Viaţa de mănăstire (6)

   Să alegeţi oboseala trupească. Să o urmăriţi, să vă deprindeţi trup şi suflet. Viaţa noastră atârnă de voia noastră. Tot ce voim şi întocmai precum voim, putem să trăim. Cel ce face mai multă osteneală pentru Hristos – şi asta se face, de bună seamă, din dragoste dumnezeiască – atrage mai mult har. Şi când zicem osteneală, înţelegem, în afară de altele, şi rugăciunea de noapte. Mult foloseşte să vă sculaţi noaptea pentru rugăciune.

   În Sfântul Munte mulţi se roagă zi şi noapte. Se întâmplă să se roage cineva de seara până dimineaţa şi să nu-şi dea seama când trece timpul. În iubirea lui Dumnezeu, ceasurile fug cu altă repeziciune. O, ce-i în Sfântul Munte noaptea! Mireasmă, tămâie, îngeri, rugăciuni… Îngerii poartă rugăciunile sfinţilor şi le duc la Dumnezeu. Ce taină!

   Noi la Sfântul Munte ne trezeam fără ceas. Când venea ora, îndată ne sculam. Şi obosit de-ai fi fost seara, şi chiar dacă ai fi adormit târziu, când venea ora, zburai în picioare. Este o obişnuinţă, îndată ce te trezeşti, să zbori în picioare. Bineînţeles, se poate şi să te întorci pe cealaltă parte şi să te ia somnul până la prânz. Foarte rău! De aceea, îndată ce te trezeşti, să te  ridici din pat. Să alegi ceasurile de noapte. Intri mai uşor în rugăciune. Chiar şi întâmplător dacă te trezeşti noaptea, nu te culca îndată la loc; este un prilej pe care ţi-l dă Dumnezeu să te rogi, cât poţi, în linişte.

   Osteneala trupească face trupul să se văicărească, să bombăne, şi să se împotrivească, însă nu poate face sufletul trândav pentru rugăciune. Pur şi simplu dai aparatul de radio mai tare, asculţi muzică, te desfeţi de ea şi nu mai auzi bombănelile. Adică întărind rugăciunea, osteneala trece pe planul al doilea. Înainte de a bombăni pentru osteneala trupească, începe rugăciunea, căci, atunci când bombăni, pleacă harul şi rămâi cu puterea ta. Dacă spui de trei ori „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, înaintezi cu bucurie. Te vede Dumnezeu, întinde mâna şi te apucă. De aici încolo va începe adevărata împărtăşire cu El.

   Când osteneala trupească – metanii, privegheri, jertfe – se face cu iubire, cu dragoste, nu vatămă trupul. Când se face liber şi cu iubire către Hristos, aceasta arată cât de mult Îl iubeşte cineva. Nimeni nu socoteşte osteneala pentru cel care-l iubeşte. Urcă, de pildă, un munte, se osteneşte, se trudeşte, asudă. „Pentru ce o faci?”, este întrebat. „Pentru cel pe care îl iubesc, răspunde, căci am înţeles că asta îl va mulţumi”. Omul, credinciosul, îşi arată şi cu mijloace simţite iubirea sa, dăruirea, adorarea lui către Hristos. Iată temeiul ostenelilor trupeşti, iată temeiul metaniilor. Nu ca să câştigi ceva, ci pentru că nu te lasă iubirea, dragostea pentru Hristos, să faci altfel.

Anunțuri

Un gând despre „Viaţa de mănăstire (6)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s