu personal m-am resemnat in faptul de a gasi acel prieten.Mai ramane sa inchid calculatorul! 🙂

  3. Sorin, cand Pr. Nicolae Steinhardt vorbea despre virtualitate, el vorbea despre imaginatie, despre minciuna.
    Foarte multi uitati de faptul ca sfintii au scris scrisori ucenicilor lor, au scris scrisori (epistole) unor cetati intregi, au scris carti. Cartile acelea erau pe vremea aia cam ce este internetul astazi, cu diferenta ca internetul are o mult mai mare acoperire.
    Tu spui asa: „Să zicem că îmi cumpăr o carte despre o problemă duhovnicească. Când o citesc parcă simt harul cărţii pe când citind-o pe Internet mă plictisesc groaznic” si tot asa gandesc multi altii… Dar asta se poate intampla si din simplul fapt ca se pierde timpul pe calculator cu alte prostii, in loc sa-l petrecem cu cele folositoare. Ne plictisim si pentru ca nu avem rabdare… Poate ca si monitorul pe care-l ai are o diagonala mica si rabdarea-ti e pusa si mai mult la incercare… Spun asta pentru ca am trecut prin asa ceva.
    Am una din cartile lui Virgiliu Gheorghe in care vorbeste despre televizor si foarte multe lucruri de acolo se pot aplica si calculatorului.. insa el se refera acolo la faptul ca creierul uman, prin televizor, primeste foarte multa informatie odata, mai ales pentru ca imaginile sunt in miscare. Si mai ales pentru ca sunt foarte multe informatii pe care creierul privitorului e obligat sa le accepte si sa le „proceseze” (a se intelege „sa le accepte de-a gata”, caci nu mai are timp sa gandeasca prea mult, pt ca vin alte informatii, alte imagini).
    Spre deosebire de televizor, de emisiunile de stiri, INTERNETUL iti ofera posibilitatea de alegere (ca si televizorul, dar la TV aceasta e mult mai limitata), insa aici apare COSTUL DE OPORTUNITATE (vezi articolul acesta: http://florinm.wordpress.com/2009/12/09/frustrarile-pe-care-le-avem-in-fata-alegerilor-multiple-costurile-de-oportunitate/ ). Problema aici este legata de NOI, de aceea ca ALEGEM doar ce ne convine. Si nici asta n-ar fi rau, caci e normal ca fiecare citeste ce-i convine, ce i se potriveste (doar suntem oameni, liberi si diferiti, dupa cum ne-a lasat Dumnezeu). Problema adevarata este in aceea ca noi cautam senzationalul. Cautam senzationalul tocmai din lipsa de rabdare si tot din lipsa de rabdare (tocmai ce-a trecut secolul vitezei) suntem nehotarati in lupta impotriva pacatului. Credem ca am biruit pacatul inca de la prima batalie castigata, uitand ca razboiul trebuie sa-l ducem pana la moarte. Si atunci Dumnezeu ingaduie sa cadem din nou…

    Lipsa de rabdare, mandria, nehotararea, slava desarta – sunt strans legate intre ele. Pana cand vom invata sa discernem intre bine si rau, ar trebui sa cautam sfatul duhovnicului nostru si al celor incercati in focul vietii si al ispitelor. Sa-i evitam pe cei laudarosi sau care vorbesc excesiv despre ei insis, dandu-se pe ei drept exemple demne de urmat – acestia NU SUNT exemple. Parintii induhovniciti, daca vorbesc despre ei, o fac cu mare evlavie, cu teama de a nu se inalta pe ei insisi, in detrimentul Celui care, de fapt, trebuie sa-i dam toata Slava.

    Filmele ortodoxe – unele au de invatat din ele, multe dintre ele sunt extraordinar de bune, nici nu se compara cu cele americane, chiar „religioase” de ar fi… Ma gandeam, dupa ce am vazut filmul rusesc „Minunea” (Chudo), cat de proaste si de false sunt filmele americane pe care le vazusem pana atunci!!!

    Parerea mea e ca nu internetul e de vina pentru starea in care suntem noi astazi, ci tocmai departarea noastra de credinta. Nu scrierile sfinte sunt de vina ca nu le intelegem, ci faptul ca le citim cu patima, ca nu le citim cu smerenie, cu evlavie… Sa cautam cauzele IN NOI insine si sa nu aruncam vina pe altii pentru cele ce ne apartin.

    Doamne, ajuta!

