Claustru

Privesc în ochii mei trecuți și ștersi în ploaie,
Oglindiți acum într-un fulger și într-o văpaie
Sunt goi, tăcuți și nu mă recunosc pe mine
Cel ce i-am purtat lipiți cu noroi prin sine.
Și-acum când ochii mei, s-au deschis – sunt stele,
Sunt univers brăzdat de cearcăne și paralele,
și dacă încă mai trăiesc și mai respir –nu știu,
Căci tot ce văd nu înțeleg și nici nu reușesc să mă înclin.
Sunt trup? Sunt sânge? Oare chiar iubesc?
Nu-mi mai e frică de-ntuneric azi, căci tu cu mine ești.
și aș putea să rup din mine tot ce am,
Căci nu mai doare veșnicia pe cei ce nu mai sunt terram
Nu simt nimic, sunt gol, ecou în care se ascund mistere,
și nu pot să mă mișc, sunt prinsă-n stele.
Acum am înțeles că în al pieptului meu gol
Nu crește o Tanagră …
Că în loc de inimă mă doare, – o gaură neagră..
Gea
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s