Datarea radiometrică și dinozaurii

Despre datarea radiometrică

În acest articol voi citi fragmente din articolul „Credința în datarea radiometrică” scris de Curt Sewell. Acest articol încearcă să răspundă la întrebare: „Cum pot creaționiștii să se aștepte ca oamenii să accepte ideea pământului tânăr, când, prin datarea radiometrică, știința a dovedit că pământul are miliarde de ani vechime?”

Publicul larg crede că rezultatele radiometrice sunt solide și deci se poate dovedi că sunt de încredere. Dar literatura de specialitate arată altceva. John Woodmorappe a făcut o cercetare extinsă a literaturii, examinând 445 de articole tehnice din 54 de reviste de geocronologie și geologie cu autoritate. Rapoartele menționate enumeră peste 350 de date, măsurate cu metode radiometrice, ce contrazic cu mult vârstele atribuite fosilelor găsite în același strat. Ele acopereau vârstele „așteptate” de la 1 la peste 600 de milioane de ani. În aproape toate cazurile de discrepanță s-au acceptat datele fosilelor. Datele radiometrice au fost eliminate. Woodmorappe cita spusele unui cercetător: „în general, se presupune că datele ce intră în marja de corectitudine sunt corecte și publicate, dar cele ce nu concordă cu alte date sunt rareori publicate, iar discrepanțele nu sunt explicate complet”.

Principalele surse ale erorilor asociate cu datarea radiometrică ( începând de la cele de mai mică importanță ) sunt:

1. Acuratețea ratelor de dezintegrare – cele mai multe sunt considerate a fi cunoscute cu aproximație de câteva procente și, dacă sunt greșite, ar avea doar un efect minor asupra datelor.

2. Constanța ratelor de dezintegrare – mulți savanți cred că ele au fost constante de-a lungul epocilor, deși acest lucru nu se poate ști cu adevărat. Dar unul dintre primii cercetători, Prof. John Joly de la Trinity College, Dublin, a raportat unele dovezi ce arătau variații. Raportul lui Barry Setterfield asupra posibilei variații a vitezei luminii dă și el referințe istorice despre variațiile ratelor de dezintegrare de-a lungul ultimilor 300 de ani. Dar cei mai mulți savanți nu s-au arătat prea entuziaști față de acceptarea acestui concept.

3.Activarea netutronică din surse necunoscute – Prof. Melvin Cook a cercetat minereuri dintr-o mină din Katanga și a descoperit că nu conțineau Pb204 și nici toriu, dar exista o cantitate apreciabilă de Pb208. E clar că acesta nu putea să fi fost primitiv, și nu putea să rezulte din dezintegrarea toriului. Singurul mod în care putea fi explicat era activitatea neutronică în Pb207. Când Cook a făcut această corecție, vârsta calculată s-a redus de la 600 de milioane de ani până la epoca modernă. În cele mai multe minereuri nu este posibil să se vadă acest efect așa de clar, dar faptul că arată că un anumit flux de neutroni, posibil de la o supernovă, trebuie să fi avut o puternică influență, iar aceasta ar fi fost posibil în întreaga lume, afectând toate rocile într-un mod ce nu poate fi determinat cu ușurință astăzi.

4. Integritatea atomilor în roci – aceasta stârnește cea mai mare îngrijorare tuturor cronologiștilor și este motivul cel mai des citat printre erorile evidente în măsurarea datelor. Sărurile de U sunt solubile în apă și cele mai multe minerale sunt supuse unor infiltrări inegale a componentelor lor chimice. Ar migrează în mod impredictibil înăuntrul și în afara rocilor. Hurley a raportat că componentele radioactive ale graniturilor stau la suprafața granulelor de apă și pot fi cu ușurință spălate. Cristalele de Zr au fost datate cu metodele U-Pb, dar studiile de microsondaje cu ioni au arătat că U și Pb sunt fixate în diferite părți ale structurii cristaline. Aceasta arată că de fapt Pb206 nu putea proveni din dezintegrarea U; deci aceste datări trebuie să fie invalidate.