    • Din păcate nu am timp să recitesc cartea lui Virgil Gheorghe să îţi dau citate exacte. Fiecare ştie cum se simte când citeşte o carte pe Internet sau una pe viu. În cazul meu îţi spun clar că nu e vorba de „se pierde timpul pe calculator cu alte prostii, in loc sa-l petrecem cu cele folositoare. Ne plictisim si pentru ca nu avem rabdare…”. În plus, cum adică n-am răbdare când sunt pe calculator dar dacă îl închid şi citesc cartea prin minune apare răbdarea? Nu cred.
      Eu nu ştiu cum poţi să lauzi un film ce a schimbat atât de mult realitatea minunii cu ceva ce probabil prinde mai bine la public şi la criticii de filme ( http://sfnicolae.wordpress.com/2008/11/20/incremenirea-zoiei-o-minune-a-zguiduit/ ) şi ce să mai vorbesc despre „Ţarul” un alt film care iarăşi a schimbat foarte, foarte tare istoria conform părierilor proprii ale regizorului ( http://hristofor.wordpress.com/2010/01/11/altfel-despre-tarul-sau-ostrov-ul-scufundat/ )? Mai e nevoie să pomenesc că mai nou e la modă să apară în filmele „ortodoxe” violuri şi măceluri că sunt mai realiste şi prind la public? Uită-te la nişte filme mai vechi ale copţilor sau grecilor şi nu vei vedea violuri şi prostii de genul acesta ( apar crime şi torturi în cazul Sfinţilor Mucenici dar şi acolo acţiunea e prezentată cam exact cum apare în Vieţile Sfinţilor şi violenţa se încearcă să fie cât de cât mai puţin dramatică spre deosebire de cum se face azi ). Singurul film ce mi-a plăcut a fost „Ostrovul” şi asta era doarece peste jumătate din film erau rugăciuni.
      N-are cum să fie Internetul de vină pentru că noi am inventat Internetul. Internetul pur şi simplu e un efect al lumii care e din ce în ce mai bolnavă.

      P.S.: Vezi că am şters ceea ce mi-ai adresat doar mie. Am priceput mesajul.

  4. PS-ul ala nu-ti era adresat doar tie.
    In plus, realitatea e ca exista si violuri si omoruri si nu am vazut film ortodox in care sa arate VIOLUL la propriu.
    E adevarat ca uneori prezentarea e mai „dramatizata”, dar asta depinde si de regizor, de scanerist, dar si de privitor. Sunt oameni si oameni. NOI, ca privitori, trebuie sa luam ce e bun din film.

    Amintesti de hritofor… Tu citesti situri stiliste, le iei de bune?? Oare, daca ai vazut Tarul, n-ai inteles chiar nimic din el? Imi pare rau atunci… Chiar daca nu a respectat fidel istoria (cine zice ca era un film istoric?), priveste-l ca pe un film in care ti-e prezentata inselarea si „roadele” ei, caci este scris ca „dupa roade ii veti cunoaste”.
    Si vezi si mucenicia mitropolitului, apoi a fratilor de manastire. Chiar nu gasesti nimic bun de invatat de acolo, incat vii cu criticul de filme „hristofor”?

    „Eu nu ştiu cum poţi să lauzi un film ce a schimbat atât de mult realitatea minunii cu ceva ce probabil prinde mai bine la public şi la criticii de filme”, spui tu referitor la ce am afirmat eu despre filmul „MINUNEA”… Pai ai vazut filmul? Ai auzit de premiile castigate? CE ALT FILM ORTODOX a castigat niste premii ca acelea, care alt film s-a infiltrat in multimea de filme secularizante, aducand o raza de lumina acelora care erau mai sceptici in privinta acestor fenomene? Filmul trebuia sa fie film, ca sa poata fi privit si de cei mai ne-bisericosi, nu doar de cei dusi la biserica. Si cred ca acestia din urma, daca vor, inteleg ce trebuie din film. Dar repet – DACA vor…

    Doamne, ajuta!

    Te rog sa imi re-postezi PS-ul, pt ca nu-ti era adresat decat intr-o foarte mica masura.

  5. Partea proasta e ca toti au inceput sa faca articole dupa mintea lor si sa dea diferite citate din sfintii parinti pt ca da bine ,sa-si exprime opinea proprie si s-o faca publica pt a avea cu ce sa isi piarda vremea si cu cine sa dezbata problemele credintei de parca nu exista suficiente carti in care sunt tratate toate subiectele posibile legate de viata duhovniceasca..desi blogurile acestea au o buna initiativa de prea mare folos nu sunt daca stam sa le urmarim zilnic si sa pierdem ore in sir redactand scrieri si urmarind cu atentie fiecare comment,sa ne contrazicem unul cu altul si in sfarsit, sa devenim dependenti de calculator sub pretextul ca e bine sa aflam cat mai multe despre cele duhovnicesti.Sa ne indeptam setea aceasta de cunoastere si de a ajuta pe cel necunoscator spre alte directii.Nu suntem datori sa avem un blog si sa raspundem de el ci datori suntem de alte lucruri care se stiu.Nu am vrut sa am o atitudine extremista desi multi au inteles-o asa.Ne poate fi de folos vizualizarea unui film ortodox sau citirea unui articol cu valoare morala dar sa nu exageram,ci sa fim cu dreapta socoteala si atenti la ce ne ajuta si la ce ne vatama.

    • Dar vezi tu Eliz, toţi spun că o fac cu dreaptă socoteală. Spunea Dan Puric că dacă ar face o piesă în care personajul principal e un avar iar piesa ar fi reprezentată într-o sală plină de avari, nici unul nu s-ar recunoaşte în piesă.

  6. calculatorul, intr-adevar, n-ar strica sa stea mai mult inchis… prieteni putem avea destui si in real…
    cam greu de mentinut legatura in virtual cu Prietenul Vesnic…

    la articole mai lungi, in-ar strica niste sublinieri cu rosu…

    PS – m-a impresionat tare mult noul film rusesc Preotul …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s