Cine e capul familiei: bărbatul sau femeia?

Discutând cu o prietenă pe mess mi-a dat un link unde mi-a atras foarte tare atenția un mic text. Textul este despre rolul femeii și a bărbatului în societate. Deci să vedem ce spune Sf. Ioan Gură de Aur:

Pentru că viaţa noastră constă din două feluri de afaceri, cele publice şi cele de casă, Dumnezeu a împărţit sarcina între om şi femeie ; ei i-a dat conducerea casei, lui toate afacerile statului, toate acelea care se făptuiesc în afară, judecăţi, sfătuiri, comanda armatei, toate celelalte.

Deci cine e cel care face legea în familie? Femeia. :)) Așa că cel puțin în familie femeia ordonă iar bărbatul execută. :))

Acum revenind puțin la seriozitate mie mi se pare idioată această luptă în legătură cu cine e capul familiei. Capul familiei, cel care ordonă, are niște resposabilități destul de mari. Pentru că el, prin deciziile ce le face, influeanțează nu viața lui ci și a soției/soțului și a copiilor. Așa că în momentul în care din cauza unei decizii proaste de-ale tale îți vezi soția/soțul și copiii răbdând foame și fără casă cred că îți va dispărea atunci dorința de a mai da ordine. Când aud astfel de certuri îmi dau seama cât de inconștienți sunt acei oameni. Ei nu realizează că o căsătorie nu înseamnă distracții și jocuri ci multă, multă responsabilitate. Acești oameni nu realizează că Taina Nunții este împletită cu Taina Crucii care este Suferința.

Dacă eu văd că soția e mai capabilă de anumite decizii în casă de ce să fac eu pe-a șeful ( și invers )? Ca să-mi satisfac orgoliul? Ce bine ar fi dacă am vedea în orice funcție responsabilitățile și nu drepturile de care te bucuri…

Anunțuri

Un gând despre „Cine e capul familiei: bărbatul sau femeia?

  1. Nu e vorba de o fuga dupa „putere”, ci femeile si barbatii sunt in mod special creati DIFERIT de Domnul de la inceputul lumii, fiecare avand rolul sau precis, unul in completarea celuilalt. Nu intamplator preotul este DOAR barbat si tot deloc intamplator, familia este asemanata in Traditia Bisericii cu o „mica biserica” al carei preot este tot… barbatul.

    In textul citat de tine, mai sus, scrie ca „ei i-a dat conducerea casei”. Deci femeia are conducerea CASEI, nu a barbatului.

    Formula „capul familiei” se traduce prin aceea ca cineva trebuie sa aibe aceasta prerogativa in casa (de „cap”), el da directia acelei familii. Ca sa fac o comparatie poate mai la indemana, desi este foarte limitata, la orice firma exista cei care stabilesc strategia, si exista apoi managementul executiv care, desi personal de conducere, se supune deciziilor celorlalti.
    Rolul barbatului in familie este insa mult mai mare decat al unor membri ai consiliului director… Daca e „cap al familiei” asta nu implica teroare, dictatura, pentru ca unde e asa ceva, nu e iubire si se incalca din start porunca: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea.”
    Chiar si din porunca de mai sus reiese clar care e „rolul” barbatului, adica acela de a fi cap femeii, precum Hristos este Bisericii, dar nu oricum, ci iubind-o pe femeie precum Hristos a iubit Biserica.

    Sf. Ioan Gura de Aur a scris cel mai mult despre relatiile dintre sot si sotie, dar mai sunt si altii. Sa-i dam citire, insa, tot sfantului nostru drag:

    „Datoria bărbaţilor este, aşadar, de a iubi, aceea a nevestelor de a asculta. Dacă fiecare săvârşeşte ceea ce-i dator, atunci înţelegerea e de piatră. Iubirea face pe femeie iubitoare, ascultarea face pe bărbat mai blajin. Băgaţi de seamă că-i după fire, ca unul să iubească şi altul să asculte. Când cel ce îndrumă iubeşte pe cel ce primeşte îndrumarea, totul este în ordine. Dragostea nu-i cerută celui ce ascultă aşa cum este celui ce îndrumează – ceea ce i se cere este ascultarea.

    Dumnezeu v-a hărăzit pe nevasta voastră ca s-o iubiţi din ce în ce mai mult – şi el a făcut aşa, o, femeie, ca să fii iubită spre a putea purta fără trudă îndatorirea de a fi supusă. Nu vă înspăimântaţi de această supunere. A fi supusă celui pe care-l iubeşti, nu-i lucru greu. Iar voi, nu vă temeţi să iubiţi, căci aceea pe care o iubiţi, vă este supusă, împreună petrecerea nu s-ar fi putut săvârşi altfel, voi aţi primit de la fire împuternicirea trebuitoare, primiţi, aşadar, legătura pe care o porunceşte dragostea.” (Sf.Ioan Gură de Aur).

    Deci noi barbatii AM PRIMIT DE LA FIRE (adica de la Dumnezeu) imputernicirea, problema este sa n-o lepadam si sa ne aratam vrednici de ea, iubindu-ne sotiile, facandu-le astfel sa ni se supuna tot din dragoste.

    Trebuie sa mentionez si ca in fata Domnului suntem egali: si femeile si barbatii, dar fiecare vom fi judecati daca am indeplinit „ale noastre”.

    Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s