Despre iubire şi sexualitate

   Citind pe un anumit site ortodox un comentariu în privinţa sexualităţii mi-am amintit de propria mea concepţie despre sexualitate. Care era aceasta pe scurt? Credeam că cele trupeşti răsfrâng cele duhovniceşti. În ce sens? Când iubeşti pe cineva vrei să fii una cu acea persoană, să te uneşti cu ea şi să fiţi o singură fiinţă. Din cauză că nu poţi, fiind în trup, atunci prin aceste atingeri, aceste mângâieri, aceste săruturi încerci să ajungi la această unire. Imaginea asta a sexualităţii ( mă refer în primul rând la tinerii ce încă nu s-au murdărit în păcate trupeşti ) cred că o au majoritatea tinerilor. Totuşi este o imagine foarte falsă. Aş vrea să explic de ce.

   În primul rând vreau să spun că lucrurile pe care le-am aflat despre asta se datorează unei crize pe care am avut-o asupra acestui lucru. Citind la Sfinţii Părinţi vedeam că ei nu puneau mare preţ pe sexualitate spunând că ea a fost dată de Dumnezeu că ştia că omul va cădea iar singurul ei rol este naşterea de copii. Adică nici un Sfânt Părinte nu avea acea imagine romantică despre sexualitate şi iubirea dintre soţ şi soţie.

   Aş vrea să vorbesc acum despre două iubiri foarte dragi sufletului meu: cea faţă de fostul meu duhovnic şi cea faţă de o tânără. Şi aş vrea să le compar asta cu iubirea între homosexuali/lesbiene.

   Vedem că mulţi homosexuali reproşează heterosexualilor că aceştia le cer lor să fie singuri din singurul motiv că sexualitatea lor le cere altceva decât celorlalţi. Adică în alt fel spus li se interzice iubirea. Şi comparând dragostea dintre 2 homosexuali şi cea faţă de duhovnicul meu seamănă foarte mult. Amândoi vor să fie împreună, să petreacă timpul împreună, să lucreze împreună aşa cum simt faţă de fostul meu duhovnic. În acelaşi timp ori de câte ori mă priveşte simt că mă atrage, ori de câte ori îmi vorbeşte simt că îmi saltă inima de bucurie şi de iubire şi cred că aşa simt şi unii homosexuali. Iar despărţirea faţă de duhovnic ( e la o mănăstire destul de îndepărtată faţă de unde stau şi nu putem să ne vedem foarte des ) o simţeam la fel de deprimantă cum o simţeam despărţirea faţă de fata pe care o iubeam. La fel simt şi homosexualii ( cel puţin aşa cred ). Dar care e diferenţa? În momentul în care îmi vine un gând trupesc în legătură cu duhovnicul mi se face greaţă în schimb ce la homosexuali le provoacă plăcere. Asta arată faptul că sexualitatea n-are mai nimic de a face cu iubirea. Sexualitatea mea este sănătoasă ( îndreptată spre femeie aşa cum a făcut Dumnezeu ) pe când a lor este îndreptată într-o direcţie greşită. În acelaşi timp vedem că iubirea dintre două persoane nu ţine cont de sexul celeilalte persoane. Îmi amintesc de împăratul David care spunea despre iubirea de Ionatan că i s-a făcut mai scumpă decât iubirea de femeie. Iar David nu era homosexual…

   Dar revenind la problema sexualităţii. Ceea ce vreau să vorbesc în legătură cu ce am simţit faţă de o anumită fată s-a întâmplat de două ori la o mănăstire. Simţeam că o iubesc foarte mult, că mă bucură să lucrez cu ea, să mă rog cu ea, să îmi petrec timpul cu ea. Inima îmi tresălta de bucurie când mă privea, când îmi vorbea. Nu mai simţeam nevoia de ceva trupeşte pentru că eram împlinit. Gânduri trupeşti veneau ( mai ales din păcatele mele dar cred că şi din cauza firii mele de băiat ) dar le vedeam ca ceva foarte trupesc, o plăcere mai intensă ce parcă prin intensitatea ei mă făcea să pierd gingăşia iubirii pe care o aveam faţă de această fată.

   Concluzia care ar fi? Sexualitatea în primul rând nu este rea ( aşa cum spuneau Părinţii din Apus ) dar este ceva al firii umane decăzute. Ea ţine strict de hormoni şi de chimie ( cu toate atingerile şi mângâierile ) şi de obicei ţine de o anumită copilărie a iubirii. Aceste mângâieri şi atingeri, aceste îmbrăţişări ne ajută mult atunci când sufletul nostru e trist şi nu mai putem să primim iubirea celuilalt ( că prea ne-am închis în noi ) iar prin aceste atingeri suntem ajutaţi de a ne deschide sufletul, de a simţi sentimentele persoanei de lângă noi. În acelaşi timp aceste atingeri ne ajută la început să fim mai siguri de iubirea celuilalt. Dar vedem că odată cu trecerea anilor cei bătrâni nu mai sunt aşa cuprinşi de atingeri ( mă refer la cei care au dus o viaţă în Hristos ). Ei iubesc altfel. Iubesc foarte mult dar fără să simtă ceea ce simţim noi. E drept că la noi este mai greu şi cu hormonii aceştia ce nu lucrează la fel de intens la bătrâneţe. Până la urmă de asta şi Biserica pune accent atât de mare pe posturi şi înfrânare trupească. Că ea vrea să ne maturizăm în acea iubire. Mi-e greu să explic aceste lucruri şi ştiu că probabil dacă cineva nu le trăieşte nu poate să le înţeleagă. Iubirea este foarte gingaşă, iubirea este strict a sufletului ( nu putem iubi cu trupurile ) şi de aceea ea nu are nevoie de trup ca să se manifeste. Gândirea de care vorbeam mai sus conţine un duh subţire de înşelare în sensul că vedem trupul ca o închisoare ce nu ne lasă să ne unim cu persoana iubită. Nu este aşa. Ori de câte ori iubim sau urâm pe cineva sufletul nostru trimite ceva către celălalt. Aşa că dacă iubim pe cineva şi cealaltă persoană ne iubeşte pe noi şi ne deschidem unul în faţa celuilalt atunci nimic nu opreşte împlinirea. Ba mai mult, când iubim pe cineva foarte tare ( dar curat ) iar acea persoană nu este foarte închisă ( din cauza atacurilor vrăjmaşului ) ea singură se deschide ( fără să vrea aş spune ) la iubirea acea imensă pe care o simţim. Un exemplu este cel al sfinţilor după cum spunea Klaus Kenneth că atunci când păr. Sofronie se uita la el un tsunami de iubire se revărsa asupra lui.

