Scoaterea religiei din școli

Am aflat și eu recent că religia a fost scoasă din școli. Am fost puțin șocat de această decizie, trebuie să recunosc.

Am văzut că mulți oameni se simt foarte supărați pentru scoaterea religiei din școli. Pentru mulți e un semn de alarmă dar nu știu dacă toată lumea înțelege ce alarmă e asta. De ce spun asta? Pentru că mulți oameni își arată nemulțumirea față de mai marii Bisericii și ai statului în loc să realizeze că semnul de alarmă nu e atât pentru ei cât pentru noi care nu ne-am trăit credința cum trebuie.

Chiar acum câteva zile a fost o conferință cu păr. Zaharia Zaharou în care era întrebat despre creșterea copiilor. Părintele spunea că e foarte important să ne rugăm pentru copiii noștri, că nici o educație nu face la fel de mult ca exemplul nostru personal și rugăciunea pentru copii. Îmi aduc aminte că și la păr. Porfirie din Sf. Munte citisem despre copii că sfătuia să nu le vorbim atât de mult de Dumnezeu cât mai ales să vorbim lui Dumnezeu despre ei.

Am văzut mulți că sunt supărați de această situație și vor să facă ceva. Dar nu toată lumea are chemarea de sus să poată lua atitudine așa cum au intelectualii și cei care au studii sau harul să vorbească în mod public de această problemă (prin tot felul de comunicate sau interviuri). În schimb cu toții avem chemarea spre rugăciune și spre sfințire.

Acum, mai mult ca oricând, e nevoie să ne sfințim viața, să petrecem mai mult timp în lupta cu patimile noastre. Acum, mai mult ca oricând, e nevoie să încetăm cu bârfele și zavistiile indiferent cât de mult „merită” cei bârfiți. Sfințenia atrage oameni și noi acolo trebuie să ajungem pentru a menține credința în poporul nostru.

La aceiași conferință era întrebat păr. Zaharia despre conducătorii noștri anti-creștini. Iar păr. Zaharia spunea să ne rugăm pentru conducători să ia decizia bună. Zicea, dacă îmi aduc aminte bine, că indiferent dacă e creștin sau nu conducătorul, Dumnezeu îl poate influența să ia deciziile bune cât timp ne rugăm pentru asta. Oare câți se roagă zilnic pentru țara asta și pentru lumea asta? Mulți spuneți că vă doare inima pentru că e scoasă religia din școli. Folosiți această durere în rugăciune și cereți mila lui Dumnezeu pentru acest popor. Îmi aduc aminte de o piesă a lui Zaz care se numea „Si”. Femeia cânta că dacă ar avea puteri mari ar face doar bine, ar șterge toate lacrimile, ar șterge sărăcia și nefericirea. Și cântecul concluziona:

Dar nu am nimic decât o inimă îmbrăcată în cârpe
Şi două mâini încordate precum nişte nuiele,
O voce pe care vântul o alungă dimineaţa.
Dar dacă mâinile noastre goale se adună
Dacă vocile noastre se unesc
Ce ierni ne-ar putea împiedica?

O lume puternică, un pământ de suflete pereche*
Ne vom ridica din această cenuşă.
Puţin cu puţin, firmitură cu firmitură
Picătură cu picătură şi inimă cu inimă.
Puţin cu puţin, firmitură cu firmitură
Picătură cu picătură şi inimă cu inimă

Taken from http://lyricstranslate.com/ro/si-dac%C4%83.html#ixzz3J72C6VNS

Inimă cu inimă, rugăciune cu rugăciune, așa săracă cum e ea, și vom reuși să refacem acest stat în decădere. Dar să luptăm cu patimile noastre, să stăm mai mult la rugăciune. Vă mărturisesc că nu sunt mai bun ca alții. Deseori bârfesc și simt nevoia să arăt câte știu nepăsându-mi uneori dacă calc peste alții. Deseori mă enervez din nimicuri și mă cert. Deseori pierd timpul pe calculator. Și sunt atât de multe patimi. Și eu nu am scuză pentru starea asta. Eu nu sunt ca ceilalți, surzi la mesajul lui Hristos. Eu știu ce vrea Hristos de la mine și totuși nu Îl ascult. Și pentru oameni ca mine lumea asta e așa cum e ea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s