În căutarea persoanei iubite

   Desenele de mai sus se numeşte „Ah! My Goddess” şi e vorba despre femeia perfectă în mintea bărbaţilor. Belldandy e o zeiţă ce la un moment dat vine la Keichi să-i îndeplinească o dorinţă. Dorinţa lui Keichi este ca Belldandy să rămână tot timpul cu el ceea ce se şi întâmplă. Citind în mai multe locuri despre acest desene romantic ( e drept că are şi nişte tendinţe ecchi ) vedeam mulţi băieţi ce spuneau că ar da orice ca să aibă şi ei o „Belldandy”. Ce e interesant e faptul că şi Keichi nu e mai prejos ca Belldandy singurele diferenţe fiind cele exterioare ( e mai mic de înălţime, nu e super frumos, nu e bogat şi nu prea are încredere în sine ). Dar punându-se accent pe partea exterioară nu se prea vede asta. Aşa că nu cred că aş greşi spunând că precum băieţii vor o „Belldandy” şi fetele vor un „Keichi”. Şi despre asta aş vrea să spun câteva cuvinte.

   La majoritatea tinerilor credincioşi ce vor să-şi întemeieze o familie apare o imagine a persoanei iubite: o persoană credincioasă. Totuşi persoana respectivă întârzie să apară şi se întâmplă uneori să se plângă unii că de ce nu apare persoana aleasă ( adică ei vor să aibă o familie în Hristos. De ce nu le ajută Hristos? ).

   Nimeni din aceştia nu-şi pun problema defectelor acelei persoane alese. Şi în acelaşi timp nici nu îşi pun problema defectelor proprii. Ei aşteaptă să se căsătorească cu un/o sfânt(ă). Iar ei nefiind pregătiţi pentru aşa ceva e şi normal că Hristos nu le dă pe nimeni în cale. Şi la unii poate dura foarte mult timp până sunt pregătiţi. Aş spune că pentru acei băieţi ce vor o „Belldandy” nu le va ajuta nimic ( ci eventual doar o vor face pe respectiva fată să sufere ) dacă ei înşişi nu sunt un „Keichi”. Şi la fel şi la fete.

   Noi avem despre dragoste o imagine bolnăvicioasă cum că e ceva romantic, sentimentalist şi ceva cu inimioare şi îngeraşi. În schimb nimeni nu vede în dragoste pumnii primiţi, sângele vărsat şi jertfa pe care va trebui fiecare să o facă. Uităm că în lumea aceasta decăzută dragostea se poate naşte doar în suferinţe, dureri şi necazuri. Nu vrem să auzim de Cruce în căsnicia noastră de vis. Nu vrem să auzim de a suporta fiţele celuilalt, de a nu face voia proprie când nu avem chef ci ne gândim că totul va fi uşor ( că va fi cu Hristos, nu? ).

   Hristos nu ne-a promis fericire pământească, nu ne-a promis că va fi bine. Hristos apare în primul rând în suferinţe. Toată această căutare după o familie perfectă, loc de muncă perfect, casă perfectă aparţin de erezia chiliasmului. Ideea unei vieţi pământeşti perfecte. Noi ar trebui în primul rând să căutăm necazurile, să căutăm suferinţele că acolo e Hristos. În loc să ne imaginăm ce frumos va fi cu persoana iubită să te rogi, să mergi la biserică şi celelalte ar fi de preferat să ne gândim la greutăţile ce le vom avea cu acea persoană şi la faptul că până la urmă căsătoria e o împreună purtare a Crucii şi nu îngeraşi şi inimioare.

Anunțuri

Un gând despre „În căutarea persoanei iubite

  1. Prostiile cu Val.Day,inimioare,îngeraşi vin de la americani(care bineinteles,au făcut o industrie din chestile astea)şi nu au nicio legătură cu dragostea adevarată,cu sentimentul de iubire,sunt doar de faţadă,adică,parerea mea este că doi tineri pot să se iubească cu adevărat chiar dacă nu-şi cumpără cadouri de Val.Day,chiar dacă nu merg la un restaurant decorat cu inimioare roşii şi toate aberaţiile astea.
    Însă,pe de altă parte,de ce confundăm romantismul cu sentimentalismul fals al zilelor noastre?Romantismul apare la începutul relaţiilor dintre doi tineri şi cunosc persoane care s-au căsătorit încă din facultate şi nu bateau cluburile zi şi noapte ci erau mai romantici de felul lor şi au fost şi sunt şi acum foarte fericiţi împreună.

    Nu ştiu dacă ai observat,dar oamenii(românii,dar şi străinii,inclusiv americanii!)nu mai visează familia perfectă,job-ul perfect,etc…ci se chinuie să ia un amărât de BAC,să termine o facultate şi să aibă şi ei un job care să le asigure un venit cât de cât decent şi să lucreze în domeniul spre care au înclinaţie,familia perfectă?mulţi vor doar un partener de viaţă şi apoi după ce l-au găsit încearcă să îi accepte defectele şi etc…e o luptă continuă,sincer,nimeni nu cred că mai visează la lumea perfectă,la fericirea absolută…

    Dacă vei întreba cupluri casătorite de ani buni(mă refer aici la persoane un pic mai înaintate în vârstă şi care au experientă de viaţă) îţi vor spune că dragostea cere sacrificiu,indiferent despre ce sacrificiu este vorba,fie că trebuie să treci prin anumite situaţii financiare de nedorit,fie că trebuie să renunţi la ceva,fie că trebuie să înfrunţi parerea şi prejudecăţiile oamenilor din jur,etc…dar oricum ar fi,dragoste fară sacrificiu nu se poate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s