Prezența lui Hristos în viața noastră

images

Nu știu dacă și alții, citind diferite întâmplări din viețile Sfinților în care aceștia erau vizitați de Hristos, Maica Domnului și alte Puteri Cerești, au simțit dorința ca și ei să fie acolo, ca și ei să aibă parte de astfel de vizite. Și mă gândesc că poate unii s-au gândit că Dumnezeu e puțin nedrept să viziteze pe acești oameni în timp ce noi care suferim, care avem o mai mare nevoie de El ca oricând nu-L vedem niciodată.

Nu știu dacă și alții au simțit în momentele de criză acută faptul că Hristos nu le-a fost alături când au avut nevoie de El, că El niciodată nu e acolo când ai nevoie de El și te lasă să suferi singur. Nu știu dacă și alții au simțit că toate acele povești că Hristos e cu tine în necazurile tale sunt doar povești și în crizele cele mai puternice rămâi cu adevărat singur.

De ce Dumnezeu îi vizitează doar pe Sfinți? De ce nu ne vizitează și pe noi Dumnezeu? Cumva El iubește pe alți sfinți mai tare ca pe mine? De ce eu nu reușesc să ajung la a-L vedea pe Dumnezeu față în față în momentele când am o nevoie puternică de El în timp ce alți sfinți care deja și-au găsit liniștea în Hristos primesc tot timpul vizite de la El?

Aceste de ce-uri au un răspuns neașteptat. Trebuie întâi clarificat un lucru. Contrar la ce ar spune unii trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu iubește pe cineva mai tare decât pe altcineva. Dumnezeu nu iubește pe Maica Domnului mai tare ca pe mine sau ca pe cel mai mare violator. Dragostea către amândoi e la fel de puternică. Știu că m-a smintit mult acest cuvânt citit la păr. Cleopa că dacă Hristos ar distruge tot Universul totuși nu ar fi la fel de trist cum ar fi dacă ar pierde pe Maica Domnului. Acest cuvânt este greșit. El pe toți ne iubește la fel de intens și la fel de puternic. La El nu există preferințe. Și totuși de ce unii din noi nu reușim să primim astfel de vizite de la Hristos?

Răspunsul s-ar putea să fie surprinzător pentru unii. Noi de fapt primim aceste vizite iar Hristos și Maica Domnului și Puterile Cerești ne vizitează așa cum îi vizitează pe Sfinți. De ce totuși nu Îi vedem? Aici e problema. Ceea ce au oamenii îmbunătățiți duhovnicește și nu avem noi sunt niște organe duhovnicești care îi fac capabil să vadă astfel de vizite. Noi în schimb, din cauza patimilor noastre, nu reușim să Îl vedem pe Hristos sau să Îi simțim prezența chiar dacă El ne strânge în brațe și ne mângâie.

Hristos se sacrifică la maxim pentru fiecare suflet, dăruiește tot ce are pentru fiecare suflet. Problema e că Hristos are nevoie și de lucrarea sufletului. El degeaba ne strânge în brațe și ne sărută dacă noi nu Îl simțim din cauză că suntem prea atenți la orgoliul nostru și la necazurile noastre. Degeaba Hristos e lângă noi să ne spună că totul va fi bine cât timp noi suntem prea atenți la a striga că nu mai putem de durere pentru a-L observa lângă noi.

Citim întâmplări cu oameni ce întâlnesc părinți îmbunătățiți și îi considerăm binecuvântați că au avut această oportunitate ce nu au avut-o. Dar nu e așa. Însuși Hristos e Cel Care lucrează cu noi și Care lucrează în viața noastră. El tot timpul Își face lucrarea, tot timpul încearcă să ne îndrume spre cale dar noi suntem prea orbi ca să Îl vedem. Dacă în durerile noastre cele mai puternice, în necazurile noastre cele mai mari am avea puterea ca să facem liniște în mintea și inima noastră și să ascultăm atunci L-am auzi cum e acolo și cum ne mângâie.

