Despre frică

   Aş vrea să vorbesc acum despre o problemă cu care ne confruntăm adeseori şi care ne modifică foarte tare viaţa modul în care ne raportăm la ea. Adică mă voi referi la frică.

   Toată viaţa noastră dăm de situaţii în care avem de-a face cu frica şi felul în care acţionăm ne poate aduce multe greutăţi sau multe succese. Totuşi să vedem ce spune Hristos despre frică şi ce spun Sfinţii Părinţi despre ea.

   În primul rând vedem peste tot în Evanghelie că Hristos ne încurajează în orice facem. El tot timpul spune: „Nu te teme!” şi „Îndrăzneşte!”. Petru vrea să meargă pe apă şi Hristos îl încurajează. Femeia cu scurgere de sânge vrea să se atingă de El iar Hristos o încurajează. Când Hristos le vorbeşte apostolilor despre vremurile din urmă apare puternic conturat mesajul de a nu ne teme. În predica dinaintea patimilor (din Evanghelia Sf. Ap. Ioan) Hristos spune: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”. În Apocalipsă apare la sfârşit un verset în care Hristos spune că laşii nu vor ajunge în Împărăţie ci vor fi arşi în focul iadului.

   Sfinţii Părinţi când vorbesc de frică ne spun că ea arată puţinătatea credinţei noastre în Hristos pe de o parte şi pe de altă parte iubirea de trup.

   În acelaşi timp, din experienţa de zi cu zi vedem că frica ne poate băga în încurcături pe de o parte sau ne poate lipsi de unele succese pe de altă parte. Sunt multe cazuri din jurul nostru cu oameni care au plecat de-acasă fără nimic şi au ajuns foarte bine realizaţi financiari sau oameni care au îndrăznit să se folosească de unele oportunităţi mai nesigure şi au reuşit. Iarăşi sunt cazuri de oameni care tot au încercat şi au avut parte de eşecuri tot mai mari dar fiind consecvenţi în încercările lor până la urmă au depăşit eşecurile şi au ajuns la reuşite.

   Frica se manifestă în 2 moduri principale:  unul mai vizibil ce constă în a nu face ceea ce trebuie şi unul mai ascuns ce constă în a face unele lucruri în momentul nepotrivit. Să fiu mai clar.

   Primul mod de manifestare a fricii cred că ştim cu toţii. Când ne este frică să nu o dăm în bară la examen şi de asta nu-l dăm; când ne e frică să nu ne bată cineva şi fugim de respectiva persoană; când ne e frică să ne mutăm undeva unde nu vom mai fi la fel de protejaţi şi de asta nu o facem şi multe altele.

   Al doilea mod de manifestare constă dintr-o anumită bravură. Când ajungem în nişte situaţii limite care ar putea fi trecute printr-o evitare de a acţiona într-un fel unii fac unele bravuri prin care o dau în bară. De exemplu, când avem familie şi suntem într-o situaţie că nu avem nici un ban şi nici o sursă de venit şi de frică că vor muri copiii de foame spargem un magazin sau furăm de undeva nişte bani.

   Frica poate să îşi aibă sursa atât în trecut ( unele răni puternice ce le-am primit în copilărie ) cât şi în necunoaştere ( ne este frică de ceea ce nu cunoaştem ). Frica întotdeauna se leagă de viitor ( după cum spunea Klaus Kenneth la mai multe conferinţe ).

   După ce am analizat puţin învăţătura Bisericii despre frică, modurile de manifestare a fricii precum şi sursele fricii să încercăm să dăm unele sfaturi practice pentru a birui aceasta.

   Cea mai bună metodă de a birui frica este înfruntarea ei. O problemă cu care se confruntă des cei care au frici este obişnuinţa de a se minţi. Nu vrem să ne recunoaştem problema şi s-o înfruntăm şi de asta căutăm tot felul de scuze şi de dezvinovăţiri. Asta nu este o soluţie. Dacă avem o problemă trebuie s-o înfruntăm cu încredere că nu ne lasă Hristos.

   Credinţa e foarte bună în a birui fricile. După cum spun şi Sfinţii Părinţi, dacă eşti conştient cât de puternic şi cât de mare e Dumnezeu nu ai de ce să-ţi fie frică. Când realizezi că El controlează tot ce se întâmplă şi nimic nu se poate întâmpla fără voia Lui pe de o parte iar pe de altă parte când realizezi marea lui dragoste faţă de fiecare dintre noi nu mai ai de ce să-ţi fie frică.

   Credinţa în Dumnezeu şi în dragostea Lui trebuie să ne ducă la cunoaştere. Nu trebuie să ne grăbim să acţionăm fără să cunoaştem foarte clar motivul fricii. Uneori, dacă am reacţionat sub impulsul panicii trebuie apoi să ne uităm în spate şi să încercăm să aflăm sursa fricii noastre iar apoi să o punem în legătură cu Hristos şi cu dragostea Lui.

   Frica se leagă întotdeauna de ceea ce va fi în viitor, deci o soluţie ar fi să trăim în prezent. Este un cuvânt care spune: „Mâine e al diavolului iar azi este a lui Dumnezeu”. Dumnezeu trăieşte tot timpul în prezent şi ne cere tot timpul să trăim prezentul. Stareţul Tadei de Viriţa din cauza fricilor de viitor ajunsese într-o condiţie fizică foarte urâtă şi atunci şi-a dat seama că trebuie să-şi modifice felul în care se raportează la viaţă. Aşa că a început să nu se mai gândească la viitor şi să se lase la mâna lui Dumnezeu. Iarăşi este un cuvânt mai lumesc căruia i se poate da o conotaţie duhovnicească: „Trăieşte clipa!”. Să trăim acum fiecare clipă şi viitorul să-l lăsăm milei lui Dumnezeu.

