Hristos și femeile

Hristos a înviat!

Sunt destul de multe feministe ce Îi reproșează lui Hristos și creștinismului că nu a făcut lucruri atât de mari pentru femei. Din păcatele săracele feministe nu au habar ce rol au avut femeile în societate înainte de Iisus și cât de mult a smintit acest Om-Dumnezeu prin comportamentul său față de femei. Fiind aproape Duminica Mironosițelor m-am gândit să vorbesc despre lucrurile pe care le-a făcut Iisus pentru femei:

– Iisus a ignorat legile impurității prin faptul că a vorbit cu foarte multe femei ( la iudei era interzis bărbatului să vorbească cu alte femei decât cu cele din familia sa ). În plus a vorbit și cu femei păgâne ce ar reprezenta un dublu păcat față de ideea unui popor iudeu patriarhal sfânt.

– Iisus a avut discipoli femei ceea ce e un lucru foarte mare pentru acea societate în care Rabinii lor învățau că mai bine e să arzi cartea sfântă a iudeilor, Torah, decât să o lași pe o femeie să învețe din ea. Era considerat un păcat foarte mare să înveți pe o femeie din cartea sfântă și uite că Iisus a avut discipoli femei ce le-a învățat din învățătura sa și care mai târziu au fost trimise la propovăduire.

– Iisus a folosit o terminologie ce îi făcea egali pe femei și bărbați ( un exemplu elocvent este cazul femeii gârbove ce i-a spus ”fiica lui Avraam”. Pentru iudei exista doar sintagma ”fiul lui Avraam”. Sintagma dată de Iisus a fost ceva unic. Ba mai mult, când a chemat pe femeia gărbovă să o vindece Iisus era în templu și a chemat-o în față unde femeile nu aveau voie. De asta a și produs atâta sminteală acea vindecare a femeii gârbove ).

– Iisus a acceptat femei în cercul său intim ceea ce este iarăși un lucru foarte mare pentru acea vreme ca femeia să aibă un rol atât de important.

– Iisus a restabilit egalitatea dintre bărbat și femeie în căsătorie spunând că nici unul nu poate divorța de celălalt ( față de cazul anterior când bărbatul putea divorța de femeie dar ea nu avea voie ).

Exemplele de mai sus sunt doar câteva din felul în care Iisus a ridicat femeia la aceeași înălțime cu bărbatul ( nu mai vorbesc de faptul că Iisus s-a arătat întâi unei femei ). Pentru ca să se înțeleagă cum era privită în acea societate femeia dau un exemplu o rugăciune ce spuneau în acea vreme bărbații iudei în care îi mulțumeau lui Dumnezeu că nu s-au născut păgân, câine sau femei ( cele trei categorii erau spuse în această ordine ). Femeia atunci era un animal, un subom, un obiect.

Hristos ridică femeia de la stadiul de obiect, de sclav, de slugă la stadiul de persoană. Pentru EL femeia și bărbatul au aceiași importanță și mântuirea fiecăruia e la fel de necesară. El nu ține cont de faptul că cineva e bărbat sau femeie, bogat sau sărac, evreu sau păgân.

Unii se întreabă prostește: de ce Iisus nu a căutat să dea mai multe drepturi femeilor? Răspunsul e simplu: Hristos n-a venit aici ca să dea drepturi femeilor cum nu a venit să îi scape pe evrei din robie. El a venit ca să ne ducă la mântuire. De asta a fost și atât de smintitor. În tot ce a făcut nu a căutat lucruri lumești, drepturi lumești, nu a căuta să dea drepturi femeilor cum încearcă multe feministe, ci pur și simplu le-a tratat la adevărat lor valoare,  le-a tratat ca pe niște persoane. Doar fiind femeie în acea perioadă poți înțelege ce lucru mare a făcut Iisus prin felul cum s-a comportat cu femeile. Nici nu e de mirare că a atras atât de multe persoane. Iisus care prin propria Lui viață era împotriva tradițiilor evreiești fiind necăsătorit își ia discipoli bărbați și femei cărora le dă învățătura lor, cheamă femeile în templu la un loc de egalitate cu bărbații și nu îi pasă dacă se spurcă vorbind sau atingând femei păgâne.

Aș vrea să mai adaug un ultim cuvânt. Toate învățăturile Sfinților Părinți, toate dogmele Sfinților Părinți sunt de la Duhul Sfânt, sunt dumnezeiești. Dacă nouă ni se pare că sunt date de niște habotnici, de niște misogini, de niște călugări ce nu se potrivesc anumitor categorii de oameni din ziua de azi să știți că noi avem o problemă deoarece nu înțelegem Duhul care stă în aceste dogme. V-o spune asta un om care a avut multe lupte cu Sfinții Părinți pe anumite probleme ce implică căsătoria, un om care mult timp a considerat că Sfinții Părinți se înșeală și vorbesc unele lucruri din perspectiva călugăriei, un om față de care S-a milostivit Hristos și i-a arătat că toate învățăturile Sfinților Părinți sunt de la Duhul Sfânt și au sensul și logica lor. Dacă noi ni se pare că ei sunt încuiați e din cauză că noi suntem încuiați și nu putem vedea cu ochii duhovnicești ceea ce văd ei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s