Istoria creștină a lumii (18)

De la anul 2700 la anul 2800 de la Zidirea lumii

images

       După sfârșitul lui Noe, fiii lui și strănepoții, încă întru acea parte a Armeniei răsăritului lângă Munții Araratului au trăit îndestulată vreme. Apoi după ce s-au înmulțit întru atâta mulțime, cât acuma strâmtă le era lor țara aceea, sculându-se de la răsărit s-au dus căutându-și mai larg și mai roditor pământ spre sălășluința lor ca să aibă îndestulare de bunătățile pământești. Iar mergând la aceeași parte, la care și Arfaxad cu seminția sa, înaintea lor se dusese, au aflat un câmp și loc șes și larg în pământul Senaar, care așa mai pe urmă s-a numit (același pământ și Caldeea, și Babilon după aceea s-a chemat) și s-au sălășluit acolo între râurile Tigrului și Eufratului, la locuri frumoase și roditoare (Fac. 2).

       Deci mutându-se poporul la alt loc s-au schimbat și în altă viață. Pentru că au uitat sfătuirile strămoșului Noe și pedeapsa potopului care s-a făcut de la Dumnezeu peste cei dintâi oameni pentru păcate, pentru care de la părinții lor auzeau și s-au abătut la rele lucruri și la spurcatele fărădelegi.

       Și a fost tot pământul atunci o gură și un glas la toți, și a zis omul către prietenul său: Veniți să facem cărămizi și să le ardem pe ele cu foc și să ne zidim nouă cetate și turn, al căruit vârf să fie până la cer și ne vom face nouă nume slăvit, mai înainte până a nu ne risipi pe fața a tot pământul(Fac. 11, 1-4). Și se apucară de lucru, și el era lor cărămida în loc de piatră și tina în loc de var. Iar lui Dumnezeu neplăcut fu acel lucru al lor, fiindcă îl începuse cu mândrie, nu întru slava lui Dumnezeu, ci la a lor mărire gândeau.

       Iar la acel lucru neplăcut lui Dumnezeu era povățuitor Nimrod cel înainte pomenit, arapul acela pe toți spre facerea turnului i-a rânduit și ridicat, vorbind cele potrivnice lui Dumnezeu către popoare și spunându-le că El este aspru și nemilostiv spre neamul omenesc, pentru că în zilele părinților lor a adus potop pe fața pământului și i-a pierdut pe toți cei ce locuiau pe el, de la om până la dobitoc și fiarele și păsările. „Și să facem – zicea – de va voii Dumnezeu ca iarăși ca și mai întâi să aducă potopul, ca să ne piardă pe noi, precum pe cei dintâi oameni i-a pierdut. Deci să ascultați sfatul meu, o, oamenilor: Veniți să zidim un turn mare și înalt ajungând până la cer și când va voi Dumnezeu ca iarăși cu potopul să acopere pământul, întru acea vreme pe turn ne vom sui și vom scăpa de potop, încă să zidim și o cetate lângă turn, ca să nu fim departe de dânsul. Fiindcă atunci când fără de veste vor începe a năpădi apele potopului, cu lesnire la turn vom scăpa, aproape fiind și așa nu va putea Dumnezeu să ne piardă pe noi cu apele. Apoi vom fi și slăviți pentru turn și pentru cetate și pomenirea noastră în veci”. Așa grăind prea mândrul acela arap Nimrod, popoarele ca niște fără de minte și spre rău mai grabnici decât spre bine, au ascultat sfatul celui fără de minte și lui Dumnezeu potrivnic, și s-au supus lui Nimrod ca povățuitorul lor, și au început zidirea. Așa și lui Dumnezeu potrivnici s-au făcut și seminția lui Sem și a lui Iafet și-au pierdut slobozenia lor, robindu-se seminției celei de slugă a lui Ham lui Nimrod, fiindcă-l ascultau pe el toți ca pe domnul și stăpânul lor și făceau lucrurile ce li se poruncea de el.

Iar Ever unul fiind din strămoșii lui Hristos, fiul lui Sala (Selah), nepotul lui Cainan, strănepotul lui Arfaxad, prea strănepotul lui Sem acela drept bărbat fiind, și adevărat de Dumnezeu cinstitor fiind, cu seminția sa nu se învoia la acel lucru împotriva lui Dumnezeu și s-a deosebit de la dânșii.

