Poliţia Română

Am găsit aici un articol în care nu ştii ce să faci: să râzi sau să plângi? Eu m-am prăpădit de râs.

   Ultima dată, Loganul de poliţie n-a mai vrut să plece de la Tribunal. Poliţistul Viorel s-a spetit să-l urnească de pe loc; degeaba. Trebuia să ajungă urgent la secţie, aşa că a rugat doi taximetrişti să-l împingă şi pe el câţiva metri. De jenat ce l-au văzut, taximetriştii nici n-au avut curaj să întrebe de ce nu mai merge maşina Poliţiei. Ei, dar de data asta Viorel a avut noroc. Iarna trecută, când gonea pe zăpadă să culeagă hoţi şi drogaţi, maşina se oprea în intersecţie şi nu mai pornea deloc. „La fiecare plecare de pe loc colegul o împingea din spate. Aşa am trecut iarna. Cum naibii să ajungi la om în trei minute?”, se întreabă Viorel. Dar tot e bine, căci unii colegi de-ai lui merg la cazuri cu autobuzul sau cu tramvaiul. Şi sunt crema secţiei, ofiţeri de la Biroul de Investigaţii Criminale. Treaba lor e să prindă traficanţi, tâlhari şi violatori.

Când secţia de poliţie rămâne fără pixuri
Viorel are 26 de ani şi lucrează o secţie de poliţie din Bucureşti ca ofiţer operativ judiciar. După tăierea normei de hrană rămâne în mână cu 1.000 de lei. Uneori stă după un arestat şi 20 de ore, de când îl prinde şi până îl bagă în arest. Recent a fost plecat la percheziţii în alt judeţ, cu toată echipa, şi n-au avut bani nici să-şi ia covrigi.

Sunt zile în care n-are în birou nici măcar pix, să-i dea reclamantului să scrie plângerea. „Nu vă imaginaţi ce ruşine îmi e să merg la un caz şi, eu, poliţist, să scot pixul cu PSD sau cu PDL… că, dacă Ministerul nici pixuri nu ne mai dă, strâng de pe unde pot. M-a întrebat un reclamant odată, de ce scriu cu pix PDL. Şi i-am spus adevărul: fiindcă e ultimul pe care-l mai am”, zice Viorel. Altă dată, cineva l-a chemat să facă jalbă că i-au fost furate oglinzile de la maşină. Dar când a apărut Viorel cu laboratorul criminalistic, omul şi-a retras imediat plângerea. S-a cam speriat, că laboratorul era o ruginitură de break hârâind ca un tractor, cu literele jupuite, cu un singur far funcţional, fără tobă şi cu frânele uzate.

Ofiţerul Cristian îşi cumpără singur cătuşele
Colegul lui, Cristian, şi-a cumpărat singur cătuşe. Alea ale Ministerului erau uzate rău, încă puţin şi aluneca mâna hoţului din ele. Cristian are grad de subcomisar, este ofiţer specialist I şi, fără norma de hrană, va rămâne cu vreo 2.000 de lei leafă. Alţii îşi cumpără singuri cartuşele pentru antrenamente. Altfel, Ministerul nu acoperă decât „distracţia”: trei cartuşe pe lună, de căciulă. Cum ar veni, alea trei cartuşe de la trageri sunt tot antrenamentul unui poliţist care ar putea deschide focul pe stradă.

Şeful Biroului e decis: dacă treaba nu se îndreaptă, el se face şofer de TIR în Italia, pe 2.000 de euro. Ce dacă are 28 de ani de carieră în Poliţie? Ce dacă face parte din elita sistemului, lucrând la Investigaţii Criminale? După tăiere va rămâne cu 3.200 de lei. „Dacă ar şti cetăţenii câte hârtii fără rost facem, ne-ar împuşca. Şi câte cearşafuri de raportări fără nici un sens, pe care nu le citeşte nimeni! Priviţi acest dosar (şi ne trânteşte pe masă ditamai teancul de foi). Are peste 1.000 de foi şi tot acesta aparţine unui singur caz. Ei, acum gândiţi-vă că toate foile astea noi le cumpărăm, din salariul nostru, că Ministerul n-are bani”, zice.

