Istoria creștină a lumii (15)

De la anul 2200 la anul 2300 de la Zidirea lumii

potopul-lui-noe

        Lameh dreptul, fiul lui Matusalem, tatăl lui Noe, a murit mai înainte de tatăl său Matusalem, înaintea potopului cu 35 de ani. A trăit Lameh de toți anii vieții sale 553.

       Iar Matusalem, tatăl lui Lameh, moșul lui Noe, a murit tocmai înaintea potopului, după spunerea lui Ieronim și a celorlalți. Iar evreii și aceasta o spun că numai cu șapte zile înaintea potopului a murit Matusalem.

       Sfârșindu-se 120 de ani, de la acea descoperire dumnezeiască, care i s-a făcut lui Noe după potop și iată anul potopului apropiindu-se și terminândus-se corabia, a băgat Noe în ea toate cele de trebuință lui și a necuvântătoarelor viețuitoare, pe care avea să le bage cu sine; precum de la Dumnezeu i se poruncise lui. Întru acea vreme tot trupul și-a spurcat calea lui pe pământ, și văzând Dumnezeu pământul spurcat de urâtele fapte ale oamenilor păcătoși și mai mult nesuferindu-i pe ei și judecând cu dreptate cu apele să-i piardă pe ei; a poruncit lui Noe să intre în corabie cu femeia și cu fiii și să bage cu sine dobitoacele și fiarele și păsările din cele curate câte 7și din cele necurate câte 2, pe care cea atotputernică și poruncitoare Mâna lui Dumnezeu, la Noe și la corabie le-a adunat, îmblânzind în ele mânia cea de fiară și nesațiul păsărilor celor de trupuri mâncătoare, încât era între dânsele și leul ca mielușelul și uliul ca porumbelul, și a intrat Noe cu toate acelea în corabie, cu 7 zile înaintea potopului. Și în anul vieții lui Noe 601, la luna lui Aprilie în 27 de zile ( Fac. 7, 6 ), a năvăilt potopul pe pământ, de năprasnă, izvoarele apelor din pământ izbucnind, râurile vărsându-se și cereștile jgheaburi deschizându-se și a fost ploaie 40 de zile și 40 de nopți până ce a acoperit apa fața a tot pământul și le-a pierdut toate. Pentru că de 15 coți era apa pe deasupra munților celor prea înalți.

       S-a poruncit de la Dumnezeu lui Noe să ia în corabie din cele necurate jivini numai câte două, două parte bărbătească și femeiască, iar din cele curate câte 7, 7. Pentru că voia Dumnezeu, ca cele curate jigănii mai degrab să se înmulțească pe pământ pentru om, fiindcă avea să fie acelea spre hrană oamenilor. Căci că erau în cele 7 curate jigănii, trei perechi, parte bărbătească și femeiască, iar a șaptea era parte bărbătească ca să se aducă aceea de Noe jertfă lui Dumnezeu după potop.


Încă să se știe și aceasta, că în corabia lui Noe nu erau acele animale care sunt de apă și de pământ, uneori în apă, iar alteori pe pământ trăitoare, precum vidrele și carsacii și cele ce se cheamă amfibii. La fel și cele din umezeala pământului, care din baltă și din gunoaie se nasc, precum șoarecii, broaștele, scorpiile și celelalte târâtoare pe pământ și felurile de viermi și gândacii și cărăbușii și lăcustele. Și cele din roua cerului se zămislesc, țânțarii și mușițele și altele de asemenea acelora, toate acelea cu potopul au pierit și iarăși după potop din aceleași materii s-au născut.

       Deci a fost potopul pe față a tot pământul 150 de zile, apoi cu porunca lui Dumnezeu au început a scădea apele, pe că și-a adus aminte Dumnezeu de Noe și de cele ce erau cu dânsul în corabie. Și s-a așezat corabia în Munții Araratului în Armenia la luna lui Septembrie în 27 de zile. Însă nu îndată s-a arătat din ape pământul, împuținându-se încet apele până la luna lui Decembrie. Apoi vărfurile munților s-au arătat și aștepta Noe în corabie multe zile, precum în cartea Facerii se scrie, până ce apa de pe pământ va scădea. Și deschizând fereastra, trimitea uneori corbul, alteori porumbița, vrâns să știe, oare este acum uscăciune pe pământ? Și a știut ca a scăzut apa de pe fața pământului când corbul nu s-a mai întors, iar porumbița cu crenguța de măslin a venit la dânsul. Și a mai petrecut Noe în corabie așteptând uscatul cel desăvârșit. Iar în luna lui Martie în ziua întâi a descoperit Noe acoperământul corabiei și a văzut că scăzuse apa de pe fața pământului, însă nu ieșea din corabie, ci aștepta Dumnezeiasca poruncă. Deci la luna lui aprilie în 27 de zile când iată cu totul se uscase pământul de ape, îi fu lui Dumnezeiasca Poruncă, ca să iasă din corabie cu toate cele ce erau în ea.

