Copile, …?!

Mă doare suferința neștiută de prezent.
Vreau să o las să iasă la lumină,
să fie sculptată în lacrimile ce îndulcesc
amărăciunea copilului din mine
ce se zbate între frică și liniște.

Uneori mă arde lipsa mângâierii
ce înmoaie țesutul metalic din piept și din spate.
Sunt o făclie ce arde un sens,
strânge-mi inima la piept și-ai să auzi cum vibrez.

Mă dor privirile curbate
ce-mi evită ochii umeziți
de foame după dragoste.

Gea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s