Alice şi Eugene (6)

   La 12 iunie 1963, întorcându-se acasă de la biserică, unde primise Sfânta Împărtăşanie, Eugene găsise o scrisoare de la Alison. Pierduse legătura cu ea vreme de câţiva ani şi, după cum a spus el, „pierduse orice nădejde de a mai auzi vreodată de ea”. El află că aceasta se căsătorise şi se mutase la o fermă din Illinois. În scrisoare, ea i-a spus lui Eugene că, deşi nu are nici o îndoială intelectuală cu privire la Adevărul Creştin, acum găsise credinţa ei mai mult sau mai puţin moartă.

   „Şi aşa,” Eugene i-a răspuns la scrisoare, „se pare că rolurile noastre s-au inversat: eu, care pe atunci eram în căutare, am aflat obiectul căutării mele; dar tu mai cauţi şi acum. Asta este voia lui Dumnezeu.

   Sunt foarte fericit să mai aud de tine, şi sunt foarte sigur de înţelesul pe care trebuie să-l dau faptului că mi-ai scris. Eu întotdeauna m-am rugat pentru tine şi adesea m-am gândit la tine.”

   Eugene a continuat să-i spună lui Alison despre intrarea sa în Biserică, şi a zis că el considera că ea îi scrisese lui atunci pentru că Dumnezeu voia ca el să-i spună ei despre ortodoxie. El i-a scris despre felul în care Biserica Ortodoxă continuă să plăsmuiască sfinţi, şi l-a pomenit ca exemplu pe Arhiepiscopul Ioan. El a spus că „inima ortodoxiei este rugăciunea”, şi a zis că înainte de a fi descoperit ortodoxia, el nu avea nici cea mai mică idee despre înţelesul real al rugăciunii şi puterea ei. Acum cunoştea bucuria de a vedea răspunsul la rugăciunile sale. Îndrumarea Domnului, a Maicii Sale şi a sfinţilor Săi, scria el, „este pentru mine la fel de adevărată ca şi respiraţia …. Dacă am vorbit cu îndrăzneală, aceasta este din credinţa şi din marea bucurie cu care mă umplu de Domnul nostru atunci când primesc Preasfântul Său Trup şi Sânge. Cum pot să nu vorbesc cu îndrăzneală când pentru mine este clar ca lumina zilei că tot ceea ce se află în lumea aceasta trece într-o clipă, şi tot ceea ce rămâne este Domnul nostru şi Împărăţia Lui de nepovestit pe care El a pregătit-o pentru noi, cei care luăm asupra noastră jugul Lui cel uşor (şi într-adevăr, cât de uşor este jugul acela care pare atât de greu pentru necredincioşi!) şi Îl urmăm pe El.”

   La câteva luni după ce a scris această scrisoare, Eugene a scris unei tinere femei evlavioase care se numea Nina Seco, o americană convertită la ortodoxie, şi i-a cerut să i-a legătura cu Alison. El i-a spus Ninei că îi va trimite lui Alison câteva cărţi şi icoane ortodoxe, dar că „ceea ce îi trebuie ei acum cel mai mult este legătura cu credincioşi adevăraţi şi pelerini din lume.”

   Dintr-o altă scrisoare pe care a scris-o Eugene lui Alison în 1963, este evident faptul că părinţilor lui le era încă greu să accepte „religiozitatea” lui de curând descoperită. „Vorbind despre familia mea”, scria el, „i-am văzut săptămâna  trecută şi este clar că îşi fac tot mai multe griji pentru mine. Ei ar fi foarte fericiţi dacă eu aş fi urmat o vocaţie lumească normală, dar şi-au pus nădejdile pentru mine prea sus şi acum eu am devenit ‘fanatic’ religios …. Un tânăr rus care era prieten cu mine şi care locuia în Monterey le-a arătat câteva diapozitive cu mânăstiri şi biserici ruseşti din nordul Americii şi ei au crezut că aceia erau ‘amuzanţi’ dar demodaţi, etc. Dar ceea ce i-a şocat cu adevărat, mai ales pe tatăl meu, a fost o fotografie a unui călugăr bătrân, care petrecuse vreme de patruzeci de ani în chilia sa şi aproape nu vorbea de loc cu alţi oameni. Probabil că el a ajuns la o măsură duhovnicească înaltă, dar părinţii mei socoteau că el era exemplul unei ‘vieţi pierdute’ în întregime. Mă tem că m-am cam deznădăjduit când am vorbit despre o viaţă de rugăciune şi sporire duhovnicească, şi de faptul că valorile cele adevărate nu sunt din lumea aceasta ci din lumea cea viitoare – doar pentru a găsi numai neînţelegere şi părerea că prea multă religie este cu adevărat ‘boală’. Ei, acolo unde comunicarea se blochează, rugăciunea încă se mai poate rosti; dar aceasta îmi aduce mânie şi tristeţe gândindu-mă la preoţii protestanţi cei mulţi, care se dau drept predicatori ai ‘creştinismului’, dar de fapt îşi duc turmele lor pe calea spre pieire şi îi lasă cu totul nepregătiţi pentru realităţile dure ale vieţii viitoare. L-am cunoscut pe preotul părinţilor mei: el nici măcar o dată nu a vorbit despre Dumnezeu sau despre religie şi auzind că eu scriam o carte religioasă, s-a arătat nerăbdător să schimbe subiectul de discuţie.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s