Noe

Zilele trecute am fost să văd filmul Noe cu Emma Watson, Anthony Hopkins și ceilalți. La prima vedere am fost cu totul șocat de film. Dacă privești filmul așteptând să îl vezi pe mare profet Noe din Vechiul Testament atunci vei fi dezamăgit cumplit. Filmul este o hulă cumplită la adresa lui Noe și mulți se vor sminti teribil uitându-se la film. Eu, un om ce îmi place să cred că sunt mai open-minded, eram gata să ies din sală dar nu puteam că eram pe la mijlocul sălii și erau oameni și în dreapta și în stânga. Când am plecat de la film eram așa de enervat de hulele din film încât îmi ziceam că în veci nu mă voi mai uita vreodată la un film de vreun fel.

Totuși, după ce m-am calmat am început să văd filmul în alt mod. Hai să încercăm să facem un exercițiu de imaginație și să nu vedem filmul ca o repovestire a potopului ci să privim ca o ficțiune. Dacă facem asta au fost niște mesaje foarte interesante de citit din ele.

Astfel filmul nu spune povestea profetului Noe care era singurul drept în fața lui Dumnezeu și care a ținut în viață neamul omenesc. Filmul spune povestea unui alt Noe, nu al profetului, care era drept, care iubea viața și care era scârbit de oameni. Și era atât de scârbit de omenire încât considera că trebuie distrusă cu totul. Și iată cum Dumnezeu îi dă o lecție și îl învață că și în acea omenire pe care o considera cu totul stricată există dragoste și bunătate; există ceva ce merită salvat.

Și filmul mai spune o poveste și anume a unor îngeri care credeau că știu mai bine ca Dumnezeu. Acești îngeri s-au coborât, după căderea lui Adam, pe pământ dar au fost blestemați de Dumnezeu dându-li-se trupuri de piatră. Dar acești îngeri tot au făcut de capul lor și au început să îi învețe pe oameni cum să se descurce, cum să își construiască ce aveau nevoie iar apoi oamenii s-au răsculat și au început să îi ucidă. De aici îngerii ce au mai rămas și-au trăit restul vieții în pocăință și Dumnezeu le-a dat posibilitatea să-și răscumpere sufletul.

Filmul este foarte întunecat prezentând o lume distrusă, o lume ce urmează să fie distrusă în potop. Dar ce învățăm din film e să ne încredem în Dumnezeu. El ne va ghida pe calea cea bună și dacă uneori El tace, asta e tot ca să ne învețe pe noi o lecție (cum a fost în cazul lui Noe). Iar dacă uneori pare că e mai rău decât noi atunci să nu ne înșelăm și noi ca acei îngeri care au ajutat pe om ca apoi omul să îi vâneze.

Nu aș recomanda filmul copiilor iar la adulți doar dacă de la început se duc convinși că nu e vorba de profetul Noe ( că altfel vor ieși de acolo foarte frustrați ).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s