       Iar el ieșind îndată a zidit Altarul lui Dumnezeu și a adus din dobitoacele și din păsările cele curate, jertfă de mulțumire, pentru izbăvirea din potop și a fost acea jertfă bineprimită lui Dumnezeu. Și a luat Noe iarăși de la Dumnezeu binecuvântarea cea mai dinainte, care oarecând lui Adam i se dăduse. Adică iarăși a înmulți și a umplea pământul și a-l stăpâni pe el și pe toate fiarele și dobitoacele, păsările și peștii și pe toate cele ce se mișcă pe pământ și în mare. Încă a luat binecuvântare ca să mănânce carne și pește, care mai înainte de potop în seminția lui Noe, care se trăgea din Set, aceasta nu era ( fără numai întru a lui Cain și în uriași, după spunerea istoriei caldee, de este aceea adevărată ).

       Apoi temându-se Noe, ca nu cândva iarăși după potop să mai fie și să piardă toate, Domnul Dumnezeu mângâindu-l pe el, a pus către dânsul așezământul cel nou al Său, ca adică să nu mai aducă potop spre pierzarea a tot pământul, iar întru semnul acelui așezământ a pus curcubeul pe nori. Așa Milostivul Ziditor S-a împăcat cu zidirea Sa și a binecuvântat pământul, iar întru semnul acelui așezământ a pus curcubeul pe nori. Așa Milostivul Ziditor S-a împăcat cu zidirea Sa și a binecuvântat pământul spre aducere de roadă, așezând vremile și numindu-le: „Semănat și secerat, frigul și căldura, vara și toamna, ziua și noaptea nu vor înceta” (Fac. 8, 22). Și a dat Dumnezeu Poruncă lui Noe și la tot neamul omenesc ce avea să fie dintr-însul, ca să nu fie vărsare de sânge și ucidere între oameni, fiindcă după Chipul lui Dumnezeu este zidit omul.
După ce a ieșit Noe din corabie a început a lucra pământul cu fiii săi, aflând chipul de arat cu perechile de boi, pentru că mai înainte nu știau oamenii ralița, nici plugul, ci singuri cu mâinile lor lucrau brazdele, iar Noe acea mai lesnicioasă lucrare de pământ a aflat-o și pe toți i-a învățat.
În anul al doilea după potop, Sem de 100 de ani fiind, a născut pe Arfaxad, după aceea a născut și pe alți fii și fiice. La fel și Iafet și Ham începură a naște pe fiii lor, care venind în vârstă se însurau și făceau copii și se înmulțea din an în an seminție omenească și se înnoia lumea iarăși, care se prăpădise de potop.

       Se povestește în Istorii, cum că după acel mare potop, mulți ani trecând, au mai fost și alte potopuri, dar nu peste tot pământul, fără numai în oarecare părți precum în țara grecească, în care două potopuri spune Gheorghe Chedrinul cel dintâi în hotarele Aticești în zilele împăratului Aghig, cel de-al doilea în hotarele Aticești în zilele împăratului Decalion.

       Iar la 9 ani după potop, Noe a aflat și a răsădit via și vin din struguri storcând și gustând și cea prea aleasă băutură văzând-o cu gust și sănătoasă și veselitoare, mai întâi a adus-o lui Dumnezeu spre jertfă.

       După săvârșirea acelei jertfe a lui, a băut Noe vin destul neștiind din început ce fel este puterea aceluia, și îmbătându-se a adormit și s-a dezgolit în somn. Și după întâmplare văzându-i goliciunea mijlociul fiu, cu numele de Ham, a râs și ducându-se a spus fraților săi lui Sem și lui Iafet, ocărând goliciunea tatălui său. Deci aceia defăimându-i nebunia lui, luară o haină și punând-o pe amândouă umerile sale, au mers căutând înapoi și au acoperit goliciunea tatălui lor, avându-și fețele lor întoarse și nu văzură goliciunea tatălui.

