Alice şi Eugene (7)

Alison, acum văduvă, care locuia în Kansas, i se dăduse şi ei un indiciu tainic al morţii iminente a Părintelui Serafim. Spre deosebire de Helen Kontzevici, ea nu fusese contactată în legătură cu boala Părintelui Serafim. Peste ani, trăind la zeci de mii de km depărtare, ea continuase să simtă o legătură puternică cu el. Deşi doar rareori primise scrisori de la el şi chiar pierduse legătura cu el câţiva ani, ea s-a rugat pentru el în fiecare zi şi simţea că el se ruga pentru ea. Chiar înainte de a primi o scrisoare de la el, ea simţea de obicei că el se gândea la ea şi ştia că sosea. Şi acum din nou, în ultimele lui ceasuri, duhul lui a ajuns cumva la ea. Într-un vis, ea l-a văzut legat de un pat şi a văzut în ochii lui agonie fizică groaznică, astfel că era dureros chiar şi pentru ea să vadă, cu toate că era soră. Ea a văzut că el nu putea vorbi. Numaidecât a scris la mânăstire să afle dacă într-adevăr ceva nu era bine.

Între timp, Părintele Gherman, căruia Părintele Serafim îi spusese cu ani în urmă să ia legătura cu Alison dacă se va mai întâmpla ceva cu el, găsise adresa ei şi îi scrisese. Ea a primit ştirea numai după moartea Părintelui Serafim, confirmându-i adevărul pe care îl văzuse în vis – în special faptul că Părintele Serafim nu fusese în stare să vorbească cât a stat în spital. Astăzi [ cartea a fost scrisă în 1993 ] ea se mângâia cu gândul că, în ultima clipă a vieţii lui, Părintele Serafim încercase să ajungă la ea.

In luna martie 1984, Alison s-a mutat pentru o vreme la Redding, ca să fie mai aproape de mormântul Părintelui Serafim. Până şi-a găsit un apartament în oraş, a stat la un motel, împreună cu fiica ei. Acolo, într-o noapte i s-a arătat Părintele Serafim, cu aceeaşi înfăţişare pe care o avea când l-a văzut ultima oară în carne şi oase, în anul 1960. Stând la o masă din zona bucătăriei motelului, părea a fi cu adevărat prezent cu trupul în faţa ei, nu ca un duh; iar ea nu era deloc speriată. „Eugene”, i-a spus ea, „credeam că eşti mort”. Părintele Serafim s-a uitat la ea cu bucurie. „Nu ştii că noi toţi vom fi mereu împreună?” a întrebat el.

Aceste cuvinte de îmbărbătare i-au rămas lui Alison pentru întreaga viaţă. Prin ele Părintele Serafim îi confirma postum ceea ce-i scrisese încă din 1963: „Mă rog, nădăjduiesc şi cred că vom fi laolaltă, atunci când scurta viaţă de aici se va sfârşi”. Alison a adormit la 12/25 februarie 2002. După pronia de neînţeles a lui Dumnezeu, era ziua pomenirii Sfântului Evghenie (Eugen) al Alexandriei: ziua onomastică a Părintelui Serafim în lume şi a patruzecea aniversare a primirii lui în Biserică. După ultima ei dorinţă, trupul lui Alison a fost înmormântat la Mănăstirea Sfântul Gherman.

Sfârşit şi lui Dumnezeu slavă!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s