X-Men: Days of Future Past

După ce am văzut pe Rotten Tomatoes că i s-a dat filmului un punctaj pozitiv de peste 90% de critici am hotărât că trebuie neapărat să văd și eu filmul. Și pot spune că nu am fost dezamăgit. Filmul are momente dramatice puternice precum și momente de comedie la fel de puternice.

Dar ceea ce caut la aceste filme nu e doar comedie și dramă ci și mesajul din spate. Și nu am fost dezamăgit. Filmul mi s-a părut foarte bine făcut, foarte adânc tratând problema persoanei. Vedem aici persoana în minunăția ei și felul cum unele persoane ce sunt în adâncul iadului și a depresiei au în ei potențialul de a salva multe suflete. Îmi aduc aminte de o scenă ce mi s-a părut memorabilă: Hank McCoy vorbește despre schimbarea trecutului și cum fizica cuantică ne învață că nu se poate schimba trecutul. Și atunci Charles Xavier pune încrederea în persoană și arată că persoana nu se supune regulilor fizicii de azi.

Un alt motiv pentru care mi-a plăcut filmul a fost existența personajelor negative la care nu poți să nu ții. Acestea au ajuns la întuneric în urma unei suferințe puternice și până la urmă e nevoie de un sfânt ca după ce treci prin fundul iadului să ai puterea să ierți. Atât Magneto, cât și Mystique, au trecut prin momente foarte grele ce le-au făcut să se apropie de întuneric. Dar nu ne trebuie să ne pierdem speranța deoarece și la sfârșit omul se poate schimba (cum e cazul lui Magneto). Ba mai mult, aici se predă mesajul lui Hristos care spune să nu renunți la aproapele tău din cauză că a rătăcit drumul ci să ai răbdare și încredere și dragoste față de el pentru a-și regăsi calea.

Un alt moment emoționant a fost când Charles Xavier tânăr nu putea folosi Cerebro și atunci ajunge să îi ceară ajutorul persoanei sale din viitor. Aceasta îi spune că lui îi este frică de durerea sa, durerea ce o va simți atunci când îi va pierde pe cei dragi dar tocmai această durere e cea care îl întărește, cea care îl face să fie un om mai puternic. Și vedem aici 2 perioade din viața unui om, și din viața fiecăruia din noi: o perioadă reprezintă tinerețea când nu știm ce vrem, când cădem în depresii, când ne pierdem, când viața parcă nu mai are sens. Iar a doua perioadă este la maturitate când omul care nu a renunțat la luptă ajunge să schimbe viețile celor din jur și devine o ființă nouă.

Spunea Sf. Serafim de Sarov: „Fă-te sfânt și cei din jurul tău se vor mântui”. În Charles Xavier vedem un astfel de sfânt care trage în jurul lui foarte mulți oameni care se află în dureri și în singurătate. Și îi transformă în eroi gata să își dea viața pentru lume, gata să se sacrifice pentru noi toți.

Mai vedem și cu Mystique faptul că răul trebuie biruit cu binele. Oamenii le fac rău mutanților, iar mutanții le fac rău oamenilor. Și lucrurile astea continuă până ce ajung cu toții să se autodistrugă. Tocmai de aceea e important ca în fața răzbunărilor și a morții să pui piciorul în prag și să nu răsplătești răul cu rău ci răul cu bine.

Aș recomanda tuturor să se uite la acest film deoarece mi se pare foarte ziditor și dătător de speranță.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s