Aceia întru nefolositorul acela lucru al zidirii turnului s-au ostenit 40 de ani și ridicase înălțimea lui mai sus de nori, dar nu putură ca după al lor gând să-l săvârșească pe el. Pentru că S-a pogorât Domnul și le-a amestecat limbile lor, în 71 de limbi. Iar pe cea de-a 72-a limbă a lăsat-o lui Ever care de la Adam s-a început, fiindcă Ever nu era părtaș celor ce zideau turnul, deci și limba strămoșească într-însul și în seminția lui întreagă s-a păzit. Și de atunci seminția lui s-a numit evrei, iar limba aceluia s-a numit limba evreiască.

Deci era numărul limbilor împărțite, după numărul semințiilor și a capetelor celor ce povățuiau fiecare în seminția sa, când zideau turnul, pentru că erau ei 71, iar peste dânșii Nimrod, ca un împărat și stăpân, poruncitor era. Apoi amestecându-li-se limbile, nu-și mai înțelegeau unul altuia vorbele. Pentru că unii zidind porunceau să se aducă pietre, iar aceia aduceau apă, alții cărămizi poruncind să se aducă, iar aceia le aduceau tină, sau altă oarecare materie. Și se făcuse ca niște ieșiți din minte și uimiți, pentru că și frica căzuse peste dânsii din Nevăzuta Venire a lui Dumnezeu, și tremurând alergau din înălțimea turnului jos. Apoi un vânt mare prin Dumnezeiasca poruncă și un duh de vifor a năpădit și a risipit cea mai mare parte a acelui turn și i-a ucis pe mulți din ei, care mai cu osârdie se îndeletniceau la zidire. Și așa au încetat de la lucru, pentru că au cunoscut Dumnezeiasca mânie și se căutau unul pe altul, care să poată înțelege vorba unul altuia. Și de atunci s-a chemat locul acela și cetatea Babilon, care se zice „tulburare” sau „amestecare”, că acolo a tulburat Domnul pe poporul cel păcătos și le-a amestecat limbile lor, iar țara aceea s-a chemat Babilonia. Apoi după tulburarea și amestecarea aceea, s-au despărțit popoarele prin lume, fiecare în partea sa cea de strămoșul Noe hotărâtă. Seminția lui Sem ceea ce din fiii și nepoții aceluia ieșise, s-a risipit prin Asia în părțile Răsăritului. Iar seminția lui Iafet a cuprins Europa, părțile Apusului și ale miezei nopții. Iar a lui Ham seminție, unii s-au dus în Africa în părțile dinspre miazăzi, iar alții au rămas în Asia în partea lui Sem lângă Nimrod, care măcar de se și umpluse de prea multă rușine, fiindcă nu i s-a săvârșit sfatul lui și lucrul i se stricase, ca un potrivnic lui Dumnezeu, nu s-a dus de acolo, ci cu rudeniile sale cele de aproape a rămas acolo viețuind în cetatea Babilonului și izgonind din părțile acelea ale Babilonului pe seminția lui Sem.

Încă nu numai a amestecat Domnul limbile oamenilor, ci și podoaba chipului omenesc a schimbat-o întru mulți, și abia a lăsat într-înșii asemănare omenească. Pentru că cu mânia lui Dumnezeu au ieșit din ziditorii turnului cei tulburați, feluri de neamuri cu chip slut, schimonosituri ale firii omenești, jumătate fiară și jumătate oameni, pentru care puțin ceva aici să spunem.

Întâi s-au aflat în feluri de locuri, în munți și pustietăți niște chipuri sălbatice, asemănare omenească având, care se cheamă oameni de pădure, cu fiarele petrecători, numindu-se satiri, goi, păroși, la care au picioarele de capră și la cap au coarne. Dar atâta sunt de iuți, cât nici din jivini nu poate să-l ajungă pe satir, fără numai când ar fi slab sau bătrân.

Ippodoni sau Hipocentauri, care au capul și pieptul de om, iar celălalt tot trupul asemenea cu calul, patru picioare și coadă având.

