Din oglinda neputinţei mele
Se scurg pe rând dureri topite-n
Lacrimi sparte cu miros de stele…
Oglinda-mi şterge ultimul portret.
Se sting luminile din suflet, acaret .
De atâta frig şi zâmbet prăbuşit
În labirintul inimii m-am rătăcit.
Şi cade fiecare stea din cercul meu…
E-atât de vajnic să tot plâng mereu…
Nu-ţi mai văd chipul în fiinţa mea de lut,
M-am rătăcit de tine de la început…
Iarna începe în inima-mi străpunsă,
Din fiecare lacrimă a cerului distrusă,
Din fiece oftat prelung se cern difuz
Priviri de îngeri reci ce-n beznă stau ascunşi.
Gea
Anunțuri
