Cum ne sunt ascultate rugăciunile

Imagini pentru pray

Aș vrea să discut puțin despre rugăciune și felul în care acestea lucrează în viața noastră. Scriu acest articol deoarece am observat că mulți oameni caută rugăciuni să le rezolve o problemă sau alta și că sunt cazuri în care Ortodoxia noastră aduce mai mult a unui anumit păgânism decât a Creștinism.

Cu toții știm că sunt mai multe tipuri de rugăciune în care fiecare își are rolul lor: laudă, mulțumire și cerere. Totuși cele mai multe rugăciuni utilizate de oameni sunt rugăciunile de cereri. Chiar și rugăciunea inimii care e considerat aurul cel mai de preț al Ortodoxiei se bazează pe o cerere. E și normal asta deoarece noi suntem într-o stare decăzută, stricată și suntem deseori neputincioși.

Înainte de a vorbi de subiectul propriu-zis al articolului  – cum ne sunt ascultate rugăciunile – aș vrea să vorbesc puțin de rolul rugăciunii în viața noastră. Dacă ne vom uita peste cărțile de rugăciuni, peste cărțile de slujbe din diferite culte creștine vom vedea că nu sunt la fel. Citind rugăciunile respective se poate observa un anumit duh în rugăciunea ortodoxă care nu e același cu cel din rugăciunea catolică. Mi se pare important acest amănunt deoarece anumite persoane consideră dogmele diferitelor culte creștine nefiind importante și că ierarhia bisericească se opune unei unități creștine. Eu nu voi putea fi niciodată catolic sau protestant nu doar datorită dogmelor ci și duhului ce există în catolicism și protestantism. Duhul ce L-am găsit în Ortodoxie simt că este conformă imaginii pe care o am despre Hristos.

Continuă lectura

Reclame

Yoga și isihasm (2)

pestera

În continuare voi reda din cartea „O noapte în pustia Sf. Munte” scrisă de ÎPS Mitropolit  Ierothei Vlahos despre diferențele dintre rugăciunea lui Iisus și meditațiile orientale. Este îngrozitor când mai găsești unele site-uri în care se vorbește de meditație isihastă și alte aberații în care se încearcă îmbinarea Ortodoxiei cu aberațiile păgâniste new-age.

     În primul rând în rugăciunea lui Iisus se regăsește credința în Dumnezeu, Cel ce a zidit lumea, Cel ce o cârmuiește și o iubește. El este un Părinte iubitor, care se îngrijește să-și mântuiască zidirea. […]

În al doilea rând prin rugăciunea lui Iisus nu ne luptăm să întâlnim un dumnezeu impersonal. Nu căutăm să ne înălțăm spre „nimicul absolut”. Rugăciunea noastră se îndreaptă spre Dumnezeul personal,  Dumnezeu-Omul Iisus, de aceea spunem „Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu”. […]

Continuă lectura

Rugăciunea – sfaturi practice (11)

Dacă te îngrjiești de rugăciune, pregătește-te împotriva năvălirilor dracilor și rabdă cu bărbăție biciuirile lor. Căci vor veni asupra ta ca fiarele sălbatice și tot trupul ți-l vor chinui.

Pregătește-te ca un luptător încercat. De vei vedea fără de veste vreo nălucire, nu te clinti. Chiar dacă ai vedea sabie scoasă împotriva ta, sau lampă năvălind spre vederea ta, nu te turbura; sau de vei vedea vreo formă urâcioasă și sângeroasă, să nu-ți slăbească sufletul. Ci stai drept, mărturisind mărturisirea cea bună și mai ușor vei privi la vrăjmașii tăi.

Vezi să nu te amăgească dracii cei răi prin vreo vedenie, ci fii cu grijă, întorcându-te la rugăciune; și cheamă pe Dumnezeu, că dacă este vedenia de la El, El să te lumineze, iar de nu, să alunge în grabă pe amăgitorul. Și îndrăznește, că nu vor putea sta câinii, când tu stăruești cu înfocare în convorbirea cu Dumnezeu. Căci îndată vor fi alungați departe cu ajutorul lui Dumnezeu, fiind bătuți în chip nevăzut și nearătat.

Continuă lectura

Rugăciunea – sfaturi practice (10)

Duhul Sfânt, pătimind împreună cu noi de slăbiciunea noastră, ne cercetează și când suntem necurați. Și dacă află numai că mintea noastră I se roagă cu dragoste de adevăr, se sălășluiește în ea și alungă toată ceata de gânduri și de înțelesuri care o împrejmuiesc, îndemnând-o spre dragostea rugăciunii duhovnicești.

Dacă dorești să te rogi, nu face nimic din cele ce se împotrivesc rugăciunii, ca Dumnezeu, apropiindu-se, să călătorească împreună cu tine.

Rugându-te, să nu dai vreun chip lui Dumnezeu în tine, nici să nu îngădui minții tale să se modeleze după vreo formă, ci apropie-te în chip nematerial de Cel nematerial și vei înțelege.