5. De departe cea mai importantă problemă este conținutul izotopic originar al rocii – Cum am putea să știm care a fost materialul originar? Geologul uniformist trebuie să presupună concentrație inițială. Dacă alegearea sa este bună, iar celelalte surse de erori pot fi minimalizate, poate face o determinare precisă a vârstei – cu condiția ca setul de presupuneri făcute de el să fie corect. Dar presupunerile sale se întemeiază întotdeauna pe teoria uniformismului – adică faptul că pământul și rocile sau au luat naștere în mod pur materialist, fără intervenție supranaturală, cum mult timp în urmă. Deci dacă încearcă să folosească aceste rezultate spre a dovedi că pământul este vechi și nu a fost creat, folosește o logică circulară. El elimină de fapt posibilitatea unei creații supranaturale în șase zile înainte de a face măsurătorile.

Vedem că problema pământ vechi – pământ nou se poate rezolva doar în funcție de credința întemeietoare pe care o alegem. Dacă alegem credința în materialism și excludem posibilitatea intervenției supranaturale, atunci suntem îndreptățiți să credem că pământul are miliarde de ani vechime. Totuși, dacă recunoaștem un Dumnezeu care poată să intervină și a intervenit în propria zidire, atunci suntem îndreptățiți să credem în istorisirea biblică și într-o vârstă de doar câteva mii de ani. Nici una din alegeri nu ni se impune prin dovezi fizice. Mai degrabă alegerea noastră se face din motive filosofice, iar apoi potrivim probele cu unul sau altul din sistemele de credință întemeietoare.

Despre dinozauri

Mai departe vom prezenta câteva fragmente despre dinozauri din cartea „Cartea Facerii, crearea lumii și omul începuturilor” scrisă de ieromonah Serafim Rose scrise de editorul cărții. Există o mulțime de lucruri și fapte puțin cunoscute despre dinozauri, care sunt tratate în întregime în mai multe surse creaționiste:

1. Asemeni fosilelor altor animale, fosilele dinozaurilor apar brusc în hiva fosiliferă, fără strămoși evoluționiști sau forme intermediare între diferitele feluri de dinozauri.

2. Tipic pentru dinozauri este faptul că în depozitele de fosile ei nu sunt așezați ca și cum ar fi murit din motive naturale, ci cel mai adesea sunt găsiți în poziții ce sugerează o îngropare catastrofică, și adesea una foarte violentă. Trebuie să fi fost îngropați rapid sub straturile de sedimente, căci nu numai că rămășițele lor se găsesc din abundență, dar în multe cazuri se păstrează materialul osos originar și urme de piele. Există mai multe cimitire masive de dinozauri în întreaga lume. Desigur, toate aceste lucruri sunt văzute de creaționiști că dovada faptului că dinozaurii fosilizați au murit în timpul Potopului lui Noe.

3. Evoluționiștii au discutat îndelung dispariția modială a dinozaurilor, dar încă nu au dat la iveală o teorie adecvată. Savanții creaționiști sunt în general de acord că principala cauză a fost drastica schimbare de mediu în lumea de după Potop față de lumea de dinainte de Potop.

4. Recenta descoperire a unor oase de dinozaur proaspete ( nefosilizate ) și a unor oase de Tyrannosaurus ce arată un conținut de celule sanguine, indică faptul că dinozaurii nu au putut muri în urmă cu 70 de milioane de ani, cum pretind evoluționiștii.

5. Întrucât arhiva fosiliferă reprezintă animalele ce au murit din pricina Potopului lui Noe, problema supraviețuirii dinozaurilor pe arca lui Noe nu poate primi un răspuns din studiul fosilelor. Mai curând trebuie să recurgem la vechile scrieri și la cele mai vechi relatări din istoria umană de după Potop. Evoluționiștii nu pot explica descrierile dragonilor ce se găsesc în vechile culturi din întreaga lume, multe dintre ele conținând detalii uimitor de asemănătoare cu dinozaurii. Creaționiștii le explică ca pe referințe la acel tip de dinozauri ce au supraviețuit Potopului ( termenul dinozaur nu a fost inventat până în 1841 ). Vechiul Testament pomenește dragonii/dinozaurii de 21 de ori.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s