Anunțuri

6 gânduri despre „Despre iubire şi sexualitate

  1. Scuze pentru urmatoarea intrebare oarecum retorica (deoarece am impresia ca nici Sfintii Parinti nu prea dau detalii in acest sens) si mult prea din topor, fata de gingasia mesajului emis de acest articol:

    Inainte de cadere, Adam si Eva erau oare constienti de propria lor sexualitate ? O „foloseau” ? sau le era total indiferenta ? precum copiilor (desi in ziua de azi, nu mai poti fi sigur de nimic, relativ la ce gandesc cei mici despre „jocul de-a tata si de-a mama”)… Sau, inainte de cadere, Adam si Eva puteau face bebe, chiar daca nu se „cunosteau”, sau era musai ca mai intai sa se „cunoasca”, deci – implicit – sa cada ?

    Iata si un text biblic: Facere 4.1. „După aceea (dupa alungarea din Rai) a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: „Am dobândit om de la Dumnezeu”. ”

    Multumesc si scuze pentru intrebare…!!!

    • Sfinţii Părinţi spun că Adam şi Eva nu erau conştienţi de sexualitatea lor ( sexualitatea le-a fost dată deoarece Dumnezeu ştia în preştiinţa Sa de căderea lui Adam şi a Evei ). Dacă nu ar fi căzut Adam şi Eva atunci copiii ar fi apărut prin cuvânt. Uite ce spune păr. Cleopa aici:
      12. Cum s-ar fi înmulţit neamul omenesc şi ce soartă ar fi avut dacă nu greşea Adam în Rai ?

      Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „scopul de mai înainte al lui Dumnezeu a fost să nu ne naştem prin legătura nunţii, din stricăciune”. Dar călcarea poruncii a făcut ca oamenii să se înmulţească prin nuntă, întrucât Adam a nesocotit legea dată de Dumnezeu. Deci, toţi cei ce se nasc din Adam „se zămislesc întru fărădelegi”, căzând sub osânda protopărintelui. Aceasta o spune proorocul David zicând: „în păcate m-a născut maica mea”. Deci Eva, maica noastră, a tuturor, a născut în păcat, adică din plăcere. De aceea, şi noi căzând sub osânda maicii noastre Eva, zicem că ne naştem în păcate ( Filocalia, vol. II, pag. 210 ) .

      Unii Sfinţi Părinţi afirmă că, dacă Adam nu ar fi greşit, neamul omenesc s-ar fi înmulţit prin cuvânt. În această privinţă spune Sfântul Vasile cel Mare: „Ce zici, omule? Este oare vreun lucru cu neputinţă la Dumnezeu? Oare Dumnezeu, Care înmulţeşte neamul multor feluri de păsări fără împreunare, nu putea face acest lucru şi cu neamul omenesc?…” ( Exaimeron, Cuvantul 8 ) .

  2. nici nu speram la un asemenea raspuns!

    inca ceva, „Unii Sfinţi Părinţi afirmă că, dacă Adam nu ar fi greşit, neamul omenesc s-ar fi înmulţit prin cuvânt.” Aici, oare e vorba de cuvantul lui Adam, al Evei, al amandurora sau de Logos ? sau poate ca nici nu mai conteaza…

    inca odata multumesc mult si iertare pentru curiozitate…

    Doamne, ajuta!

  3. Aş vrea să mai adaug în legătură cu următoarea frază: „Aceste mângâieri şi atingeri, aceste îmbrăţişări ne ajută mult atunci când sufletul nostru e trist şi nu mai putem să primim iubirea celuilalt ( că prea ne-am închis în noi ) iar prin aceste atingeri suntem ajutaţi de a ne deschide sufletul, de a simţi sentimentele persoanei de lângă noi.” Zilele trecute când eram cu această fată la un moment dat eram foarte trist ( că urma în câteva zile să ne despărţim din nou pentru vreo 2 luni ). Eram cu totul cuprins de deprimare. La un moment dat ea mi-a dat mâna ei. Ţinându-i mâna simţeam că vine ceva în sufletul meu şi îl umple cu tărie, cu putere. Mă simţeam mai puternic ca oricând şi că aş fi putut birui orice tristeţe. Sunt lucruri pe care le trăiesc şi nu le-am văzut niciodată la televizor, filme, desene, reviste etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s