Păzește-te de cursele celor potrivnici. Căci se întâmplă că în vreme ce te rogi curat și neturburat, să ți se înfățișeze deodată înainte vreun chip străin și ciudat, ca să te ducă la părerea că Dumnezeu este acolo, și să te înduplece să crezi că dumnezeirea este câtimea ce ți s-a descoperit ție deodată. Dar dumnezeirea nu este câtime și nu are chip.

Continuă lectura

Rugăciunea – sfaturi practice (9)

Nu te ruga să se facă voile tale, căci acestea nu se acopere întru totul cu voia lui Dumnezeu, ci roagă-te mai bine precum ai fost învățat, zicând „Facă-se voia Ta” în mine. Și în tot lucrul așa să-L rogi, ca să se facă voia Lui. Căci El voește ceea ce e bine și folositor sufletului tău. Dar tu nu ceri totdeauna asta.

Nu te îndurera, dacă nu capeți îndată de la Dumnezeu ceea ce ceri. Căci vrea să-ți facă și mai mult bine, lăsându-te să stărui către El în rugăciune.

Roagă-te mai întâi să te curățești de patimi; al doilea, să te isbăvești de neștiință și de uitare; al treilea, de toată ispita și părăsirea.

Cere în rugăciune numai dreptatea și Împărăția, adică virtutea și cunoștința și toate celelalte se vor adăuga ție.

E cu dreptate să te rogi nu numai pentru curăția ta, ci și pentru a oricărui semen, ca să imiți chipul îngeresc.

Continuă lectura

Rugăciunea – sfaturi practice (8)

În continuare voi cita puțin din Filocalia, vol. 1, Sf. Evagrie Ponticul:

     Sufletul curățit prin plinătatea virtuților face rânduiala minții neclintită și destoinică să primească starea căutată.

     Când Moise încearcă să se apropie de rugul arzător, e împiedicat până nu desleagă încălțămintea picioarelor. Cum nu te vei deslega și tu de orice cuget pătimaș, dacă vrei să vezi pe Cel mai presus de orice simțire și înțelegere și să vorbești cu El?

     Mai întâi roagă-te pentru dobândirea lacrimilor, ca prin plâns să înmoi sălbăticia ce se află în sufletul tău; și după ce vei fi mărturisit astfel împotriva ta fărădelegile tale înaintea Domnului să primești iertare de la El.

Continuă lectura

Rugăciune pentru duhovnic

După indicaţiile păr. Serafim ( duhovnicul Mănăstirii Căşiel ) – a se citi pentru toţi preoţii la care ne-am spovedit, chiar dacă la unii ne-am spovedit ocazional.

RUGĂCIUNE PENTRU PĂRINTELE DUHOVNIC

Întocmită de Arhim. Sofronie Saharov

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, care pe desfrânata şi pe tâlharul i-ai primit, primeşte şi rugăciunea mea pentru robul Tău, duhovnicul meu, Părintele(N), ales să poarte povara păcatelor mele în faţa Ta, aşa cum Tu porţi povara lumii întregi în faţa Tatălui Ceresc.

Continuă lectura

Rugăciunea – sfaturi practice (7)

   Citiţi rugăciunile sfinţilor, care au ajuns până la noi, pătrundeţi în ele şi veţi vedea că toate acestea în ele sunt dovezi ale stării lor depline de rugăciune. Vă repet: aici totul este duhovnicesc, din Dumnezeu iese şi la Dumnezeu merge.

Cum se întâmplă acest lucru? Sfântul Părinte intră în inimă, se adânceşte în contemplarea tainelor credinţei sau a tuturor tainelor sau numai a uneia pune în mişcare simţămintele arătate mai sus şi le revarsă în rugăciune. Noi citim aceste rugăciuni, ajungem la o dispoziţie asemănătoare, fie în parte, fie în întregime, şi dobândim starea sufletească cuvenită. Prin repetarea deasa a acestui lucru se educă în noi rugăciunea duhovnicească neîncetată şi se întăreşte dispoziţia neîncetată de rugăciune, care este, de fapt, rugăciunea neîncetată. Totul aici este duhovnicesc, spiritual şi vine de sus în jos.

[…]

Acum, ce înseamnă căldura de care este însoţită săvârşirea acestei rugăciuni [ a lui Iisus ]? Pentru ca mintea să stea într-un singur loc în timpul săvârşirii rugăciunii scurte, trebuie să o ducem cu atenţia în inimă; căci, rămânând în cap, unde se produce îmbulzeala gândurilor, ea nu izbuteşte să se concentreze într-un singur punct. Când atenţia coboară în inimă, ea atrage acolo într-un singur punct toate puterile sufletului şi ale trupului. Această concentrare a întregii vieţi omeneşti într-un singur loc se resimte îndată acolo printr-o senzaţie deosebită; şi această senzaţie este începutul căldurii viitoare.

