Rugăciunea – sfaturi practice (3)

   Când cugetaţi sau vorbiţi despre Domnul, atunci puteţi să aveţi în mintea voastră o oarecare reprezentare a Lui, după situaţie. Când vă rugaţi însă nu vă este îngăduit să-L reprezentaţi pe Acesta sub nici o formă şi sub nici o înfăţişare.

   Dumnezeu Se află pretutindeni, prin urmare nu numai lângă noi, ci şi în noi. Pe toate le aude şi le vede, şi doreşte mântuirea noastră. Ne este de ajuns această convingere. Şi chemaţi-L cu rugăciunea, fără să vi-L închipuiţi, fără să schiţaţi o reprezentare a Lui în cugetul vostru.

   „Să rămân în inimă”, „Să stau cu atenţia în inimă!”, „Să cobor cu mintea în inimă!” – toate aceste expresii arată acelaşi lucru. Este important să vă concentraţi atenţia în inimă şi să staţi înaintea Domnului Cel nevăzut, nedescris şi nemărginit, nu cu mintea ci cu inima. Şi aceasta până când inima voastră va fi stăpânită de căldura dumnezeiască. Pentru că atunci intraţi într-o altă lume…

   Înainte de rânduială, stai şi mergi puţin singur, adunându-ţi mintea şi alungând orice gând pământesc. După aceea gândeşte-te: Cine este Acela Căruia Îi vei adresa rugăciunea? Şi cine eşti tu, cel care vei vorbi cu El? Dându-ţi seama de micimea şi de păcătoşenia ta înaintea măreţiei şi sfinţeniei Domnului, lasă zdrobirea de inimă, mustrarea de sine şi frica dumnezeiască să-ţi umple inima. Aşa să te pregăteşti interior înainte să stai cu evlavie în faţa Domnului! Începutul rugăciunii este buna pregătire. Şi „începutul este jumătate din tot”.

   Ai terminat rânduiala? Nu alerga imediat la treburi! Stai puţin şi gândeşte-te ce ai făcut şi ai promis lui Dumnezeu. De altfel, dacă te-ai rugat corect, tu însuţi nu vei dori să te ocupi imediat de orice altceva. Vezi? Cine gustă dulcele, nu vrea amarul, şi scopul rânduielii este exact gustarea dulceţii rugăciunii. Prin acest gust se cultivă şi se întăreşte duhul rugăciunii.

Anunțuri

2 gânduri despre „Rugăciunea – sfaturi practice (3)

  1. cat de importanta este – deci – pregatirea starii de rugaciune !!! tocmai omiterea acestei pregatiri grabeste si trecerea la „treburi” in urma unor rugaciuni seci, facute nici macar cu mintea, d-apoi cu inima… !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s