Aș vrea să precizez că ce voi critica în continuare nu se referă la Nick Vujicic ci la un duh din spatele acestei publicități ce i se face, din spatele a ceea ce spune.
În mesajul trecut spuneam că în Ortodoxie nu vedem acea deschidere față de oameni cum e în protestantism, nu vedem pe Părinți vorbind așa de frumos despre oameni cum o fac cei ca Nick Vujicic. Motivul pentru care nu fac asta e că există pericolul mândriei. Părinții spun foarte clar că depresia e cauzată doar de mândrie.
Te uiți la aceste filmulețe emoționante despre dragoste, despre Dumnezeu și cum cineva îți repetă că ești minunat, că te iubește și altele. Dar după ce trece acel moment psihologic te trezești din nou la realitatea dezamăgitoare. Ei bine, aici lucrau Părinții. Era o perioadă în care iubeam mult cuvintele păr. Rafail Noica și era minunat când spunea chestii de genul: „un om cu multe necazuri și care simte că trăiește în iad e din cauză că Dumnezeu are o încredere mare în acest om”. Nu spun că nu e așa dar e prost aleasă această frază. Mândria, depresia, iadul pe care îl trăiesc este de la patimile mele, de la demonii din mine care mă chinuie și în momentul când aud cuvinte ca cele de mai sus sunt mângâiat de orgoliu. Dumnezeu poate are încredere că pot duce dar trebuie să nu uit că iadul vine din cauza propriei mele mândrii, e consecința vieții mele.
Participi la o astfel de conferință în care ți se spune că ești minunat și frumos dar următoarea zi, sau peste o săptămână te trezește că nimic nu s-a schimbat și că lucrurile sunt la fel. De ce se întâmplă asta? Deoarece aceste discuții sunt la nivel psihologic. Ortodoxia nu este o psihologie mângâietoare ci e durul adevăr, duritate din faptul că trebuie să lupți cu propria ta ființă, duritate din faptul că trebuie să te autodistrugi pentru a învia.
Spunea cineva la Klaus Kenneth de faptul că unii merg la tot felul de Părinți îmbunătățiți și când pleacă de acolo se simt plini de har și de bucurie. La acestea Klaus a dat următorul răspuns ce mi s-a părut interesant. Zicea că și la duhovnicul său, păr. Zaharia Zaharou, vin astfel de oameni și când sunt cu Părintele sunt plini de bucurie și de har. Dar după ce au plecat au revenit la aceiași stare întunecată. Și cu ce folos că acești oameni erau plini de fericire și har cu păr. Zaharia dacă după despărțirea de sfinția sa au ajuns din nou la aceiași stare de întuneric? Cam așa este și aici.
Deci soluția la întrebarea din articolul anterior dedicat lui Nick Vujicic este răspunsul Sfinților Părinți și ai Bisericii. Chiar dacă Părinții nu știau tot timpul să vorbească frumos, să îi măgulească pe ascultători totuși ei căutau mai mult decât o mângâiere, ei căutau să îi elibereze pe oameni de robia patimilor și să îi facă liberi.
În final m-aș referi și la video-ul de la începutul articol. Mi se pare a fi încă un video care prezintă împărăția Antihristului. Când vezi toate acele reflectoare pentru a-L propovădui pe Hristos, când vezi atâția oamenii care adoră pe un alt om, când vezi ce publicitate agresivă îi fac acestuia simți că e ceva demonic, ceva antihristic în tot. Repet, nu zic că Nick Vujicic ar fi cu diavolul ci doar că acel protestantism în care se află aduce o atmosferă demonică în jurul lui.
Blogu' lui Saurian 