Citim în Sf. Evanghelie despre femeia canaaneancă care Îi cere ajutor lui Hristos pentru fiica ei ce era demonizată. Și Îl vedem pe Hristos foarte rece cu ea, foarte răutăcios. Din ce cauză? Păr. Arsenie Boca explică motivul cel mai frumos. Din cauză că femeia era atât de prinsă în durerea ei încât nu îi mai păsa de nimeni din jurul ei. Iar atunci Hristos o face pe femeie să guste dintr-o altă gândire la fel de închisă cum era cea a durerii ei și anume cea a poporului evreu care se credea centrul Universului. Și smerind-o prin aceasta reușește să o deschidă și atunci îi vindecă și fata. Așa și noi în necazurile și durerile noastre ne închidem atât de puternic încât nu Îl vedem pe Hristos că e chiar acolo lângă noi.

Deci problema e doar la noi, doar la închiderea noastră. Dumnezeu e în relație cu noi așa cum e cu Maica Domnului dar spre deosebire de Maica Domnului noi nu Îi spune „Iată roaba Ta” și de asta lucrează mult mai greu cu noi. De asta și la judecată Hristos nu va judeca pe nimeni deoarece cum ar putea Izvorul iubirii să arunce pe cineva în chinurile veșnice ( îmi spunea și un coleg de liceu în urmă cu câțiva ani că un Dumnezeu care ar fi creat iadul îți dă ideea unui Dumnezeu sadic și nu unui Dumnezeu iubitor )? Nu Dumnezeu ne aruncă în iad și El nu a creat nici un iad. Iadul este în inima noastră și noi singuri îl creem prin izolarea în noi înșine. Iadul veșnic este iadul nostru ce îl trăim în fiecare zi dar atunci Hristos nu va mai fi să ne mângâie pentru că în acel moment noi L-am respins total.

Concluzia: să nu deznădăjduim. Să nu vedem nimic fără rost și fără înțeles. Peste tot e Hristos și El ne vede dragostea și durerea și necazul și ne iubește imens. Să nu ne simțim geloși pe sfinți căci Hristos vine și la noi așa cum vine și la sfinți. Singura problemă e ca noi să ne fi dezvoltat organele duhovnicești ca să Îi putem primi dragostea. Așa cum faptul că un om este orb nu înseamnă că nu există zi, nici faptul că noi nu avem organe duhovnicești nu înseamnă că Dumnezeu nu ne umple de iubire. Până la urmă și toată această luptă ce o dă Dumnezeu pentru om este tot pentru om. El este tot timpul același. El nu suferă și nu i se întâmplă nimic dacă noi Îl iubim pe El sau nu deoarece El ne cuprinde în iubirea Lui indiferent de sentimentele ce le avem față de El. Toată problema este că noi singuri pierdem minunățiile, noi singuri ne naștem pe noi înșine handicapați duhovnicește și nu ne vom putea bucura de minunățiile de dincolo. Să luptăm cu mai mult curaj pentru a ajunge la El și cu mai multă încredere că și acum când citim aceste cuvinte El ne strânge în brațe chiar dacă noi nu Îl observăm.

Anunțuri

Un gând despre „Prezența lui Hristos în viața noastră

  1. Întotdeauna trebuie să credem în Dumnezeu, dacă vrem să-l simţim aprope de noi. Când prinşi în iureşul vieţii, ne preocupăm numai de problemele noastre, El ne dă câte un necaz, câte un obstacol , ca să ne amintim că există. Eu am trecut prin asemenea experienţă.Am avut necazuri, dar şi împliniri.,iar cele din urmă datorită rugăciunilor mele.Nu se poate ca Dumnezeu să nu ne ajute, dacă i-o cerem cu credinţă. Aşa cum se şi spune, dacă ai credinţă cât un bob de muştar, poţi muta munţii din loc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s