„N-aveţi cumva un top de hârtie să donaţi şi Poliţiei Române?”
Foile astea terorizează o întreagă secţie de poliţie. În fiecare zi se termină stocul, în fiecare zi se face chetă pentru altele. Agentul Marius recunoaşte franc: „Eu, unul, sunt mai nesimţit. Când ajung pe undeva, într-un loc cu multă hârtie, la o papetărie, să zicem, cer de la obraz: n-aveţi cumva un top de hârtie să donaţi şi Poliţiei Române?”.

Oricum, cam tot ce au ei în birou e primit ca donaţie – fiecare poliţist de pe unde a avut pile. Unul a venit cu masa în spinare, altul cu un scaun, altul cu frigiderul sau cu dulapul şi uite aşa s-a completat un birou întreg. Dacă vor să lucreze oficial, cu hârtii de donaţie, aprobări şi verificări (mobilierul e controlat să nu aibă microfoane încorporate), treaba durează trei luni, de-ţi piere tot cheful să mai faci rost de donaţii şi altă dată. Şefului, când i s-a dat biroul, a primit doar un calculator şi o masă. Când s-a uitat în jur să se aşeze şi el la masă, n-avea nici scaun. Apoi, din trei xeroxuri de la Birou, două sunt stricate. Există o singură imprimantă, dar şefului i-a fost jenă să o ţină pentru el; a dat-o mai departe pe secţie. Când e de printat ceva, toată secţia se aşează la coadă.

Sus, la criminalişti – cuptor, jos, la arestaţi – aer condiţionat
Secţia de poliţie e o ruină cu steag la poartă. Iarna, în biroul de la Investigaţii Criminale aproape că intră zăpada. Geamul e o vechitură ca la ţară, înnegrit şi cu lemnul mâncat. Nici n-ai curaj să-l închizi, să nu ţi se spargă în cap. Cel mai bine e jos, la arest. Vara, arestaţii umblă prin celule în chiloţi, de cald ce e. Le-au pus centrală termică nouă, să nu se încalce Drepturile Omului. Dar aşa, e bine şi pentru poliţişti, că iarna căldura urcă şi până la ei în birouri. Cristian ne povesteşte: „Într-o vară am adus la secţie o fată de 14 ani. A zis, când a văzut aparatele de aer condiţionat: ce bine, mă răcoresc şi eu! Când i-am spus că alea sunt de la arestaţi că că noi n-avem, s-a pus pe râs”.
Menţionăm că numele poliţiştilor de mai sus sunt fictive. Le-a fost atât de frică să nu fie identificaţi, încât au acceptat acest interviu cu condiţia să rămână anonimi.

Mirel, agent principal: „Mă duc să fur; ştiu cum să fac să nu mă prindă Poliţia”
Agentul Mirel visa de la cinci ani să se facă poliţist. Acum, la 27 de ani, e supărat că n-are bani să meargă la nunta colegului său. După tăierea normei de hrană mai rămâne cu 700 de lei în mână, plus banii de chirie, încă 400 de lei. Cam cât un vânzător sau un paznic, să zicem. Numai pentru părinţi are de plătit la bancă 600 de lei pe lună. De unde să mai taie?

S-a decis să renunţe la fumat şi să mânânce de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. La prânz, o pungă de covrigi şi gata. Doar în ziua de salariu îi dă mâna să se întindă mai mult. Când are de stat 24 de ore lângă un infractor pe care trebuie să-l bage la arest, îi cumpără şi lui covrigi şi apă, căci dacă omul leşină, tot pe el îl trag la răspundere. „Ok, ori ies din sistem şi intru în pază şi protecţie, ori mă duc să fur; ştiu cum să fac să nu mă prindă Poliţia”, zice. „Nu vreau decât atât: o casă unde să cresc un copil”. Şi el încă o duce binişor, căci are colegi care-şi cumpără de-ale gurii pe datorie, pe la buticurile din cartier.

Dar ce se va întâmpla cu siguranţa cetăţeanului, după ce Poliţia va sărăci şi mai mult? De mai bine de un an, numărul infracţiunilor a crescut, numai că nu se dă publicităţii, susţine şeful Biroului de Investigaţii Criminale: „Acum se fură orice, fără nici o teamă. Dacă înainte se mai fereau, puneau mâna pe un gard mai nepăzit sau atacau noaptea, acum se face altfel. Se intră ziua în amiaza mare în curtea omului şi se ia orice e la îndemână, fie că e geam, unealtă sau uşă, nu mai contează”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s