Recent am avut o discuție cu cineva care mi-a vorbit despre problema absenței lui Dumnezeu în momentele dificile din viața noastră. Așa că m-am gândit să zic câteva cuvinte despre acest subiect. Înainte de toate trebuie să mărturisesc că acest simțământ, la fel ca în cazul multora dintre noi, pune stăpânire în viața mea din când în când.
Problema absenței lui Dumnezeu, a tăcerii lui Dumnezeu se poate pune din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al persoanei care nu e neapărat foarte apropiată de Dumnezeu și trece prin momente dificile, al persoanei care e apropiată de Dumnezeu și trece prin momente dificile și a persoanei ce se nevoiește pentru mântuirea sa dar nu simte prezența lui Dumnezeu în propria sa viață.
În primul caz lucrurile sunt cele mai dificile. Iar asta e din cauză că Dumnezeu poate trimite suferințe mult mai mari ca în celelalte cazuri. Motivul de bază pentru asta e încercarea lui Dumnezeu de a-l aduce pe om spre El. Doar că pentru unii oameni e nevoie de o zguduire destul de dură ca să se deschidă spre Hristos. Mă gândesc aici la cazul psihologului Jordan Peterson. Atât el cât și familia sa au fost agnostici. Și a trebuit atât el cât și familia sa să treacă prin momente foarte dificile până ce au decis să se îndrepte spre Hristos. Dar acest caz este unul fericit deoarece toți membrii au reușit să depășească crizele ce le-au avut. În acest caz Dumnezeu a fost acolo în momentul în care cineva a zis „Doamne”. Nu a oferit ieșirea imediat dar a pornit un proces spre depășirea greutăților și a oferit o anumite mângâiere pentru cei care apelau la Hristos.
Un alt lucru ce cred că a ajutat familia Peterson este că e o familie de luptători. Aici m-aș lega de o altă situație și anume atunci când greutățile par să dărâme pe oameni și să nu îi ajute să se apropie de Hristos. Și pot spune că am trăit și eu astfel de crize în perioada în care nu eram apropiat de Biserică (deși, având o relație cu Hristos așa cum o are cineva care nu merge la biserică, tot am simțit o apărare din partea Lui față de evenimente dificile și oameni răi). Scopul lui Hristos este să te ducă la mântuire iar această mântuire nu înseamnă doar o credință dogmatică. E vorba de a te transforma ca persoană, de a te maturiza, de a te dezvolta mental și emoțional. Familia Peterson stătea bine din acest punct de vedere și de asta vedem că, deși aproape toată familia a fost lovită de boli ce păreau să nu aibă vindecare, totuși aceștia au luptat până au biruit. Problema e că unii oameni nu au această putere interioară deoarece nu au fost educați așa. Așa că acești oameni se lasă biruiți iar suferința este mult mai grea din cauza asta. Și pot spune că am fost și eu o persoană de tipul acesta când nu eram apropiat de biserică. Și de acolo cred că apar anumite suferințe ce par pur și simplu nedrepte și care se termină tragic. Dumnezeu, în atotcunoașterea Sa, a considerat că e momentul ca acea persoană să treacă printr-o criză ce o va putea birui dar persoana renunță. Nu știe Dumnezeu asta? Probabil știa dar nu e treaba noastră de a judeca aceste situații. Ce e important este că trebuie să adoptăm o stare sănătoasă de a trăi viață; o stare de continuă luptă cu dificultățile vieții. În acest caz Dumnezeu poate fi absent deoarece persoana respectivă nu își îndreaptă atenția către Hristos. Chiar dacă pomenește numele lui Dumnezeu, omul poate fi așa de absorbit în propria sa suferință încât nu Îl simte pe Dumnezeu. Dar asta e că omul s-a închis în propria disperare interioară.
Și mai este cazul pentru cei necredincioși când au parte de suferințe care sunt consecințele propriei lor vieți. Atunci când nu ai valori morale, atunci când nu îți trăiești viața pentru altcineva ci doar pentru tine, vor apărea consecințele. E acea vorbă: culegi ce ai semănat. Dar cum spunea ÎPS Serafim la o conferință acum câțiva ani: dar din cauză că între semănat și cules e o perioadă de timp, nu realizezi că anumite greutăți sunt consecințele unor fapte ce e posibil să se fi întâmplat cu ceva timp în urmă. În acest caz e destul de dificil de a comunica cu Dumnezeu. Deseori acești oameni nu au nici un interes de a cere ajutorul lui Dumnezeu sau chiar dacă o fac, e una ipocrită. Nu e o stare în care te lași în mâinile lui Hristos ci mai degrabă ceri acestui „zeu” să te ajute și apoi îți vezi mai departe de propria ta viață.
În al doilea caz aș spune că suferința, că momentele dificile sunt limitate într-o anumită măsură. Relația cu Dumnezeu – dacă e vorba de o relație autentică – reușește să ușureze suferința și aș spune că reușește și să limiteze greutățile care vin. Asta poate fi și din cauză că ne „plătim” păcatele și prin nevoințe pe care le facem pentru Hristos sau prin spovedanie.
Dacă omul este cu adevărat apropiat de Dumnezeu, aceste momente dificile au rolul de a-l crește pe om, de a-l ajuta să se întărească. De asta și suferințele nu sunt mai presus decât poate duce omul. Iar dacă ai puțină experiență în Hristos, deja începi să vezi un tipar în aceste lucruri. De când apare greutatea, deja simți ieșirea din ea. Dumnezeu poate fi absent în astfel de cazuri deoarece există riscul să devii dependent de El. El vrea să crești ca o persoană independentă, ca o persoană puternică. De asta anumite greutăți trebuie să le înfrunți fără să Îi simți sprijinul tot timpul. El e acolo și te sprijină doar că Își ascunde prezența ca să te călească în aceste dificultăți.
Aici mai putem avea cazuri de tăcere a lui Dumnezeu și dintr-o anumită lipsă de credință sau că suntem prea absorbiți de anumite greutăți. E foarte important, mai ales pentru vremurile de acum, să ne dezvoltăm răbdarea.
În al treilea caz m-aș referi pentru cei care luptă cu diferite dependențe dar simt că nu au nici un rezultat. Nu înțeleg de ce Dumnezeu nu îi ajută să scape din aceste păcate care îi stăpânesc. Momentele dificile pentru acești oameni sunt toate aceste căderi ce se tot întâmplă. Aici iarăși trebuie apelat la Dumnezeu și ascultat cu atenție. De cele mai multe ori Dumnezeu ne lasă să rămânem în anumite patimi deoarece există o boală mult mai gravă în noi care e legată de mândrie, de propriul orgoliu. Și pentru că această mândrie ne-ar face mai mult rău dacă nu ar avea acele patimi care ne mai smeresc, Dumnezeu preferă să ne lase în astfel de păcate.
Bineînțeles acestea sunt doar câteva idei pe care le-am avut despre acest subiect. Nu mi-am propus să ofer un răspuns pentru orice suferință deoarece Dumnezeu este Cel care știe de ce permite anumite greutăți și de ce tace în acele momente. Ce este important pentru noi e că nu trebuie să ne pierdem credința în Hristos și să nu renunțăm să luptăm. Până la urmă prin astfel de dificultăți putem să ne verificăm și propria credință și anume că încă avem încredere în El chiar și atunci când El pare surd. Oricum, consider că toate aceste întrebări se vor lămuri în timp dacă continuăm să creștem în Hristos.
Blogu' lui Saurian 