Crematoriu

Ne lovim unii de altii, ne ciocnim – ma intreb de ce toti vorbesc despre realitate cand nimeni nu vrea sa fie sincer cu el insusi?! Vorbim de realitate pentru ca trebuie sa spunem ceva inteligent. Haha. E asa trist… vorbim lucruri abstracte…parca se produce o ruptura si mai adanca, deschisa spre moarte si inchisa spre viata…Imi simt capul greu de ganduri bune sparte si completate deganduri grele. Si chiar daca ma doare nu strig si nu ma aude nimeni! Si daca strig oamenii se arata surzi la suferinta altora pentru ca „asa-i viata”. Dar viata a murit de mult timp in noi, nu in toti dar in multi. Sunt intemnitata in temnita propriilor slabiciuni si deja imi sangereaza picioarele in lanturile egoismului strapuns de Dumnezeul smereniei din cand in cand. Mi s-au cangrenat mainile – e o imagine sinistra: jocul lor necontrolat in atmosfera umezita de lacrimile mortii, care ingheata orice sentiment sau tresarire cu strigatul ei disperant si cu imaginea-i mereu surprinzator de diferita, dar care mereu ngenucheaza sufletele canceroase, de mult desfigurare, care au dorit sa imbratiseze isteria necredintei. Am stins lumina. Am aprins becul in camera primitoare. E mai putin sinistru aici decat in temnita din mine. Tac, dar se aud strigate…Verific imprejurimile si nu se aude nimic… Inchid usa camerei si tac. Se aud lacrimile picurand din ochii fiintei sfinte de langa mine. Fiecare picur cutremura orizontul privirii mele. Tusesc, se sparg cristalinii. Am orbit!!! Ma sprijin de stalpul credintei fiintei sfinte…Stalpul e surprinzator de rezistent. Mi-a incalzit inima. M-asez pe pat langa fiinta minunata. Ii strang mana atat de luminoasa. Inima incepe sa cante o ruga cereasca. Ma incant, totu-i frumos, minunat. Sunt ferici pentru prima data! Am murit.

Gea

Anunțuri

Un gând despre „Crematoriu

  1. „Ne lovim unii de altii, ne ciocnim – ma intreb de ce toti vorbesc despre realitate cand nimeni nu vrea sa fie sincer cu el insusi?! ” Dacă nu ar vorbi despre realitate,ar trebui să vorbească despre o lume imaginară,proiectată în mintea fiecăruia de el însuşi(creată în mod diferit,desigur) şi atunci,inevitabil,ar trebui să recunoască unul faţă de celălalt şi chiar faţă de ei înşişi că trăiesc(unii doar uneori,alţii tot timpul) într-o lume imaginară,creată în mintea lor aşa cum au visat-o,cum şi-au dorit-o şi unde şi-au cufundat sufletul,mintea şi întreg „eul”,iar atunci ar pierde „titlul” de „oameni normali”cu care şe afişează mereu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s