Fibroză

Din oglinda neputinţei mele
Se scurg pe rând dureri topite-n
Lacrimi sparte cu miros de stele…

Oglinda-mi şterge ultimul portret.
Se sting luminile din suflet, acaret .
De atâta frig şi zâmbet prăbuşit
În labirintul inimii m-am rătăcit.

Şi cade fiecare stea din cercul meu…
E-atât de vajnic să tot plâng mereu…
Nu-ţi mai văd chipul în fiinţa mea de lut,
M-am rătăcit de tine de la început…

Iarna începe în inima-mi străpunsă,
Din fiecare lacrimă a cerului distrusă,
Din fiece oftat prelung se cern difuz
Priviri de îngeri reci ce-n beznă stau ascunşi.

Gea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s