Senzaţia aceasta, care la început este uşoară se amplifică din ce în ce mai mult, se fortifică se adânceşte şi, dintr-un simţământ rece, cum este la început, devine un simţământ cald şi ţine atenţia asupra ei. Şi se întâmplă astfel că la început atenţia este ţinută în inimă prin încordarea voinţei, iar prin puterea ei atenţia naşte căldura în inimă. Iar căldura aceasta ţine apoi atenţia fără vreo încordare deosebită a ei. Apoi ele se sprijină una pe alta şi trebuie să rămână nedespărţite, căci împrăştierea atenţiei răceşte căldura, iar împuţinarea căldurii slăbeşte atenţia.

[…]

Acum se pune întrebarea: este duhovnicească această căldură? Nu, nu este duhovnicească! Este obişnuită, trupească. Dar, pentru că ţine atenţia minţii în inimă şi prin aceasta ajută acolo la dezvoltarea mişcărilor duhovniceşti, arătate mai sus, ea se numeşte duhovnicească, totuşi, numai în cazul, în care nu este însoţită de dulceaţa poftei, oricât de uşoară ar fi ea, ci ţine sufletul şi trupul în stare de trezvie.

[…]

Căldura care se datorează harului este deosebită şi ea este, de fapt, duhovnicească. Ea este independentă de trup şi nu produce în trup schimbări vizibile, ci se manifestă printr-un simţământ dulce şi fin. În funcţie de aceste simţăminte fiecare poate determina şi deosebi uşor căldura.

[…]

Ceea ce a spus schimonahul Vasili despre amânarea cântării, pentru rugăciunea minţii, se referă la zăvorâţi şi la acele persoane la care s-a dezvoltat rugăciunea minţii şi a devenit neîncetată. Aceştia pot face totul în locul slujbei bisericeşti şi a pravilei de chilie. Însă aici se înţelege nu repetarea rugăciunii lui Iisus, ci înălţarea neîncetată a rugăciunilor din inimă. Am citit despre un stareţ că el îşi putea continua rugăciunile sale numai până la prima „Slavă” ( din Psaltire ), iar apoi intra în rugăciunea inimii şi se ruga fără cuvinte. Citirea rugăciunilor atunci încetează de la sine. Astfel, amânarea cântării nu se referă la mine şi la tine, noi trebuie să stăm şi la slujbele bisericeşti şi să săvârşim şi rânduiala pravilei de chilie.

Din cartea „Rugăciunea – Sf. Teofan Zăvorâtul” de la editura Egumeniţa

Rugăciunea ca o cântare…

  Am găsit în Filocalia, volumul 8, un pasaj frumos în care rugăciunea lui Iisus este asemănată cu o cântare iar practicantul cu un chitarist. Asemănarea este de la Sf. Calist Patriarhul având cuvânt de subsol de la păr. Dumitru Stăniloaie:

   De voieşti să afli adevărul, urmează pilda cântăreţului la chitară. Căci acela şi-apleacă capul în jos şi, aţintindu-şi auzul la cântare, mişcă pana cu mâna. Şi îndată, coardele lovindu-se între ele, chitara scoate cântarea, iar cântăreţul saltă de dulceaţa cântării.

   Să-ţi fie, iubitorule de osteneală şi lucrătorule al viei, limpede pilda şi să nu te îndoieşti. Căci luând aminte, ca un cântăreţ la chitară, la adâncul inimii, vei vedea cu uşurinţă ceea ce cauţi, pentru că sufletul răpit de iubire la culme nu se mai poate întoarce la cele dinapoi. „Căci s-a lipit, zice proorocul David, sufletul meu de urma Ta” (Ps. 62, 8)

   Înţelege, iubitule, prin chitară inima; prin coarde simţirile [Simţirile inimii, nu cele trupeşti. E de remarcat această asemănare a rugăciunii lui Iisus cu o cântare. Rugăciunea e o cântare şi de aceea produce o bucurie, căci ea nu e numai repetarea numelui lui Iisus, ci o scufundare în toată lumea nesfârşită de înţelesuri, de iubire şi de dulceaţă, cuprinsă în El. Ea e o mişcare în această lume de armonii şi de aceea e mereu nouă. Inima vibrează de această armonie şi mintea gustă nuanţele ei.], prin pană mintea care mişcă cu pricepere desăvârşită simţirea prin pomenirea lui Dumnezeu. Din această mişcare se iveşte în suflet o plăcere negrăită, iar mintea curată face să arate razele dumnezeieşti [Mintea însăşi se luminează de plăcerea ce se iveşte în inimă, căci plăcerea e plină de sens. Aşa se întâmplă şi cu cântăreţul la chitară. Bucuria cântării se reflectă în ochii lui ca o lumină: „Asta e ceea ce am căutat!” Mina minţii şi simţirea s-au unificat, cum s-au reunificat mintea şi inima. Nu există lumină adevărată fără bucurie, precum nu există plăcere superioară fără lumină. Plăcerea oarbă e o plăcere inferioară, nedeplină.].