       Încă să nu se treacă aici și Ham, batjocoritorul de tată, acela a batjocorit golătatea tatâne-său, iar Sfânta Scriptură o batjocorește pe nerușinarea aceluia, când în istoria aceea a pomenit de Canaan fiul lui, zicând: A văzut Ham, tatăl lui Canaan goliciunea tatălui său. Căci nu fără taină la acest loc s-a pomenit Canaan fiul lui Ham, ci spre mustrarea și batjocorirea lui singur Ham. Dar care este acea mustrare? Aceasta: Ham atâta era de împătimit la trupeasca neînfrânare și împilat la împreunarea trupului precum calul și catârul, întrucât și în vremea înfricoșatului potop, în corabie fiind, când toți în cutremur mult erau, el unul nefricosul și nerușinosul nu s-a înfrânat de femeia sa și a zămislit pe Canaan fiul său.

       Deci s-a trezit Noe de vin și înțelegând ceea ce se făcuse, a blestemat pe Ham în fiul aceluia Canaan și întru tot neamul ce avea să iasă dintr-însul și l-a robit pe dânsul fraților săi. „Blestemat – zice – să fi Canaan, slugă să fie fraților săi. Iar pe Sem și pe Iafet și pe neamurile ce aveau să fie dintru aceia i-a binecuvântat. Și simplu mai înainte a însemnat, că seminția lui Sem va fi preoțească, iar seminția lui Iafet stăpânitoare. Precum tâlcuitorii Dumnezeieștii Scripturi și scriitorii de istorii înțeleg, din aceste cuvinte ale lui Noe: Să lărgească Dumnezeu pe Iafet și să se sălășluiească în lăcașurile lui Sem. Pe care mai luminat se poate vedea din tălmăcirea caldeiască care zice așa: Să lărgească Dumnezeu pe Iafet și să se sălășluiască dumnezeirea în sălașurile lui Sem. Și cu adevărat dumnezeiasca sfințenie s-a sălășluit în sălașurile aceluia: când tot poporul uitase pe Dumnezeu Ziditorul său, s-a aflat în seminția lui Sem poporul iudeilor de știa pe Dumnezeu. Pentru că semințiile și limbile cele ce s-au înmulțit din neamul lui Iafet și a lui Ham, aceia toți la închinarea de idoli s-au abătut, iar poporul iudeilor începând de la Avraam, care era seminția lui Sem, slujea unuia cerescului Dumnezeu, întru acel neam și preoția s-a început și sfințenia lui Dumnezeu s-a întemeiat, Cortul ce se chema Sfânta Sfintelor și Biserica cea preaslăvită de Solomon în Ierusalim s-a zidit și Fiul lui Dumnezeu Izvorul a toată sfințenia în seminția aceluia a Se naște a voit.

       Pe acestea toate văzându-le Noe cu Duhul, a zis că se va sălășlui Dumnezeu în lăcașurile lui Sem. Ca și cum ar fi zis Noe către fiii săi: Tu Seme, cele sfințite să le lucrezi, aducând jertfe lui Dumnezeu și rugându-te, tu, Iafete, să stăpânești popoarele, lărgindu-le slobozenia lor și să-i aperi pe ei; iar tu, Hame, cu fiul tău Canaan să le robești amândorura.

        Nu fără de taină a fost și aceasta, că Noe întru a sa trezvire de vin, punând blestemul pe batjocoritorul de tată Ham, întâi pe al lui fiu, iar și al său nepot Canaan și celelalte. Și oare ce este taina aceasta? Să luăm aminte: Spun evreii, iar de la dânșii și ai noștri oarecare tâlcuitori, cum că Canaan fiul lui Ham, mic copil fiind ( de 10 ani )acela întâi a văzut goliciunea moșului său Noe și i-a spus lui Ham tatălui său, iar Ham mergând aceeași a văzut-o și-l batjocori. Pentru aceea Noe, când s-a trezit de vin și a cunoscut ce i se făcuse, îndată blestemului l-a dat pe Canaan. Iar noi să socotim cum că blestemului acestuia al lui Canaan, pricinuitor s-a făcut Ham tatăl lui, care n-a certat pe fiul lui când îi spuse de goliciunea lui Noe, nici nu l-a învățat, ci și singur s-a dus s-o vadă, ca și cum lăudând priceperea cea nebună a micului copil.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s