Două cuvinte ce și-au pierdut sensul inițial: credința și dragostea

În 1 Corinteni 13, 13 scrie: Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, dragostea. Aceste 3 virtuți sunt baza învățăturii creștine iar se pare că în ziua de azi baza a fost complet distrusă.

Voi vorbi despre credință și dragoste doar. Motivul pentru care nu vorbesc despre nădejde este că nădejdea are la bază credința. Până la urmă și nădejdea îmi pare a fi o formă de credință, nădăjduiești în ceva ce crezi.

Urmărind video-ul de mai sus am realizat că vrăjmașul a făcut ce a făcut și a reușit să distrugă înțelesul inițial al acestor 2 cuvinte și virtuți – credința și dragostea – iar prin aceasta a reușit să ducă lumea la confuzia în care se află acum.

Ce este dragostea? Primul gând ce ne vine în minte este acel sentiment care apare între o tânără și un tânăr. Următorul gând ce ne vine în minte vorbește de un anumit sentiment ce apare între un copil și părinții lui (pentru copiii care au avut o relație sănătoasă față de părinți). Iar al treilea gând ce ne vine în minte se leagă de acea dragoste creștină. În toate aceste 3 gânduri se vorbește de același lucru: un sentiment care ar trebui să ne ofere o anumită bucurie sufletească când suntem în preajma acelei persoane sau când acea persoană e bucuroasă și care ne oferă o anumită durere sufletească când nu mai putem vedea acea persoană sau acea persoană suferă.

Continuă lectura

Vladimir Puștan și ortodocșii de azi

De ceva timp am ajuns să îl urmăresc pe Vladimir Puștan deoarece mi se pare puțin fascinant acest om prin modul său de a atrage pe alții și de a-și organiza propriul cult.

La origine fiind un pastor penticostal a ajuns să părăsească acest cult în momentul în care mai marii cultului penticostal au început să îi dea anumite pedepse acestuia. Nici până în ziua de azi nu se știe clar de unde a pornit această schismă din interiorul cultului penticostal: unii ar susține că de vină ar fi relațiile lui Vladimir Puștan cu cei de altă credință (opinie susținută de apărătorii lui Vladimir Puștan) iar alții că ar fi un om de moravuri ușoare (opinie susținută de cei care sunt împotriva lui Vladimir Puștan).

La predicile sale omul spune „Tatăl nostru” și uneori „Simbolul de credință ortodox”, se mai referă la Sf. Ap. Pavel cu titulatura de sfânt cum o fac mulți ortodocși (și cum din păcate unii teologi uită să o facă numindu-l, ca și protestanții, Pavel) și nu are nici o problemă să citească din Părinții Bisericii pe anumite subiecte. Totuși, pentru el Sfinții Părinți sunt la fel ca și pastorii așa că își permite să îi corecteze.

Continuă lectura

Hercules

M-am uitat astăzi la filmul Hercules (2014) cu Dwayne Johnson. Când era filmul la cinema mă gândeam că e un film ca oricare altul despre Hercule în care acesta se luptă cu ființe fantastice. Mare mi-a fost surprinderea când nu a fost chiar așa.

Marea parte din film prezintă pe Hercule ca pe un personaj care are o forță ieșită din comun și care are formate în jurul lui mai multe legende inventate de Iolaus (nepotul său). Hercules din acest film călătorește cu mai mulți prieteni: profetul Amphiaraus din Argos, hoțul Autolycus din Sparta, războinicul Tydeus din Teba, amazoana Atalanta din Sciția și nepotul lui, Iolaus din Atena. Aceștia împreună cu Hercule îndeplinesc cele 12 legendare munci, legende ce ar fi fost exagerate.

Ce m-a impresionat foarte tare la acest film e faptul că Hercule este prezentat mult mai uman și toate aceste creaturi legendare se arată a fi doar… legendare. Hercule este un personaj cu o forță ieșită din comun dar atâta tot. Cel puțin asta pare o mare parte din film.

Continuă lectura

Dialog între două lumi

Am hotărât să scriu acest articol ca un răspuns la mai multe campanii inițiate de site-ul Ortodoxia Tinerilor împotriva celor care au o anumită vârstă și nu sunt nici căsătoriți, nici călugăriți sau împotriva homosexualității.

Întâi mă voi referi la problema căsătoriei și a călugăriei. Citisem acum ceva timp o carte în care erau prezentați diferiți sfinți contemporani. Iar aceștia erau din toate categoriile: căsătoriți, călugări, divorțați și necăsătoriți. Ceea ce era comun tuturor era dragostea lor pentru Hristos.

