Istoria creștină a lumii (19)

diwali-special-idols-laxmi-ganesh-wallpapers6

De la anul 2800 la anul 2900 de la Zidirea lumii

     Nimrod, întâiul pe pământ împărat, avându-și scaunul său în Babilon a împărățit ani îndestulați și a pierit cu sunet.

De la anul 2900 la anul 3000 de la Zidirea lumii

     Peleg, fiul lui Ever a născut pe Ragav în anul vieții sale 130. Apoi a născut și alți fii și fiice.

     În anii aceia înmulțindu-se popoarele și multe cetăți în partea de sub cer, prin feluri de țări zidindu-se și împărății întărindu-se, se așezau legi politice împreună și fărădelegi. […] Și începură a-și scorni loruși dumnezei pe pământ și a-i face pe ei și a se ruga lucrului mâinilor lor, și au schimbat slava nestricăciosului Dumnezeu în asemănarea chipului omenesc  celui stricăcios și a păsărilor și a celor cu patru picioare și a jivinelor. […] Și legile ce le puneau politicii lor, măcar unele și bune a fi se păreau, dar pe acelea le stricau cu fărădelegile.

     Murind Bel împăratul, care a stăpânit Asiria împreună și Babilonia a luat după dânsul Nin, fiul lui, împărăția. Acela jelind și întristându-se după tatăl său, i-a făcut chipul aceluia cioplit, sau idol, care era la toate asemenea tatălui său, la față și la mărimea trupului și l-a pus în mijlocul cetății pe un stâlp întru pomenirea tatălui său, care vrând ca și după moarte să fie cinstit de popor, a dat o lege ca aceasta: Că de ar alege cineva din cei vinovați și nevrednici de pedeapsă la stâlpul și idolul acela, și de s-ar închina aceluia, acela de vină iertat și de pedeapsă slobod să fie. Deci oamenii cei ce aveau trebuință de milă împărătească, au început a alerga și a se închina acelui idol, tatălui lui, văzând că place aceea împăratului. Apoi popoarele celorlalte țări, urmând Asirienilor și Caldeilor, cu aceeași asemănare au început a cinsti pe stăpânitorii lor cei mai dinainte și pe bărbații cei slăviți, stâlpi și idoli în cinstea și pomenirea lor punându-le. Iar dracii văzând cinstirea ceea ce de la oameni se făcea neînsuflățeților idoli, au început a se sălășlui în idolii aceia și a scoate dintru dânșii glas omenesc și a grăi spre înșelarea și pierzarea neamului omenesc, și dădeau răspunsuri celor ce veneau la dânșii, și-i întreba pe ei ori de ce, ca și cum mai înainte le-ar spune de cele ce vor să fie. Iar nebunii oameni, socotind că sunt vii acei idoli, au început a-i cinsti pe ei ca pe dumnezei și a crede în ei și a le aduce lor jertfă cu închinăciune. Și așa s-a început și s-a întărit multa dumnezeire și închinarea de idoli între oameni.

 De la anul 3000 la anul 3100 de la Zidirea lumii

     Ragav, fiul lui Peleg, nepotul lui Ever, a născut pe Serug, strămoșul lui Avraam, în anul vieții sale 132. Apoi a născut și alți fii și fete.

Sfârșit

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s