Androginii sau Hermafrodiții aceia fiecare au cele firești amândouă bărbătească și muierească, țâțele lor, cea dreaptă bărbătească, iar cea stângă muierească.

Arimaspi care numai un ochi au în mijlocul frunții, cărora neîncetat le este războiu cu Grifii pentru mărgăritare și aur. Ce ceea ce în munți Grifii o sapă, aceea Arimaspi cu sila o apucă de la dânșii.

Astromii, care la marginea Indiei se află, gură neavând nicidecum, nici mâncând, nici bând, fără numai prin mirosirea nărilor, din frumoasa mirosire a poamelor trăiesc, că aceea le este lor hrana, ca adică să miroase poame.

Tanefi, la care atâta sunt de mari urechile, cât tot trupul își acopăr cu ele.

Nevri, care se schimbă la vreme în lup, și-l mănâncă pe care om îl prind.

Pigmei, oameni mici, ca de un cot, care în munții Indiei trăiesc, nu mulți ani, pentru că muierile lor la cinci ani nasc, iar la opt îmbătrânesc. Acei pigmei pe berbeci și țapi încalecă, din arce mici însăgetează și au război cu cocoarele de la hrană, căci cocoarele mănâncă ceea ce pigmeii seamănă. Drept aceea în vreme de primăvară, acei pigmei adunându-se pâlc mare, se duc cu armele lor la malul mării oceanului, de care care este aproape pământul lor, și cearcă cuiburile cocoarelor și le mănâncă ouăle și puii lor, ca nu înmulțindu-se cocoarele să-i biruiască pe dânșii.

Ciclopii sau uriașii, a cărora locuință le este în Sicilia sub muntele Etna, precum grecul făcător de stihuri Vergiliu pomenește, de care spun ( că precum și Arimaspii ) numai un ochi au în frunte.

Manticori, la India, care au capul și fața omenească, iar celălalt trup de leu. În aceiași părți ale Indiei se află și alte sluții în asemănare omenească, capete și grumazi neavând, iar ochii lor le sunt în spate, iar gurile în piept, încă și alt neam de sluții se află acolo în pustietăți în asemănare omenească, care se cheamă Chinocefali, la care sunt capetele de câine și scrâșnirede dinți înfricoșată.

Și Cocicodanul sau Pedicul, din parte are asemănare omenească.

De aici îndoită se începe istoria: bisericească și dinafară politică.

Întru acea vreme când s-au amestecat limbile, Ever având la nașterea sa ani 134 a născut un fiu și i-a pus numele Peleg, care se înțelege „despărțire”, că în zilele lui s-a despărțite pământul, apoi a născut alți fii și fete.

Petrecând în Babilon prea mândrul acela arap, uriașul Nimrod, a început a-și ridica puterea sa asupra oamenilor, supunând și robind luiși pe toți cei dimprejur, iar pe cei ce nu voiau să se supună lui, îi asuprea cu tiranie, silă făcându-le și ucideri. Și se cutremura pământul acela de frica lui și întâi între oameni el s-a numit împărat, nu părintește, ci tiranește stăpânind. Pentru că cei din început stăpâneau între omeneștile neamuri, precum mai înainte de potop: Adam, Set, Enos, iar după potop Noe, aceia nu se numeau împărați, ci părinți, pentru că părintește îi povățuiau pe fii, nepoții și strănepoții lor.

Întru acea vreme Assur, fiul lui Sem, de Nimrod strâmtorat fiind, a ieșit din Babilon ca un izgonit din partea sa și deasupra râului Tigrului ducându-se și pământ bun aflând, s-a sălășluit în el și a zidit deasupra Tigrului în numele rău cetatea Asiria, de la care și țara aceea Asiria s-a numit. Ci după aceea cetatea Asiria s-a chemat Ninive, în numele lui Nin, care pe cetatea aceea lărgind-o a înnoit-o și cu prea minunate zidiri a împodobit-o. Iar întru acele vremi, după despărțirea limbilor și ceilalți fii ai fiilor lui Noe și nepoții lor risipindu-se pe fața a tot pământul și-au zidit loruși slăvite cetăți și împărății au făcut, pentru care feluri de hronografe scriu din destul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s