   În acelaşi timp să nu ne speriem de eşecuri. Eşecurile au marele dar că ne întăresc, că ne fac mai puternici şi mai experimentaţi în viaţă. Dumnezeu este cu noi în fiecare eşec şi atunci ne este mai aproape. Păr. Constantin Necula spunea despre eşecuri: „Dar dacă te uiţi la Hristosul care e viu în Biserică ca icoană a Învierii, eşecul se transformă în singurul ideal pentru care chiar merită să mori în viaţă. Am încercat în clasa a VIII-a să mă pregătesc pentru Liceul Militar dar am descoperit că am discramatopie. Am vrut să dau la Liceul Pedagogic însă mama mi-a spus că sunt prea multe fete în clasă şi astfel am mers la un liceu de chimie-fizică. În clasa a X-a am fost convins că voi face altceva însă am crezut că e mai bine să rămân la chimie-fizică din dorinţa de a face medicină. M-am apucat de învăţat medicina, dar când am constatat că în spitale oamenii mai mult mor decât sunt vindecaţi, mi-am zis că nu-i de mine. M-am apucat să învăţ pentru ASE. Pentru că eram secretar UTC al liceului în vremea aceea, m-am trezit bruscat că trebuie să învăţ economie politică. N-am intrat la ASE, am picat primul sub linie. Acestea erau două şocuri unul după altul. M-au luat în armată după ce am lucrat câteva luni într-o fabrică de cauciuc. De câţiva ani cochetam foarte bine cu Sfânta Scriptură, nu atât cu citirea cât cu ascultarea ei. Eram foarte entuziasmat de ceea ce descoperisem în Biserică. Toate eşecurile însumate de mine până atunci au devenit o biruinţă pentru că uitându-mă pe lista la Teologie am intrat primul. Acest lucru a însemnat singura şansă de a merge cu demnitate mai departe. Atunci când aveţi eşecuri în viaţă, sunt parte integrantă din credinţa voastră. Fiecare segment din viaţă în care suntem în eşec, pentru Hristos este o posibilitate să-şi arate bunătatea. Să fii şchiop nu înseamnă nu vei merge în Împărăţia lui Dumnezeu, dar să fii prost… Cele mai mari eşecuri ale tinerilor sunt în ceea ce numesc dragoste. Ceea ce se construieşte înaintea voastră ca un eşec trebuie să-şi aştepte de fiecare dată izbăvitorul. Cred că acest izbăvitor este Hristos. Voi încă bănuiţi că e El. Vă place să auziţi numele lui, vă place să mergeţi la biserică să-i cântaţi. În inima voastră nu s-a aşezat încă Hristos, cum s-ar aşeza pe un tron. De cele mai multe ori, Singurul care vă va ţine inima vindecată va fi Hristos”.

   Iar în momentul când suntem înconjuraţi de eşecuri, în momentele în care se pare că nu este nici un ajutor care să ne scoată din greutăţile pe care le avem e foarte importantă răbdarea. De multe ori oamenii au făcut prostii că au intrat în panică şi au făcut unele prostii. Dacă ar mai fi stat încă puţin izbăvirea era la uşă. Dumnezeu evită se ne ajute imediat ce dăm de necazuri. El vine în momentul în care suntem la marginea prăpastiei şi nu mai este nici o şansă de izbăvire. De ce oare? Pentru că pe de o parte El vrea să ne facă să dăm tot ce avem ( pentru a ne întări prin asta ) şi pe de altă parte El vrea să ne ajute să sporim în răbdare.

   În privinţa purtării de grijă a lui Dumnezeu aş vrea să concluzionez cu o situaţie la o prietenă. Ea provenea dintr-o familie destul de săracă. Era din provincie şi făcea facultatea la Bucureşti ( avea cămin ). La un moment dat doar tatăl ei lucra deoarece mama ajunse în şomaj. În primul an de masterat n-a mai putut prinde cămin din cauza unor modificări în regulamentul de primire în cămin şi nu avea nici un loc de muncă cu carte de muncă ( mai scria unele articole la o revistă dar primea prea puţini bani să se întreţină ). Ea încercase de când a început facultatea să-şi găsească un loc de muncă şi nu a găsit în 3 ani nimic. Părea că trebuie să se întoarcă în oraşul natal unde n-ar fi avut nici un viitor. Şi ce se întâmplă? Foarte repede în acea perioadă de limită găseşte un loc de muncă în domeniul ei ( cu contract de muncă şi salariu normal ) şi o cameră de închiriat foarte ieftină. Toate astea s-au întâmplat doar atunci când era într-o stare groaznică. Dumnezeu a ajutat-o atunci când nu mai era nici o şansă de scăpare. El nu ne lasă niciodată.

   Deci să ne înfruntăm fricile şi niciodată să nu ne lăsăm păgubaşi. Să nu renunţăm niciodată deoarece atunci când credem că nu este nici o izbăvire şi renunţăm aflăm apoi că izbăvirea era la uşă. Iar orice eşec ce apare în viaţă Dumnezeu este destul de puternic ca să-l transforme mai târziu într-o experienţă ce ne va aduce biruinţă.

Anunțuri

Un gând despre „Despre frică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s