Noi trăim o ruptură între acei călugări citați de astfel de site-uri și oamenii din lumea de azi, o ruptură dată de faptul că e vorba de două lumi diferite. Pe de o parte e lumea acestor călugări bătrâni, o lume trăită într-o perioadă când nu exista toată această tehnologie, când viața era mai simplă iar pe de altă parte este lumea de azi, lumea Internetului, a facebook-ului, lumea oamenilor care nu au nici o direcție. Atacurile demonice de azi sunt mult mai puternice și când spun mai puternice mă refer că sunt în primul rând mult mai fine iar oamenii nu sunt pregătiți dinainte pentru asta ci sunt născuți într-o astfel de lume.

Continuă lectura

Mi-e frig

Apleacă-te asupra frigului din mine
Și apasă-l cu iubirea ta afară din mine.
Cântă-mi un cântec cu glasul tău tare și dulce
Ca universul meu să se dezmorțească și să se culce.

Mângâie-mi templul cu privirea ta pătrunzătoare,
Strânge-mă la pieptul tău cald și scăldat în soare.
Oglindește-te-n lacrimile mele goale de iubire.
Sărută-mi lumina ochilor ce mi se-odihnește-n privire.

Gea

Despre Maica Domnului

tn

În una din zilele astea stăteam singur și mă gândeam la diferite dureri, la diferite greutăți prin care am trecut. Și mă gândeam la faptul că mulți vorbesc de ideea de a o lua pe Maica Domnului ca apărătoare. Și atunci am început să îmi dau seama că eu o vedeam greșit pe Maica Domnului.

Eu, pe Maica Domnului, o vedeam așa cum apare în iconografia Bisericii și în cântările Bisericii și anume mama lui Dumnezeu, Împărăteasa Cerului și a Pământului, Stăpâna Universului. Atunci când ești singur și trist sau deprimat e greu să te simți aproape de o astfel de ființă (mai ales când pare că Cerul e surd la rugăciunile tale). Dar ceea ce am realizat în acea noapte este că Maica Domnului nu a fost Împărăteasă aici.

Continuă lectura

Crater

Te las să plângi, copile drag,
Mă dor genunchii scoarțelor de fag
Ce au crescut în pași de dans
Fără să știu că este vals.

Nefericirea mea se scurge
Picur cu picur până-mi plânge
Și piatra sufletului meu.
Se prăbușește sensul meu.

Când rănile îmi zguduie ființa
Din temelii se clatină credința.
Nu pot decât să îmi pun capu-n piept,
Să închid ochii, să tac și să aștept.

Gea

Copile, …?!

Mă doare suferința neștiută de prezent.
Vreau să o las să iasă la lumină,
să fie sculptată în lacrimile ce îndulcesc
amărăciunea copilului din mine
ce se zbate între frică și liniște.

Uneori mă arde lipsa mângâierii
ce înmoaie țesutul metalic din piept și din spate.
Sunt o făclie ce arde un sens,
strânge-mi inima la piept și-ai să auzi cum vibrez.

Mă dor privirile curbate
ce-mi evită ochii umeziți
de foame după dragoste.

Gea

Fata din curcubeu

images

 

Treceau agale stoluri pictate de seară,
Într-un roșu aproape dureros ca dintr-o petală.
Acum când plouă liniștea singurătate
Cearcănele ochilor mei nu se mai lasă alinate.

 

Fata din curcubeu e-o minciună isterică.
Ea e îmbrăcată într-o lumină fadă-feerică
Și nu locuiește într-un curcubeu
Pentru că acolo nu plouă și soarele nu-i semizeu.

 

Curcubeul din fată e noroi frământat
Cu propriile-i lacrimi într-un pastel rafinat.
E un tablou fantasmatic ce-a explodat,
Iar din rămășițele lui au țesut calul-înaripat.

Gea

Discuțiile cu adepții ateismului științific

Aici aș vrea să spun câteva cuvinte despre polemicile pe baza științei cu atei și cu cei necredincioși.

În primul rând se poate observa în discuțiile cu adepții științei de azi că ei consideră teoremele științifice ca adevăruri ce trebuie să le accepte și oamenii credincioși. Iar în discuția lor, faptul că ei impun ca toată lumea să fie de acord cu învățătura științei de azi, se poate destul de ușor să se inducă celor necunoscători credințele ateiste de azi. Să dau și un exemplu.

Știința de azi spune că vechimea Pământului e dată de straturile pământului și că ar fi nevoie de milioane de ani ca Pământul să aibă respectivele straturi. Din câte se vede nu se menționează cum s-a ajuns la această concluzie. Dar să zicem că s-ar putea demonstra concluzia respectivă. Totuși această idee de milioane de ani are la bază concepția că Pământul nu a avut de la început forma aceasta. Adică ateii își „demonstrează” credința într-un Pământ de milioane de ani considerând ca o axiomă felul în care a fost făcut Pământul. Sau ei demonstrează evoluționismul considerând ca axiomă evoluționismul. Iar aici se învârt în cerc.

Continuă lectura